Secretele unui stil de leadership care inspiră și motivează
Focus

Secretele unui stil de leadership care inspiră și motivează

Compania Bosch, un exemplu în acest sens

În universul business în continuă schimbare și evoluție, conceptul de „Positive Leadership” câștigă tot mai mult teren și adepți. Pentru a înțelege mai bine cum acest model de conducere influențează cultura organizațională și succesul general al unei companii, am inițiat un dialog cu Ioana Rosiu, liderul echipei de comunicare și L&D în cadrul fabricii Bosch Blaj. Interviul dezvăluie perspectiva specialistului, diversele provocări, dar și soluțiile implementate de compania Bosch pentru dezvoltarea personală și profesională a echipei.

 

Secretele unui stil de leadership care inspiră și motivează Ioana Rosiu Bosch Blaj

Ioana Rosiu, liderul echipei de comunicare și L&D în cadrul fabricii Bosch Blaj

1. Conceptul de „Positive Leadership” poate avea valențe diferite pentru fiecare persoană în parte. Pentru tine ce înseamnă?

Acest concept mi-a captat de mult timp interesul și, tocmai de aceea, am căutat resurse pentru a-l înțelege și a identifica cum îl aplic. Crearea unui mediu de lucru în care membrii echipei se simt prețuiți și încurajați să-și depășească potențialul devine un factor influent pentru atingerea succesului atunci când ocupi un rol de manager. De asemenea, orientarea către rezultate rămâne un obiectiv esențial, iar eficientizarea punctelor forte completează această direcție, stimulând colaborarea și intensificând performanța.

Un alt beneficiu adus de acest concept vine și pe partea de Risk Management. Iar asta se datorează faptului că Positive Leadership îți permite să tratezi situațiile cu o atitudine pozitivă, care te ajută să faci mult mai bine față stresului. De asemenea, o astfel de abordare reduce presiunea la job și îmbunătățește productivitatea echipei. În plus, în cazul angajaților mulțumiți, sunt șanse mai mici ca ei să părăsească compania sau să nu mai fie suficient de implicați în activitate.

Recent, am desfășurat un program în organizație, prin care am adresat subiectul de Positive Leadership. Împreună cu persoane cu nivele variate de management, am observat că deși conceptul de Positive Leadership poate părea unul complex de la distanță și un ţel greu de atins, prin discuții inspiraționale și exemple de bune practici, ajunge să fie perceput ca parte principală din stilul deja aplicat cu succes în munca de zi cu zi. Adresarea subiectului în organizație aduce perspective noi de reflecție asupra modului de a conduce echipe, dar vine la pachet și cu validarea comportamentelor pozitive.

 

2. Ce rol joacă Positive Leadership în procesul complex de transformare al unei companii?

Positive Leadership reprezintă un element crucial în procesul complex de transformare al companiei, cu impact semnificativ asupra culturii organizaționale și performanței generale. Liderii pozitivi inspiră și motivează angajații, promovează o cultură a încrederii și colaborării, stimulează inovația și creativitatea, încurajează dezvoltarea personală și profesională, gestionând în același timp schimbarea și reziliența. Prin adoptarea unei atitudini pozitive, liderii contribuie la creșterea implicării și satisfacției angajaților, creând un mediu propice în care aceștia se simt valorizați și motivați să participe activ la procesul de transformare a companiei.

 

3. Cum a evoluat perspectiva ta asupra leadership-ului în timp și cum s-a reflectat aceasta în stilul tău de conducere?

Percepția personală își ia seva din experiențele acumulate pe parcursul dezvoltării profesionale. De-a lungul timpului, prin învățarea continuă și inspirația culeasă de la liderii din jurul meu, am preluat elemente cu care am rezonat și pe care le-am integrat în propriul meu stil. Stilul de leadership a prins un contur bazat pe experiențe și practici, dar și pe conștientizare și învățare. Totodată, el se transformă constant, odată cu nevoia de adaptare continuă la echipă, dar și la piața muncii. Mai pe scurt: am învățat că leadership-ul se bazează și pe poziția de autoritate, dar și pe capacitatea de a inspira și de a influența pozitiv oamenii din jurul tău.

 

4. Care sunt cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat în implementarea unui stil de leadership pozitiv și cum le-ai depășit?

Cele mai mari provocări pe care le-am întâmpinat atât eu, cât și organizația au fost alinierea așteptărilor existente în companie cu privire la acest concept și reticența la schimbare.
Pentru a depăși aceste provocări, încă de la începutul proiectului, am explicat beneficiile unui stil de leadership pozitiv și am încurajat liderii să își exprime opiniile și preocupările lor. Am organizat sesiuni de workshop-uri pentru a-i inspira pe cei din managementul companiei să adopte noi practici. S-au încurajat exemplele de bune practici ce funcționează deja cu succes și liderii au putut să se inspire între ei.

Prin multiple acțiuni, am reușit să punem o bază solidă a mindset-ului de lider pozitiv în companie, ceea ce a condus la o schimbare pozitivă în cultura organizațională. Mindsetul unui lider pozitiv vine cu deschiderea către schimbare și dorința de a experimenta noi abordări, un astfel de lider încurajează inovația și creativitatea în rândul echipei. De asemenea, aprecierea și recunoașterea contribuțiilor sunt alte aspecte-cheie ale mindset-ului liderului pozitiv. Acesta din urmă știe să-și aprecieze echipa și să celebreze succesele împreună cu membrii ei.

Implementarea unei schimbări de mindset necesită timp, răbdare și perseverență, dar este un proces benefic pentru toată organizația și cu efecte pe termen lung.

