3 trucuri pentru managementul timpului
HR Trends

3 trucuri pentru managementul timpului

E esențial să ai constanță!

Vrei să îndeplinești sarcinile pe care le ai alocate pentru săptămâna de 40 de ore de lucru într-un interval mai scurt de timp? Alin Comșa, trainer la Fundația Calea Victoriei, susține, printre altele, și un atelier pentru managementul timpului și te sprijină în acest demers oferindu-ți câteva trucuri!

„Marele avantaj ar scurtării zilei de lucru ar fi legat de consumul efectiv de energie și resurse – acest consum în mod logic ar trebui să scadă. Un timp mai mic de folosire a unităților de lucru și a spațiilor de muncă ar trebui să atragă o scădere a cheltuielilor. Vorbim, implicit, despre o creștere a eficienței care s-ar petrece cu o singură condiție – angajații să fie implicați și să respecte atingerea obiectivelor vizate” punctează Alin Comșa.

 

Iar mai jos vine și cu câteva trucuri concrete menite a te ajuta să-ți împarți mai bine timpul

• Unul dintre cele mai bune trucuri pentru managementul timpului pe care-l știu este cel ce ține de alocarea unor activități în secvențe de scurtă durată. Cunosc oameni care nu fac sport pentru că acest lucru le-ar ocupa mult timp sau nu citesc pentru că este foarte greu să găsească timp pentru a citi o carte de 200 de pagini. O soluție ar fi alocarea unui timp scurt pentru acțiunile pe care le doresc a fi făcute. De exemplu – nu găsesc timp să fac sport, dar pot aloca 10 minute pentru a face mișcare în fiecare zi. Aceste 10 minute de mișcare pot fi făcute acasă. Nu e nevoie de abonament sau de deplasare la sală și nici măcar de un echipament sofisticat sau la modă. Este nevoie doar să-ți propui alocarea unui timp scurt acestei activități fără a mai complica lucrurile. La fel, nu poți găsi timpul necesar pentru a citi un volum de 200 de pagini, dar poți programa un timp scurt – de 10-15 minute – pentru a citi 10 pagini pe zi. Această activitate constantă raportată la un an (365 de zile) va genera 3.650 de pagini citite! Vorbim așadar de o medie de 17 până la 20 de volume citite pe an. Este o performanță!

• Dar pentru a realiza această performanță, este nevoie să respecți al doilea truc: stabilește clar care este intervalul orar alocat activității pe care vrei să o faci. De exemplu, poți hotărî ca între ora 7:00 și ora 7:10 să citești. Anunță-i pe toți cei din jur de acest obicei, explică-le că este important să nu te întrerupă. Mai mult decât atât, în acest interval, oprește telefonul mobil și alege un loc în care știi că este foarte puțin probabil să fii întrerupt din activitatea pe care o faci.

• Și acum a sosit momentul pentru ultimul dintre trucuri: constanța! Vreau să spun că indiferent că este vară, iarnă, frig sau soare, indiferent că este Crăciunul sau Paștele, indiferent că ești în vacanță sau ai mult de lucru, e nevoie să aloci cele 10 minute activității pe care ți-ai propus-o.

Recapitulând:

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

1. Alege activitatea pe care vrei să o faci și optează pentru o unitate scurtă de timp în care o vei face.

2. Stabilește intervalul orar dedicat acelei activități.

3. Fii constant!

 

Ți-a plăcut acest articol cu trucuri despre managementul timpului? Citește și:

Timp de lucru vs. Timp de odihnă: ce faci când lucrezi full-time

Brand Build pas cu pas

Categorii:
HR TrendsUpdate

Managing Editor // Absolventă a Facultății de Administrarea Afacerilor din cadrul Academiei de Studii Economice București a dat în 2008 de gustul jurnalismului și, de atunci până în prezent, încearcă să combine latura practică, realistă, insuflată de facultate, cu cea magico-escapistă a scrisului. La We Are HR și eJobs este atât ochiul critic, analitic, cât și creator de conținut. Iubește în special interviurile realizate cu lideri, antreprenori și specialiști în HR care-i oferă o altă perspectivă, una extrem de aplicată, asupra pieții muncii.

Leave a Reply

*

*