proactiv sau reactiv atingerea scopurilor
Focus

Reactiv sau proactiv: cum alegi să îți îndeplinești misiunea

E mai ușor să previi decât să tratezi!

Nu e niciodată prea târziu să faci o schimbare. Și chiar dacă până acum lucrurile au funcționat și pe modul reactiv, n-ar fi rău să devii mai proactiv în acțiunile pe care le întreprinzi pentru atingerea scopurilor. Până la urmă, dacă o soliciți de la candidați sau de la oamenii din echipa ta, de ce nu ți-ai însuși-o și tu? Și nu doar la modul aspirațional!

Butonul default, pe care cei mai mulți dintre noi îl au apăsat din „fabrică”, e de „reactiv”. Mâncăm de cele mai multe ori atunci când foamea începe să ne încețoșeze gândurile, ne reînnoim stocurile cu produse necesare din casă atunci când am ajuns pe 0 cu ele, ne facem programări la doctor când ne doare ceva. În școală, obișnuiam să așteptăm apropierea examenelor pentru a ne pregăti serios pentru ele. Până la urmă, nu degeaba „îngrășarea porcului în Ajun” sau învățarea în noaptea de dinaintea tezei era o practică des întâlnită. Și acest gen de atitudine tinde să se extindă și asupra vieții profesionale.

 

Când toate sarcinile sunt urgente

Mulți dintre cei care activează în companii mici și mijlocii tind să fie mai degrabă reactivi decât proactivi. Și e cumva normal când totul este important și toată lumea are nevoie de atenția ta imediată. Ești într-o perpetuă mișcare, reacționând cât mai bine pentru a stinge un foc înainte să izbucnească un altul.

O parte din conducerea unei afaceri înseamnă reacționarea la evenimente. Face parte din fișa postului tău. Totuși, orice om care trece pentru o lungă perioadă printr-un astfel de rol visează la ziua în care se va putea descrie ca manager proactiv. Iar procesul de schimbare începe cu reînnoirea angajamentului de a face transformarea și încercarea de a adopta noi obiceiuri care conduc în direcția dorită.

 

Dacă ești proactiv, te concentrezi pe pregătire. Dacă ești reactiv, ajungi să te concentrezi pe reparații.
John C. Maxwell, scriitor american

O strategie nu te blochează într-un singur plan

Abordarea proactivă presupune construirea unei strategii. Însă chiar dacă-ți schițezi cu lux de amănunte strategia, nu înseamnă că nu o poți modifica pe moment, în funcție de situația cu care te confrunți. Nu înseamnă că trebuie să renunți definitiv la modul reactiv. În schimb, ea îți oferă mecanismul care-ți permite să reacționezi productiv și eficient, să nu pornești cu construirea unui plan de la 0. Circumstanțele se schimbă, la fel și strategiile. A avea un proces bine gândit și un set de principii după care să te ghidezi îți permite să reacționezi la schimbări dramatice: pandemie, condiții diferite de business, schimbări pe piață, noi oportunități, fuziuni și achiziții etc.

 

Cât de proactiv ar trebui să fii pentru a-ți atinge scopurile?

Deși nu există o pondere exactă, o formulă a succesului, poți începe astfel în primă fază: dacă toate deciziile pe care le luai înainte erau reactive, încearcă să bifezi treptat câte 10-20% reacții proactive, pentru a le crește în timp până la 50%. Și, pentru a te asigura că faci asta constant, blochează ore în programul tău pentru acțiuni și decizii proactive. Dacă nu-ți gestionezi în mod activ timpul, alte persoane o vor face pentru tine. Poți stabili o jumătate de zi pe săptămână în care să nu-ți programezi nicio întâlnire. Sau, în funcție de cum îți permite programul, câte o oră în fiecare dimineață alocată căutării de soluții creative și planuri inovatoare.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Cu toate că, într-o lume ideală și predictibilă, cu toții ne visăm în vârful carierei profesionale bazându-ne 100% pe o abordare proactivă, având în vedere evenimentele sau erorile neașteptate, e clar că nu putem îmbrățișa o astfel de strategie pe de-a-ntregul. Dar putem rămâne, cu siguranță, pregătiți, alternând între cele două abordări și folosindu-ne de beneficiile oferite de fiecare în parte.

 

Un manager reactiv este…

↗ capabil să acționeze rapid
↗ eficient în reperarea cauzelor problemelor
↗ creativ și capabil să dezvolte mai multe soluții
↗ calm în mijlocul unei crize

Un manager proactiv este…

↗ pregătit pentru diverse scenarii și rareori prins cu garda jos
↗ flexibil când vine vorba de schimbare
↗ capabil să minimizeze efectele negative prin pregătirea unei strategii
↗ un bun mentor pentru echipă și un excelent motivator

 

Ți-a plăcut acest articol care pune în balanță atitudinea proactivă cu cea reactivă? Citește și: 

Ce câștigi atunci când nu mai ești refractar la nou

Cu ce evenimente te întâmpină sezonul de vară

Cum dai dovadă de curaj când ocupi o funcție de conducere

Categorii:
FocusLeadership

Managing Editor // Absolventă a Facultății de Administrarea Afacerilor din cadrul Academiei de Studii Economice București a dat în 2008 de gustul jurnalismului și, de atunci până în prezent, încearcă să combine latura practică, realistă, insuflată de facultate, cu cea magico-escapistă a scrisului. La We Are HR și eJobs este atât ochiul critic, analitic, cât și creator de conținut. Iubește în special interviurile realizate cu lideri, antreprenori și specialiști în HR care-i oferă o altă perspectivă, una extrem de aplicată, asupra pieții muncii.

Leave a Reply

*

*