 

5. Cum implici echipa în procesul decizional și încurajezi contribuțiile lor la direcția organizației?

Un aspect pe care l-am remarcat ca având un impact semnificativ asupra modului în care echipa se raportează la propriile contribuții este modul în care, în calitate de lider, evidențiez impactul muncii lor și îi sprijin în atingerea obiectivelor.

Urmez câteva practici-cheie:
• comunicarea deschisă;
• brainstorming și sesiuni de idei, explorarea unor noi abordări;
• recunoașterea și aprecierea contribuțiilor;
• feedback constructiv, sprijin pentru a-și dezvolta abilitățile și a-și eficientiza performanța.

Prin implicarea echipei, obțin beneficii precum creșterea angajamentului și motivației, dezvoltarea abilităților și creativității, precum și o cultură organizațională mai colaborativă și inovatoare.

 

6. Ce rol joacă recunoașterea și aprecierea în strategia companiei Bosch?

Acestea joacă un rol foarte important în strategia companiei. Prin recunoaștere și apreciere, Bosch își arată gratitudinea față de angajați și îi motivează să continue, să dezvolte și să ofere rezultate de calitate. Bosch promovează o cultură a recunoașterii prin diverse inițiative și programe. Acestea includ:

1. Pachet salarial atractiv și o serie de beneficii fixe și flexibile;
2. Feedback și evaluare;
3. Dezvoltarea personală și profesională.

În cadrul Bosch, recunoașterea și aprecierea sunt văzute ca instrumente esențiale pentru a motiva angajații și a construi o cultură organizațională pozitivă și performantă.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

 

7. Cum abordezi și soluționezi conflictele în mediile de lucru, păstrând în același timp o atmosferă pozitivă?

Toate provocările ce apar se discută deschis și cu empatie; îmi acord timp să înțeleg preocupările și să identific cauzele profunde. Înțelegerea cauzelor profunde ajută la reperarea unor soluții mai durabile și la prevenirea apariției unor provocări similare. De asemenea, promovarea unei culturi de feedback constructiv ajută la rezolvarea situațiilor într-un mod pozitiv. Focusul este întotdeauna pe soluții și colaborare în locul concentrării pe vină. Aceste elemente pot ajuta la menținerea unei echipe sănătoase.

 

8. Cum încurajezi echipele să mențină un echilibru între viața profesională și cea personală pentru a le asigura starea de bine?

În cadrul organizației Bosch, echilibrul între viața profesională și cea personală, precum și bunăstarea angajaților, sunt prioritare prin intermediul programului de Smart Work. Flexibilitatea în programul de lucru, fie prin ajustarea orelor de muncă, fie prin posibilitatea de a lucra de acasă în anumite zile, reprezintă un aspect central. Pentru a consolida această abordare, se promovează o gestionare eficientă a timpului, prin furnizarea de traininguri care să sprijine membrii echipei în optimizarea gestionării timpului lor.

În continuare, se desfășoară programe și se pun la dispoziție resurse menite să susțină bunăstarea generală a angajaților. Acestea pot include sesiuni de mindfulness, programe de fitness sau alte activități care să contribuie la starea de bine, atât în cadrul locului de muncă, cât și în viața personală.

 

9. Ce resurse se oferă în cadrul Bosch pentru dezvoltarea personală și profesională a membrilor echipei?

În cadrul Bosch, sunt disponibile diverse resurse de dezvoltare, care includ:

1. Training-uri și workshop-uri, ce acoperă o gamă largă de subiecte;
2. Programe dedicate pe anumite subiecte relevante;
4. Program de mentorat.

Aceste resurse și programele de dezvoltare personală și profesională reflectă angajamentul Bosch față de creșterea și dezvoltarea angajaților săi, oferindu-le oportunități de învățare continuă, dezvoltare a carierei și creștere personală.

 

10. Dar pentru lideri?

Bosch oferă și liderilor săi programe de dezvoltare menite să accentueze și să îmbunătățească competențele manageriale în cadrul organizației. Acestea includ:

• Centrul de dezvoltare a liderilor, un program local dedicat pentru multiple nivele ierarhice și focalizat pe aspecte precum leadership-ul, comunicarea eficientă și luarea deciziilor. Acest program integrează teoria cu practica prin sesiuni de formare și exerciții de simulare.
• Centrul de Dezvoltare a Talentelor, un program global implementat de Bosch, ce contribuie la evoluția carierei liderilor la nivel internațional.
• Sisteme de mentoring și coaching ce oferă suport personalizat.
• Training-uri și workshop-uri.
• Feedback continuu ce consolidează competențele manageriale.
• Participare activă în proiectele ce amplifică abilitățile de gestionare a diversității și oferă o perspectivă comprehensivă asupra organizației.

În paralel, Bosch încurajează dezvoltarea personală și profesională prin investiții în resurse și oportunități de învățare continuă. Aceste inițiative se încadrează într-o strategie menită să formeze lideri motivați, capabili să conducă echipe și să încurajeze o cultură a performanței și a învățării continue în cadrul organizației.

 

Ți-a plăcut articolul Secretele unui stil de leadership care inspiră și motivează? Citește și:

Cum (mai) atragem candidații #LikeABosch

Cum faci performanță #LikeABosch

Bosch România oferă colegilor șansa de a fi managerii contului Instagram

Categorii:
FocusInterviu

Managing Editor // Absolventă a Facultății de Administrarea Afacerilor din cadrul Academiei de Studii Economice București a dat în 2008 de gustul jurnalismului și, de atunci până în prezent, încearcă să combine latura practică, realistă, insuflată de facultate, cu cea magico-escapistă a scrisului. La We Are HR și eJobs este atât ochiul critic, analitic, cât și creator de conținut. Iubește în special interviurile realizate cu lideri, antreprenori și specialiști în HR care-i oferă o altă perspectivă, una extrem de aplicată, asupra pieții muncii.

Leave a Reply

*

*