ospătar
Office View

Office View: Cum arată o zi din viața unui ospătar?

De vorbă cu Daniel Constantinescu

Daniel este ospătar de cinci ani și o face în fiecare zi cu zâmbetul pe buze, orice s-ar întâmpla. La cei 27 de ani ai săi, e unul dintre cei mai buni ospătari cu care restaurantul din Casa Lupescu se laudă și asta datorită ambiției mari pe care o are. Pentru că nu e, cu siguranță, o meserie ușoară, programul e unul foarte solicitant (lucrează o zi da, una nu), iar clienții umplu întotdeauna spațiul generos al restaurantului, motiv pentru care clipele de respiro sunt rare.

ospătar

Daniel Constantinescu, ospătar la Hanu Berarilor Casa Elena Lupescu, foto: Alex Gâlmeanu

Ziua de lucru a lui Daniel începe cu momentul în care îmbracă uniforma de serviciu și e urmată de ședința zilnică (sau „careu”, cum o numește, în glumă, personalul), unde află informațiile necesare zilei respective: zona care îi e alocată, produsele lipsă din meniu, targetul de vânzări per ospătar, recomandările etc. În momentul în care vin clienții, începe acțiunea. Turele, de regulă, le încheie prin refacerea zonei de lucru, așezarea meselor și umplerea olivierelor.

Unul dintre primele lucruri pe care le observi când treci pragul restaurantului e faptul că echipa e foarte tânără și plină de viață, iar Daniel recunoaște că ăsta e elementul-cheie de care are nevoie ca să fie productiv. „Locul de muncă e a doua familie pentru mine, iar timpul petrecut cu această familie e partea care îmi place cel mai mult. Partea care îmi place cel mai puțin e legată de servirea clienților dificili.”

Daniel îmi spune, mai în glumă, mai în serios, că toți clienții sunt dificili, pentru că toți au așteptări și asta e mereu o provocare, însă în meseria lui ospitalitatea e esențială. În sensul ăsta, parcursul lui profesional a fost constant susținut de cursuri și traininguri prin care a învățat să trateze cu profesionalism fiecare interacțiune cu clienții. Astfel că azi motto-ul lui Daniel e „Keep it professional” și se vede de la prima interacțiune cu el că l-a și interiorizat, că nu sunt doar vorbe.

Fire pragmatică, Daniel recunoaște că, pe lângă partea de cursuri și traininguri, și șarmul personal îl ajută foarte mult în meseria asta, iar faptul că își face jobul impecabil se vede nu doar în buna dispoziție a clienților, ci și în banii pe care îi câștigă la final de zi.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

„Dotările restaurantului sunt importante. Clienții vin să petreacă timp plăcut, iar calitatea serviciilor și a preparatelor merg mână în mână, fără doar și poate.”

Ți-a plăcut articolul? Citește și:

Office View: Cum e să fii barman în Control Club

Office View: Cum e să lucrezi la grădinița Montessori Land

Office View: Cum arată o zi din viața unui make-up artist?

Categorii:
Office View

Head of Marketing // Cu 14 ani de experiență în marketing și comunicare, dobândită lucrând în resurse umane, jurnalism și ecommerce, la eJobs e responsabilă de crearea și implementarea strategiei de marketing B2B și B2C și alinierea ei cu obiectivele de business. Expertiză în: Brand Marketing, Job boards, Strategie, Employer Branding, Comunicare Corporate și Internă, Resurse umane

Leave a Reply

*

*