programe de învățare
Cursuri de formare

De ce eșuează unele programe de învățare în companii

6 cauze care se ascund în spatele insuccesului

Când vine vorba de dezvoltarea profesională la locul de muncă, există momente de glorie, dar și situații în care unele programe de învățare nu reușesc să strălucească așa cum ne-am dori. Și în prima situație, dar mai ales în a doua situație este loc de mai bine și putem învăța cum să organizăm cursuri și traininguri care să atingă și poate chiar să depășească obiectivele de învățare. 

Află care sunt cele mai frecvente motive pentru care unele programe de învățare sunt mai puțin eficiente decât ți-ai dori și, mai important, descoperă cum poți să le previi.

 

#1. Programul de învățare nu este relevant

Poate ți s-a întâmplat și ție să participi la un curs care părea să nu aibă prea multă legătură cu munca ta sau cu obiectivele companiei. Ei bine, aceasta este o problemă des întâlnită. Un curs ales la întâmplare poate fi o pierdere de bani și un semn de întrebare atât în agenda ta, cât și a echipei.  

Mai există și situația trainingurilor la care toți colegii sunt chemați să participe, chiar dacă nu sunt cu adevărat relevante pentru toată lumea. Se nasc neînțelegeri, colegii simt că nu li s-a acordat atenție nevoilor lor reale de învățare, iar angajatorii au impresia că oamenii nu își dau interesul și nu se implică. E un cerc vicios din care poți să ieși pentru a face învățarea mai valoroasă pentru fiecare dintre voi.

Soluție: Oferă-le colegilor traininguri cu adevărat relevante pentru munca pe care o fac și pentru obiectivele companiei. Încurajează implicarea celor pentru care ești sigur că trainingul este cu adevărat util, în timp ce pentru ceilalți colegi, participarea ar trebui să fie o opțiune.

 

#2. Nu există o cultură a învățării

Trainingurile eșuează chiar înainte de a începe atunci când nu li se comunică oamenilor care sunt beneficiile pe care le pot obține dacă urmează cursul. Deloc surprinzător, într-o astfel de situație, angajații aleg mai degrabă să nu participe, pentru că nu știu ce au de câștigat de pe urma cursului. În concluzie, dacă colegii nu înțeleg cum îi poate ajuta învățarea sau dacă în companie nu există o cultură a dezvoltării profesionale, trainingurile pot fi date uitării încă din start. 

Soluție: Comunicarea este cheia! Începe cu discuții pregătitoare care să creeze un mediu propice învățării. Mai concret, împărtășește cu echipa modul în care cursul va influența pozitiv activitatea fiecăruia la muncă. Întreabă-i și ce programe de învățare consideră ei a fi valoroase și ia în calcul propunerile atunci când planifici sesiunile de training viitoare.

 

#3. Lipsa de suport înainte și după curs

Gândește-te la învățare ca la un proces în continuă evoluție, nu doar un eveniment singular. Acum, cu această nouă perspectivă, e ușor să înțelegi de ce lipsa de suport înainte și după un program de învățare poate anula succesul cursului în sine. 

Ca orice alt program de învățare, și trainingurile la job au nevoie de suport, înainte de a începe, la fiecare pas pe parcursul orelor, dar mai ales după. Fără acest sprijin, ar putea apărea provocări în aplicarea cunoștințelor dobândite și, ca urmare, informația acumulată să nu fie de niciun folos real.

Soluție: Înainte de orice program de învățare, discută cu colegii despre trainingul la care urmează să participe. Asigură-te că toată lumea pornește de la același nivel de cunoștințe și că nimănui nu-i lipsesc informații esențiale pentru a parcurge cursul. După finalizarea programului de învățare, încurajează echipa să pună în aplicare cunoștințele dobândite și fii disponibil pentru orice nelămurire ar putea apărea.  

 

#4 Timp insuficient pentru a învăța

Timpul insuficient este poate unul dintre cele mai mari obstacole și unul dintre cele mai comune în calea învățării. Cu toții avem un număr limitat de ore într-o zi, iar echilibrul între sarcinile de lucru de zi cu zi, responsabilitățile personale și efortul necesar pentru a învăța lucruri noi poate fi dificil de menținut. Mai ales atunci când activitățile de învățare se suprapun cu un program aglomerat de muncă și există mereu presiunea de a finaliza proiecte sau de a rezolva probleme imediate. În astfel de situații, învățarea la locul de muncă ajunge de cele mai multe ori să fie neglijată. 

