învățarea
Focus

Cum încurajezi învățarea în echipa ta?

Din perspectiva liderului

În multe cazuri, atunci când se recrutează noi angajați, suntem foarte atenți la abilitățile pe care aceștia le au specific pentru postul în cauză. Ceea ce pare perfect rezonabil, în condițiile în care adesea este nevoie ca postul să fie ocupat urgent, iar noul coleg să devină eficient într-un timp cât mai scurt.

Timpul trece și cerințele postului se pot schimba și ele. Sau poate se schimbă nevoile angajatului, care dorește să-și lărgească paleta de cunoștințe. În ambele cazuri, șansele sunt ca organizația să ofere niște soluții: colegi mai experimentați care pot oferi mici sesiuni de training, ghidaj, abonamente la platforme de cursuri online, training-uri externe etc. Pe lângă toate acestea, apare și elementul cheie, fără de care toate cele enumerate nu au nicio valoare: motivația angajatului de a învăța.

Acesta este un parcurs firesc atunci când schimbările pieței muncii, a cerințelor din partea organizației sau din partea culturii organizaționale sunt rare, destul de previzibile și îndeplinirea noilor nevoi apărute sunt în controlul nostru.

Forumul Economic Mondial a emis în 2016 un raport în care prezenta cele mai importante 10 abilități în muncă pentru anul 2020, în condițiile în care în următorii ani vor dispărea multe ocupații și vor apărea multe altele în loc. Surprinzător sau nu,  lista nu conține abilități de scriere de cod sau creare de repoarte într-un soft complex, ci aspecte legate de modul în care lucrăm sau ne raportăm la muncă. Așadar Rezolvarea Problemelor complexe, Managementul oamenilor, Orientarea spre servicii, Luarea deciziilor, Flexibilitatea cognitivă, Creativitatea sau Inteligența emoțională vor face diferența dintre angajații ce vor reuși să se adapteze schimbărilor și cei ce vor avea de pierdut.

Numită și a Patra Revoluție Industrială, acestă schimbare în peisajul muncii este aproape și impune deschiderea către inovație și către dezvoltarea unor noi moduri de a ne privi pe noi ca lideri (și implicit responsabilitatea față de colegii noștri), ca angajați. Aceste vești ne fac să fim responsabili și să ne uităm înspre organizația noastră pentru a ne asigura că accentul cade pe dezvoltarea de noi abilități ale angajaților și pe mobilitatea internă a oamenilor.

Primul pas este să conștientizăm că abilitățile identificate de Formului Economic Mondial nu sunt neapărat trecute în vreun job description și ar putea fi văzute ca responsabilități individuale ale fiecăruia, însă sunt esențiale pentru bunăstarea echipei.  Așadar, putem și noi contribui și încuraja dezvoltarea lor, fără să pară că ‘ne băgăm” în sfera personală a colegilor noștri. Un program bine pus la punct de dezvoltare a carierei este un bun motivator pentru angajaț, învățarea fiind o nevoie umană esențială. Angajații simt că organizația îi prețuiește și că se dezvoltă susținut nu doar de propriile eforturi. Însă nu întodeauna există atitudinea cea mai constructivă față de învățare, în parte având cauze socio-culturale, în parte cauze invididuale.

Ca lider poți influența într-o măsură mare modul de raportare al membrilor echipei tale față de învățare, mai ales în privința abilităților interumane sau, să spunem, mai puțin tehnice.

 

Cum poți crea, ca lider, o cultură a învățării în echipa ta?

Recompensează învățarea continuă în echipă

Nu este nevoie neapărat de recompense formale, însăși aprecierea verbală a comportamentelor în fața colegilor sau oferirea de timp și resurse pentru învățare pot reprezenta un mod de încurajare. Mediul pe care îl creezi este foarte important și el. Oferă un climat care favorizează gândirea critică și exprimarea opiniilor, chir dacă pot apărea dezacorduri. Așa vei putea crea un spațiu și pentru inovare, nu doar învățare.

