HR Challenge

Când programul de lucru se pliază perfect pe stilul tău de viață

De vorbă cu Dana Pantelimon, profesor

Timpul nu ne este întotdeauna prieten, nici la job, nici în timpul liber. Totuși, important este să conștientizăm acest lucru și să încercăm să ne împrietenim cu el. Cum e să-ți găsești un program de lucru care să-ți ofere un echilibru perfect între job și viața personală? Despre asta am stat de vorbă cu Dana Pantelimon, profesor la Britanica Learning Center.

 

Cum e să lucrezi part time?

part time

Pasiunea pentru copii pe care o are Dana se vede din felul în care vorbește despre ei și cum se străduiește ca la final de zi fiecare prichindel să plece cu zâmbetul pe buze. Din 2013 lucrează cu jumătate de normă exclusiv cu copii, pe care nu i-ar mai schimba niciodată pe „oameni mari”, ajutându-i să învețe limba engleză. Cu toate că lucrează part time, spune că această meserie nici nu începe, nici nu se termină la program.

 

De cât timp lucrezi pe un program part time?

De circa trei ani. Programul  de lucru diferă de la an la an, în general cursurile încep după ora 12.00. Pentru fiecare curs îmi aloc timpul necesar pregătirii lui. Astfel, programul de lucru se prelungește în funcție de nevoile pe care le au elevii mei.

 

De ce ai ales un astfel de program?

Îmi place flexibilitatea pe care o oferă acest program și am învățat cum să îmi organizez timpul rămas, ca să îl valorific cât mai mult. Proiectele adiacente se intersectează cu pasiunea mea pentru teaching și încerc să particip la tot felul de conferințe și traininguri în domeniu. Sunt diverse cursuri de specializare la care merg, e foarte important pentru un profesor să fie conectat la metodele de predare actuale.

 

Cum arată o zi de lucru pentru tine?

Încep prin a-mi schița planurile de lecții pentru fiecare grupă. Atunci când ajung la școală, mă confrunt cu emoțiile și situațiile neprevăzute pe care le-au trăit elevii mei în ziua respectivă. Pun accent pe emoții și pe starea emoțională a copiilor, pentru că ele stau la baza formării noastre. Nu ne putem concentra la curs dacă suntem supărați sau dacă ne frământă ceva.

 

Cum reușești să bifezi toate task-urile dintr-o zi?

Nu ajung mereu să-mi împart timpul așa cum mi-aș dori, însă perseverez. Cel mai tare mă bucur atunci când reușesc să ajut un elev să înțeleagă o structură gramaticală cu care știu că se „luptă” sau să le captez interesul copiilor cu o poveste nouă, un proiect nou.

 

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Te-ai gândit vreodată să-ți schimbi programul?

În momentul de față, acest program se pliază perfect pe stilul meu de viață. Îmi place să am timp să gătesc, să fac mișcare, să dedic timp muncii mele, iar un program foarte aglomerat nu m-ar ajuta să performez așa cum îmi doresc.

 

Care sunt avantajele acestui tip de program? Dar dezavantajele?

Am mult mai mult timp pentru mine și pentru pasiunile mele și acest lucru se reflectă și în rezultatele pe care le am cu elevii. Dezavantajele sunt date de modul în care reușesc sau nu să îmi gestionez timpul rămas. Acest lucru însă se învață în timp.

 

Acest program te ajută la separarea vieții personale de job?

Depinde de fiecare dintre noi cum ne gestionăm activitățile. Sunt seri în care prefer să stau acasă, să pregătesc rapoartele de progres ale copiilor, deși am timp pentru asta și a doua zi. Este tentant să rămân prinsă în activitățile specifice jobului. Să fii profesor nu înseamnă doar să te prezinți la ore și după să pleci acasă. Sunt lecții de pregătit, rapoarte de progres care trebuie scrise pentru fiecare elev în parte, lecții deschise, teste de corectat.

 

Ce faci în timpul liber pe care-l câștigi lucrând part time?

Îmi plac plimbările în aer liber, iubesc să merg la cinema cu prietenii și familia mea. Îmi doresc să merg cât mai des la teatru. Obișnuiam să pictez, dar, recunosc, nu am mai făcut asta de mult.

 

 

Ți-a plăcut articolul? Citește și:

Timp de lucru vs timp de odihnă: ce faci când lucrezi full-time

9 to 5 sau 5 to 9: cum ne afectează programul de lucru

Mai funcționează programul de lucru de opt ore?

Categorii:
HR Challenge

Face parte din echipa eJobs de circa 5 ani. Perioadă în care scrie despre provocările cu care se confruntă confruntă oamenii de HR, managerii, antreprenorii. Și vine cu soluții concrete/aplicabile pentru acestea. Creionându-le atât prin urmărirea tendințelor de pe piața muncii, cât și prin feedback-ul constant primit atât de la companii & de la candidați. Pasiunea pentru nevoile angajaților și companiilor a descoperit-o în 2014, când a luat contact prima oară cu zona de resurse umane. Ulterior, a ocupat timp de doi ani poziția de editor la Ziarul Financiar.

Leave a Reply

*

*