retenția journey
Focus

Jocurile recrutării și ale retenției

9 pași către o experiență memorabilă în compania ta

Știm că-i greu să ții pasul cu toate: cu agenda, cu calendarul, cu telefoanele și cu e-mailurile. Apoi venim noi, hodoronc-tronc, și te punem față-n față cu un boardgame. Asta-ți mai lipsea, așa-i? Ei bine, da, tocmai asta îți lipsea, pentru că atragerea și retenția talentelor seamănă foarte mult cu un joc, iar tu ești responsabil de traseul angajaților de la primul contact cu ei, când sunt potențiali candidați, până la ultimul, când îți părăsesc compania.

 

Candidate Journey

 

1. Fii prezent pe harta candidaților!

Cererea de candidați e imensă și e foarte ușor să te rătăcești pe drum în căutarea talentelor potrivite. Dar în loc să mergi de la om la om, nu mai bine îți transformi tu compania în magnet? Cu ajutorul unui brand de angajator ușor de recunoscut, arată-le candidaților cine ești și de ce e cea mai bună idee să vină la tine. Demonstrează-le tuturor candidaților activi, dar și celor latenți, că organizația ta e prezentă, matură, de încredere și că vede mai departe de linia orizontului.

 

2. Construiește drumuri noi!

Nu există un unic instrument care să-ți aducă toți candidații de care ai nevoie. Unii aplică prin eJobs, alții îți caută direct pagina de cariere, iar alții n-au nicio jenă să-ți trimită CV-ul direct printr un mesaj privat pe Facebook. Fiecare drum nou deschis îți poate aduce o mulțime de oportunități. Trebuie să te asiguri doar că ești prezent ca angajator la fi ecare capăt de traseu. Cum faci asta? Deschizând fiecare canal de comunicare disponibil, de la website-ul companiei până la paginile de social media. Niciun drum nu e greșit dacă-ți aduce candidați!

 

3. Luptă pentru candidații tăi!

În boardgame-ul ăsta, primul dragon cu care te vei confrunta va fi bugetul. Sigur, îți permiți să-l crești un pic la nevoie, nu te oprește nimeni să negociezi. Dar ce faci când un super candidat îți cere mai mult decât poți să-i dai? Trebuie să lupți pentru el. Atunci când mizele sunt pe măsură, merită să ceri mai mult pentru candidatul ideal. Într-un final o să aprecieze și omul, și compania, iar tu vei fi demonstrat că ești un specialist capabil, căruia nu îi e teamă să modifi ce regulile jocului, la nevoie.

 

4. Uită de garduri!

Din instinct, îți vei dori întotdeauna să te ferești de privirea celorlalți, dar cea mai verde iarbă în industria recrutării nu crește în curtea vecinului cu gard, ci în curtea care e deschisă pentru toată lumea. Lăsând metafora la o parte, ce vreau să spun de fapt prin asta e că e foarte important să-ți scoți cultura organizațională la vedere. Ai tot felul de activități cool cu echipa? Nu-ți fi e teamă să le arăți și altora, pe Facebook, pe un blog sau printr-un video pe YouTube!

 

Employee Journey

 

5. Ține-te de promisiuni!

Ăsta nu-i un joc de alianțe, ci de lucru în echipă. Dacă-i promiți unui om o renegociere de salariu în trei luni, trece-o în calendar! De prea multe ori angajații se plâng de companiile care nu se țin de promisiuni. Crezi că e datoria angajatului să vină la tine în trei luni ca să-ți amintească de discuția voastră? Așa e, dar dacă nu o face, crezi că a uitat de mărire sau că nu și-o mai dorește? Nu-ți permiți riscul ăsta dacă vrei să eviți o demisie.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

 

6. Pune-ți logo-ul peste tot!

Dacă prima parte a jocului venea cu o mulțime de necunoscute, acum am aterizat pe terenul tău de joacă. Începe cu un onboarding kit consistent cu produse branduite: agendă, tricou, hanorac, rucsac etc. și, desigur, un ghid al angajatului menit să-i ușureze noului membru al echipei primele săptămâni în companie. Continuă apoi cu mici cadouri constante care să-i amintească angajatului că face parte dintr-o familie. Bonus: de fiecare dată când își va scoate umbrela branduită în ploaie va contribui direct la pasul #3 ca ambasador de brand.

 

7. Nu-ți uita forțele în urmă!

Am citit recent un articol despre cum specialiștii de HR nu pot fi prieteni cu oamenii pe care îi angajează. Mi se pare o perspectivă destul de sumbră, pentru că relațiile de prietenie sunt mai complexe decât ne imaginăm. Atât timp cât există respect și empatie din partea persoanelor implicate, atunci cu siguranță putem vorbi despre începutul unei prietenii. Trebuie totuși create ocaziile necesare pentru a dezvolta respectul și empatia. Cum? Simplu! Găsește-ți timp pentru o întâlnire de tipul one-to-one cu fiecare angajat. Crede-ne, merită!

 

8. Lasă democrația să-și spună cuvântul!

De-a lungul ultimilor câțiva pași te-ai implicat direct în traseul angajatului. O vei face în continuare, dar la un moment dat trebuie să-l și înveți să se descurce singur. Ajuns cu bine la acest punct, angajatul o să știe că poate depinde de tine și că ușa de la biroul de HR îi va fi tot timpul deschisă. Acum trebuie să înțeleagă că face parte dintr-un colectiv și că uneori dorințele majorității nu vor coincide cu ale lui. Te gândești să adaugi un nou beneficiu? Fă un sondaj intern cu rezultate publice. Există conflicte nevorbite între două departamente? Pune-le față-n față și mediază întâlnirea. La un moment dat, lucrurile se vor echilibra, conflictele se vor aplana, iar oamenii tăi vor învăța să aibă încredere în restul echipei, la fix ca să te poți dedica noului val de angajați.

 

9. Repetă procesul!

Întoarce-te la harta asta de oricâte ori poți, ia-o de la capăt fără teamă și nu sări peste pași! Fiecare are importanța sa.

 

Citește și:

Regulile asumării la birou: 3 NU-uri care să ne dea de gândit

Cum poate HR-ul să iasă din scorțoșenie

Cum să oferi o experiență memorabilă candidaților

 

Categorii:
FocusRetentie

Lucrează de 10 ani în Marketing & Advertising, orientându-se mai degrabă pe ceea ce poate face acest domeniu pentru Industria de Recrutare. După ce a finalizat un masterat în Antropologie la Central European University, a realizat că e fascinată de felul în care se creează adevărate comunități în interiorul companiilor. De aici a pornit pasiunea pentru People Management & Company Culture, o pasiune pe care a transformat-o în job în cadrul echipei eJobs România, devenind chiar Specialist acreditat în Brandingul de Angajator în 2019, după ce a absolvit Academia de Employer Branding al Universum Global.

Leave a Reply

*

*