 

Oferă exemplul personal

Cu cât poziția ta este mai înaltă în companie, cu atât influența comportamentelor tale va fi mai mare. Cel mai simplu mod de a-ți inspira oamenii să se dezvolte și să învețe, indiferent de poziția ierarhică este să te observe pe tine făcând aceste lucruri. Începe un curs, citește, ieși din zona de confort făcând activități care să te dezvolte (ateliere, voluntariat , etc) și vorbește-le deschis angajaților tăi despre asta. Astfel îi vei încuraja mai mult decât crezi să pornească pe drumul propriu de dezvoltare.

 

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Oferă feedback constructiv și cu semnificație

E dificil să te dezvolți dacă nu îți cunoști limitele. Uneori e greu să le vezi singur. Un rol important al liderului este să ofere un feedback onest și constructiv angajaților. Nu-ți fie teamă de conversațiile dificile și de a spune lucurilor pe față, într-un mod delicat, deoarece scopul nu este să rănești ci să aduci la cunoștință. Doar așa angajatul va afla sau i se va confirma care sunt zonele unde este loc pentru dezvoltare și veți putea realiza împreună un plan de învățare pentru viitor.

Încurajează-i să exploreze și să își descopere înclinațiile și aspirațiile

Discuțiile 1 la 1 sunt un aliat puternic în acest sens. Uneori nici nu este nevoie de o formalizare atât de puternică a interacțiunii cu colegul/angajatul tău. Poate fi o discuție în pauză sau în bucătărie lângă aparatul de cafea. Încearcă să aflii ce îi place să facă, ce îl pasionează și poate vei găsi sugestii, idei sau moduri de a integra pasiunile și aspirațiile sale într-un plan de dezvoltare. Dacă au nevoie de ajutor, căutați împreună soluții și direcții pentru viitor.

 

Oferă o structură formală în care să poată avea loc învățarea

Accesul la platforme cu conținut de calitate este foarte facil astăzi. Învățarea nu trebuie să se întâmple obligatoriu în săli de clasa cu un instructor/trainer în față. Învățarea la adulți presupune în primul rând motivația internă, și în al doilea rând libertatea de a-ți organiza procesul și a alege ce, când și cum să se întample. Soluțiile care oferă cursuri în format microlearning sunt o variantă foarte utilă pentru modul în care învață adulții și anihilează o serie de provocări care încurcă procesul de învățare: scade riscul de plictiseală sau supra-încărcare cu informații – modulele sunt scurte (3-7 minute) și oferă informații concise, pe un singur subiect și posibilitatea de experimentare imediată. Secretul este că poți alege ce dorești să înveți în funcție de nevoia ta imediată.

Ca lider poți stabili o structură cu echipa ta, niște obiective pe termen mediu, întâlniri de împărtășire a progresului și a rezultatelor, astfel încât să ai o privire de ansamblu și un control asupra proceselor de învățare în echipa ta. Te poți poziționa și ca un ghid sau facilitator, dacă dorești, ajutându-i să reactualizeze cunoștințele și să le găsească noi conotații sau întrebuințări.

În contextul schimbărilor fundamentale de atitudine față de muncă la nivel global și având în vedere viteza cu care acestea au loc, rolul tău ca lider este esențial în dezvoltarea echpiei sau a angajaților tăi. Fii un model pentru ei, oferă feedback constructiv pentru a ghida dezvoltarea, caută să-i cunoști astfel încât să-i poți ajuta cu adevărat și cercetează piața de microlearning. Accentul plasat pe învățare te va ajuta și pe tine să “câștigi puncte” în fața echipei, și îți va aduce și beneficii concrete – oameni mai bine pregătiți pentru o adaptare rapidă.

 

Ți-a plăcut articolul? Citește și:

Curiozitatea a omorât pisica, nu omul

Care sunt diferențele dintre coaching și mentoring?

Află avantajele implementării unui program de E-learning!

Cum putem folosi microlearning-ul la locul de muncă?

Categorii:
Focus

Contributor // formarea în sociologie și experiența în resurse umane i-au conturat experiența ca Research Specialist în echipa Azimut, unde analizează zilnic nevoile concrete ale oamenilor dintr-o organizatie.

Leave a Reply

*

*