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

O practică des întâlnită în companii este aglomerarea informațiilor într-un timp foarte scurt ori stabilirea cursurilor în afara orelor de lucru. În ambele situații, există șanse foarte mari ca trainingul să nu-și atingă obiectivele de învățare. Asta pentru că un program intensiv de învățare duce la epuizare, în timp ce trainingurile desfășurate în afara orelor de muncă generează frustrare, lucru care face dificilă concentrarea și învățarea. 

Soluție: Oferă cursanților flexibilitate în program sau alocă timp dedicat pentru programele de învățare. Permite-le colegilor ca pe durata trainingului să se concentreze exclusiv pe învățare. Nu seta sarcini urgente și termene-limită în perioada imediat apropiată de curs. Și, cel mai important, programează cursurile în timpul orelor de birou. Timpul pe care îl investești în traininguri se pune ca timp câștigat, asta pentru că un program de învățare bine ales va face munca oamenilor mai eficientă.

 

#5 Nu există și o parte practică

Un alt motiv pentru care unele programe de învățare pot să nu funcționeze atât de bine este acela că le lipsește o parte practică. Astfel, oamenii ajung să fie copleșiți cu informații noi pe care ulterior nu știu cum să le folosească. Aceștia vor fi în impas în momentul în care vor fi nevoiți să aplice cunoștințele și abilitățile dobândite la curs și nu se vor simți pregătiți să îndeplinească sarcinile pe care tocmai le-au învățat.

Soluție: Fă un mix eficient între teorie și practică. Oferă exemple care să susțină teoria și introdu elemente practice în cadrul programelor de învățare. Creează situații similare cu cele pe care urmează să le întâmpine la job și dă-le ocazia să pună în practică ce au învățat. Mai mult decât atât, fii disponibil pentru a le da o mână de ajutor atunci când se împotmolesc. Acest sfat este valabil și după finalizarea cursului!

 

#6 Nu ceri feedback după curs

Dacă nu ceri feedback după finalizarea unui curs, pierzi ocazia de a înțelege ce a funcționat bine și ce mai are nevoie de ajustări. Mai mult decât atât, riști să repeți aceleași greșeli la nesfârșit. O altă problemă poate fi și faptul că aștepți prea mult după finalizarea cursului ca să ceri feedback. Colegii vor scrie o părere bazată pe lucrurile pe care și le amintesc, nu neapărat pe cele cu adevărat importante. 

Soluție: Trimite un chestionar de feedback imediat sau la câteva zile după încheierea cursului. Alcătuiește un mix inteligent de întrebări închise, cu variante de răspuns, și întrebări deschise, la care fiecare completează răspunsul. Ambele tipuri de informații sunt importante. Și, să nu uităm, poate cel mai bun sfat: să faci sondajele anonime. În acest fel creezi colegilor un spațiu sigur în care să se exprime liber și să împărtășească chiar și acele mici lucruri care pot aduce o îmbunătățire.

Așa cum fiecare coleg din echipă este unic și are nevoi specifice, tot așa și provocările în organizarea trainingurilor și programelor de învățare pot varia la fel de mult. Nu există o rețetă universală pentru a asigura succesul unor traininguri și aici intervine adevărata putere a feedback-ului. A cere părerea colegilor după fiecare curs este o oportunitate de a înțelege mai bine care sunt nevoile colegilor și de a transforma programul viitor într-o experiență de învățare cu adevărat valoroasă.

 

 

Ți-a plăcut articolul „De ce eșuează unele programe de învățare în companii”? Citește și:

Cum cultivi o mentalitate de creștere în echipa ta

5 lecturi care te ajută să-ți eficientizezi procesul de învățare

Categorii:
Cursuri de formareTraininguri

Specialist Marketing // A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București și a continuat studiile cu un Master în Social Media și Marketing Online, în cadrul SNSPA. Cu peste 7 ani de experiență în comunicare și marketing, este mereu în căutarea celei mai eficiente soluții pentru obținerea celor mai bune rezultate. La eJobs, Andra se ocupă de planificarea evenimentelor momentului, dar este totodată și mintea creativă din spatele anumitor proiecte de marketing.

Leave a Reply

*

*