cărți despre învățare
Agenda

5 lecturi care te ajută să-ți eficientizezi procesul de învățare

Învață cum să înveți

În ziua de astăzi, există o mulțime de cărți care ne învață despre orice, de la cum să gătim, la cum să vorbim în public sau cum să ne organizăm timpul. Lipsa informației nu mai este o problemă. Timpul în schimb a devenit o resursă foarte prețioasă. De aceea, este esențial să învățăm mai întâi de toate cum să învățăm eficient. Descoperă care sunt secretele meta-învățării și transformă acele câteva minute de lectură pe care le ai la dispoziție într-un proces de învățare intensă!

Iată 5 cărți despre cum să stăpânești cunoștințe noi într-un timp extrem de scurt:

 

1. Ultralearning de Scott Young

cărți despre învățare

Dacă ești autodidact și-ți place să înveți singur, cartea asta este pentru tine. Autorul, Scott Young, o persoană cu experiențe de învățare incredibile, împărtășește povestea provocării MIT, în care a învățat în 12 luni întreaga programă de informatică de la MIT, echivalentul a 4 ani de studiu, dar și cum a reușit să stăpânească 4 limbi străine într-un an. Pornind de la aceste experiențe personale, el oferă principii fundamentale care pot fi aplicate de oricine își dorește să dobândească noi abilități și cunoștințe pe repede-înainte. Acest volum te va ajuta să înveți cum să deții controlul asupra propriului proces de învățare și să-ți maximizezi potențialul.

 

2. A Mind for Numbers de Barbara Oakley

cărți despre învățare

După ce citești această carte vei înțelege cum funcționează creierul uman și cum poți să-ți îmbunătățești modul în care înveți. Cu o bază solidă în neuroștiință și psihologie cognitivă, autoarea, Barbara Oakley, oferă informații prețioase despre cum poți să-ți optimizezi metodele de învățare și să le faci mai eficiente. Cartea explorează subiecte variate, precum importanța somnului, beneficiile momentelor de plictiseală sau procrastinarea controlată și cum să gestionezi anxietatea asociată momentelor-cheie din viața profesională.

 

3. The Art of Learning de Josh Waitzkin

cărți despre învățare

Cartea este parțial o autobiografie, asta pentru că autorul, campion mondial la șah și campion național la arte marțiale, oferă cu generozitate exemple din viața personală, pentru a face cititorii să înțeleagă mai bine anumite strategii și tehnici de învățare și concentrare. Prin povestea sa captivantă și sfaturile practice, Josh Waitzkin te va inspira și te va ghida în a-ți atinge potențialul maxim și a excela în orice domeniu ți-ai propus, în ciuda provocărilor.

 

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

4. The 4-Hour Chef de Tim Ferriss

cărți despre învățare

Nu te lăsa păcălit de titlul cărții, „The 4-Hour Chef” este defapt o metodă de învățare. Așadar, nu este o carte despre cum să gătești, ci despre ceea ce înveți prin intermediul gătitului. În paginile acestei cărți, vei descoperi cum poți să înveți eficient și să ajungi în top în orice domeniu ți-ai propus. Astfel, Tim Ferriss se folosește de gătit ca de un pretext pentru a exemplifica principiile meta-învățării. Te-am făcut curios?

 

5. Workplace Learning: How to Build a Culture of Continuous Employee Development de Nigel Paine

cărți despre învățare

Faptul că parcurgi acest articol înseamnă că ai înțeles deja cât de important este nu doar să nu te oprești niciodată din a învăța, ci și cum înveți să înveți eficient. Așa că ultima recomandare de carte este ca să te ajute să trezești interesul colegilor tăi de a învăța cum să învețe și de a se dezvolta. Poți să te gândești la Workplace Learning ca la un ghid practic care arată cum să pui bazele unei culturi care încurajează învățarea continuă la job.

 

Ți-a plăcut articolul „5 lecturi care te ajută să-ți eficientizezi procesul de învățare”? Citește și:

Cărți pentru liderii viitorului

Cărți care te ajută să-ți atingi obiectivele

Teme de lectură pentru lideri

Categorii:
AgendaIdei

Specialist Marketing // A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București și a continuat studiile cu un Master în Social Media și Marketing Online, în cadrul SNSPA. Cu peste 7 ani de experiență în comunicare și marketing, este mereu în căutarea celei mai eficiente soluții pentru obținerea celor mai bune rezultate. La eJobs, Andra se ocupă de planificarea evenimentelor momentului, dar este totodată și mintea creativă din spatele anumitor proiecte de marketing.

Leave a Reply

*

*