employer branding universum hr world
Administrativ

Costuri de angajare și retenție mai mici? Da, se poate!

Soluția e în Employer Branding

6 din 10 candidați români spun că înainte a a-și depune CV-ul caută păreri despre compania angajatoare de la actualii angajați, dar și de la foștii. Vor să știe în ce măsură imaginea percepută la exterior este compatibilă cu realitatea din interior, aceea care reușește să te transforme într-un angajat loial și implicat sau care te poate îndepărta cu ușurință. Mai ales astăzi, când sunt atât de multe oportunități pentru fiecare dintre candidații din piață. În acest context, grija pentru reputația unei organizații este, deci, mai stringentă decât oricând. În termeni mai specifici, asta se numește Employer Branding și este ceea ce marii angajatori din afară fac de zeci de ani cu succes. În ultimii ani, conceptul a început să prindă contur și în România.

Specialiștii în resurse umane, dar și cei în marketing vor avea ocazia să afle care sunt secretele Employer Brandingului și ce se află în spatele unei strategii de succes, de la experții Universum, cea mai mare companie de Employer Branding, la nivel global, care se vor afla la pentru prima oară în fața publicului din România, pe 6 martie, în cadrul evenimentului HR World: Brand Makers, organizat de eJobs România, în calitate de partener Universum. Biletele pentru eveniment pot fi achiziționate de pe https://www.ejobs.ro/hr-world-brand-makers.

În premieră, Karl-Johan Hasselström, COO-ul Universum și expert în Employer Branding de peste 20 de ani, vorbește despre cum se contruiește o strategie coerentă de reputație organizațională și de ce astăzi este obligatorie pentru orice companie, indiferent de domeniul în care activează sau de numărul de angajați. Hasselström va fi prezent pe 6 martie, la București, în calitate de guest speaker al evenimentului.

 

employer branding karl johan hasselstrom

 

De ce consideri că Employer Branding-ul a devenit atât de important? Cum sunt ajutate companiile de Employer Branding?

Este inutil să mai vorbim despre cât de mare este criza și nevoia de talente în momentul de față. O știe toată lumea și în absolut toate țările recrutorii se confruntă cu această problemă. De aceea este obligatoriu să își creezi un diferențiator de imagine, ceva care să spună despre tine mai mult decât despre concurență, iar acest diferențiator este obligatoriu să își aibă rădăcinile în date și analize concrete. Mai mult decât atât, în condițiile în care suntem copleșiți de rapiditatea și amploarea cu care se propagă mesajele în social media, este la fel de important ca și comunicarea acestui sau acestor diferențiatori să să facă personalizat și adaptat fiecărui public în parte. Și când vine vorba despre brandul personal, și când vine vorba despre cel al organizației pe care o reprezinți. Și de aici începe ceea ce numim Employer Branding.

La ce te ajută? Să îți gestionezi mai bine bugetele, să crești calitatea celor care aplică la joburile pe care le ai deschise în companie, să îmbunătățești raportul între cei acceptați și cei respinși, să crești nivelul de retenție a angajaților și, nu în ultimul rând, să transformi tot spectrul culturii organizaționale în cel mai important argument atunci când vine vorba de atragerea talentelor. Să ajungi chiar că îl faci la fel de important sau chiar mai important decât pachetul salarial. Toate astea, în final, generează cifră de afaceri și profituri mai mari.

 

Pe scurt, ce înseamnă Employer Branding?

Employer Branding-ul este despre a angaja oameni nu pentru că nu există variante mai bune din care să alegi, ci pentru că la jobul tău chiar au aplicat cei mai buni candidați, iar motivația lor de a veni sau a rămâne la tine în companie să țină mai mult de brandul tău decât de consistența pachetului salarial sau de beneficii. Employer Brandingul este, în câteva cuvinte, despre a da consistență și mai mult sens experienței pe care o au candidații și angajații cu noi, ca angajatori.

 

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Există date statistice despre felul în care candidații și angajații sunt influențați de un brand de angajator puternic?

Desigur! În primul rând, organizațiile cu un brand de angajator slab sau defavorabil ajung să ofere salarii cu cel puțin 10% peste media pieței pentru a putea atrage candidați. Și mai îngrijorător decât atât, însă, este faptul că nici măcar așa nu au succes. Acest plus de 10% față de media pieței este suficient de convingător doar pentru 28% dintre candidați. Restul de 72% nu pot trece peste o proastă reputație organizațională. Totodată, studiile arată că un brand de angajator bun scade cu 50% costurile cu recrutarea și cu 30% rata de fluctuație.

 

De cât timp are nevoie o companie pentru a-și construi brandul de angajator?

Depinde foarte mult de o serie de factori, precum: dimensiunea companiei, punctul din care începe să construiască în această direcție, resursele pe care le are la dispoziție departamentul de HR. Totuși, aș spune că o companie care este decisă să facă acest lucru și depune eforturi active și consistente în acest sens, poate reuși să obțină un brand puternic de angajator în unul-doi ani.

 

Puteți da câteva exemple de companii care pot fi luate ca reper, ca model de brand de angajator?

Sunt foarte multe companii și campanii punctuale care ar putea fi trecute pe această listă (le voi enumera în detaliu în cadrul conferinței). Însă, doar pentru a da niște exemple, aș menționa Siemens și Unilever – două companii care iau foarte în serios această componentă a dezvoltării lor organziaționale și care au o abordare susținută, până la cel mai mic punct, de date. De asemenea, Intel, Heineken, Deloitte sau SodaStream sunt nume care au făcut poate cele mai bune campanii de Employer Branding pe care le-am văzut. O să vă spun și de ce, pe 6 martie, la HR World: Brand Makers.

 

Care este rolul Academiei de Employer Branding? Ce va aduce nou pentru specialiștii în HR?

Cursurile vor oferi „pachetul” cu instrumente practice, informații și abilități de care ai nevoie pentru a elabora și implementa o strategie de Employer Branding și, apoi, de a o evalua și măsura rezultatele. Nouă din zece absolvenți ai Academiei de Employer Branding spun că ar recomanda cursurile unor prieteni sau colegi care vor să devină experți certificați în Employer Branding.

 

La ce ar trebui să se aștepte participanții la HR World: Brand Makers? Ce vor învăța în cadrul acestui Masterclass?

Va fi un mix perfect între teorie și exemple practice, atât pozitive, cât și negative, despre ce să faci și să nu faci când vine vorba despre Employer Branding. Toate sunt extrase din cei 20 de ani de experiență pe care îi am în acest domeniu. Va fi o întâlnire foarte interactivă, la finalul căreia participanții aș vrea să plece cu o imagine clară despre ce au de făcut, dar și cu sfaturi și recomandări practice pe care le pot pune în aplicare din ziua următoare. Îi asigur că nu se vor plictisi!

 

Înscrie-te și tu la HR World: Brand Makers!

    Categorii:
    AdministrativPayrollRetentie

    Proiectul We Are HR, lansat în 2017, își propune să vină în întâmpinarea managerilor și specialiștilor în resurse umane cu cele mai noi tendințe din domeniu și cu o perspectivă diferită asupra proceselor de recrutare, retenție și motivare a talentelor. Atât site-ul cât și revistă omonimă oferă informații esențiale și statistici relevante despre industrie și pun în discuție tehnicile actuale de recrutare, precum și instrumentele și tehnologiile folosite în acest proces și modul în care acestea influențează viitorul unei noi generații de candidați și angajați.

    Leave a Reply

    *

    *