valoarea diamantelor
Focus

Cum rescriem valoarea HR-ului

Mix & Match: o lecție de la industria bijuteriilor

Vorbim de tehnologie și de importanța ei în HR de ani de zile deja și, cu toate astea, încă ne e teamă că ne va face joburile redundante, că ne vom pierde luciul specialistului priceput în fața unui robot care ne poate face munca de două ori mai rapid și cel puțin de două ori mai ieftin. Dar valoarea noastră ca experți în resurse umane nu se vede doar în munca noastră de zi cu zi. Se vede și în experiența acumulată de-a lungul anilor și în capacitatea noastră de a ne adapta la o nouă situație, așa cum au demonstrat-o și specialiștii din industria bijuteriilor când diamantul natural a fost amenințat de cel artificial.

 

Sunt diamantele pentru totdeauna?

În industria bijuteriilor, diamantul este rege. Comparându-l însă cu alte pietre prețioase, nu e neapărat cel mai interesant sau cel mai frumos. De ce nu e safirul cel mai popular? Sau rubinul? Sau smaraldul? Sunt la fel de strălucitoare și arată la fel de bine, dacă nu chiar mai bine, pe orice bijuterie. Răspunsul e simplu: pentru că în promovarea diamantelor, industria bijuteriilor le-a atribuit manual valoarea, oferindu-le o asociere emoțională puternică: inelul de logodnă.

Inelele de logodnă existau de secole, dar noutatea o reprezentau diamantele, cărora brandul de bijuterii De Beers le-a oferit eticheta „pentru totdeauna” (Diamonds are forever). Valoarea asta aplicată le-a ajutat să devină populare, atât de mult încât au început să prindă noi asocieri în mintea consumatorilor. Dar chiar și când au mai pierdut din popularitate, diamantele și-au menținut prețul, prin prisma acestor asocieri valoroase aplicate manual.

 

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Noi controlăm valoarea

Industria bijuteriilor a menținut prețul diamantelor inclusiv după 1954, când chimistul Tracy Hall și echipa sa au descoperit cum să creeze diamante artificiale, 100% identice structural cu diamantele naturale, care, în timp, au devenit mult mai ușor de produs. Inițial, compania De Beers a încercat să lupte împotriva diamantelor artificiale, dar în 2018 a ales altă cale. A lansat propria linie de bijuterii cu diamante artificiale, la cel mai mic preț de piață, sugerând consumatorilor, în mod indirect, că diamantele artificiale sunt inferioare celor naturale și, implicit, păstrând valoarea celor din urmă.

Mai departe de scurta lecție în istorie și economie pe care o putem desprinde de aici, în HR mai putem prelua și gândirea strategică a companiei De Beers. Ne aflăm în fața unei revoluții digitale care va schimba drastic universul resurselor umane. În mai puțin timp decât ne imaginăm vom avea roboți pe post de recrutori și programe inteligente care să calculeze și să implementeze cele mai eficiente proceduri de retenție, așa cum diamantele artificiale au venit să inoveze industria bijuteriilor. Dar în loc să așteptăm ca aceste noutăți să fie introduse la noi în companie, mai bine preluăm frâiele poveștii, implementându-le chiar noi. Așa ne vom rescrie valoarea din expertul pe cale de a deveni redundant în specialistul care inovează propriul departament.

 

Ți-a plăcut articolul? Citește și:

Cum ne împrietenim cu cronometrul?

Feedback în timp real? Se poate cu Mirro!

Categorii:
Focus

Lucrează de 10 ani în Marketing & Advertising, orientându-se mai degrabă pe ceea ce poate face acest domeniu pentru Industria de Recrutare. După ce a finalizat un masterat în Antropologie la Central European University, a realizat că e fascinată de felul în care se creează adevărate comunități în interiorul companiilor. De aici a pornit pasiunea pentru People Management & Company Culture, o pasiune pe care a transformat-o în job în cadrul echipei eJobs România, devenind chiar Specialist acreditat în Brandingul de Angajator în 2019, după ce a absolvit Academia de Employer Branding al Universum Global.

Leave a Reply

*

*