time management
Dezvoltare personala

Ce rol joci în lupta cu management-ul timpului

Felul tău de a fi dictează relația cu timpul

Când agenda este tot mai plină, câteva tehnici de time management sunt chiar bine venite. Noi am identificat la paginile anterioare acele strategii care te ajută să-ți îndeplinești task-urile într-un interval mai scurt și cu mai puțin efort. Dar pe care să le alegi? Cel mai bine este să vezi ce ți se potrivește, în funcție de felul tău de a fi.

 

Martirul timpului

Îi place să-și încarce agenda cu solicitările colegilor, în loc să se concentreze asupra a ceea ce este important pentru el. De multe ori este și el surprins cum fuge discret de task-urile proprii, care simte că pun o presiune prea mare, și își asumă orice altceva. Ce-i drept, e așa bine când obții laudele celorlalți, dar ce te faci cu deadline-urile tale, care bat la ușă?

Soluția pentru time management: Pune pe listă task-urile de azi și aplică principiul Pareto. Îți permite să insiști pe acele zone importante care pot schimba lucrurile în cariera ta și să te ocupi din ce în ce mai puțin de activități cu valoare redusă.

 

Procastinatorul

Dacă Martirul timpului este generos și lucrează cu seriozitate și la sarcinile colegilor, procastinatorul întârzie să lucreze pentru oricine. Unii susțin că funcționează mai bine sub presiune, dar rezultatele sale sunt afectate de stresul creat de acest stil de lucru.

Soluția pentru time management: Să etichetezi sarcinile folosind Matricea Eisenhower. Decât să amâni să lucrezi, mai bine definești sarcinile importante și urgente pe care ar trebui să le faci imediat. Îți face viața mai ușoară, pentru că afli ce task-uri poți să delegi și ai mai mult spor în lucru. De ajutor este și tehnica Seinfeld („Nu rupe lanțul”, cum spune Jerry Seinfeld), care te ajută să lucrezi și să progresezi în fiecare zi, așa că vei avea șanse mici să amâni peste măsură.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

 

#CuCapulÎnNori

Toți cei din jurul său ar spune că este foarte sociabil, dar stilul lui de lucru nu e prea eficient. Se întrerupe des din ceea ce face ca să nu rateze ceva în social media, nu refuză o discuție cu un coleg care tocmai trece pe lângă el sau uită de timp când este într-o convorbire telefonică.

Soluția pentru time management: Știm că pauzele lungi și dese sunt cheia marilor succese, dar măcar relaxează-te în mod organizat, folosind Tehnica Pomodoro. Dacă nu-ți iei cronometru de bucătărie sub formă de roșie, precum celebrul software designer Francesco Cirillo, fixează ceasul telefonului pentru lucru de 25 de minute și pauze de 5 minute. Astfel vei putea să te concentrezi și să fii mult mai eficient, iar pauzele regulate sunt cel mai bun antidot pentru burnout.

 

Perfecționistul

Seamănă cu procrastinatorul și cu cel cu capul în nori prin incapacitatea de a termina o sarcină, dar de data aceasta dintr-o cauză nobilă – vrea să fie totul perfect. Așa ajunge să lucreze peste program și să-și investească toată energia pentru ca proiectul să fie peste așteptări. De multe ori, din cauza perfecționismului excesiv, poate pierde deadline-uri, iar burnout-ul e doar la un pas de el.

Soluția pentru time management: Folosește tehnica Timeboxing, prin care îți definești ce sarcină vrei să îndeplinești și îi aloci un interval de timp. Când timpul pe care l-ai alocat s-a încheiat, te oprești, iei o pauză, analizezi ce ai reușit să realizezi și treci apoi mai departe. Îți tratezi perfecționismul pentru că ai mai puțin timp pentru a regla fiecare detaliu, următoarea sarcină fiind deja la ușă.

Ți-a plăcut articolul „Ce rol joci în lupta cu time management-ul”? Citește și:

Aplicații care-ți fac liber în agendă
Pune preț pe tehnica Pomodoro
5 secrete de time management pentru a lucra mai eficient

Categorii:
Dezvoltare personala

După absolvirea Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, a lucrat timp de 8 ani în presa scrisă, în PR și în marketing pentru o companie de recrutare. În 2016 a simțit că e momentul pentru o nouă provocare în carieră și s-a alăturat echipei eJobs și ulterior și echipei We Are HR. În portofoliul său se află articole pe subiecte precum modificările legislative în domeniul muncii, cultură organizațională, leadership, employer branding, precum și interviuri cu specialiști în HR și manageri de companii.

Leave a Reply

*

*