HR Challenge

Office View: cum arată o zi din viața unui curier

Începe cu trasarea sarcinilor

Îl întâlnim pe Nedel Croitoru (curier @FAN Courier) la mijlocul unei zile de miercuri pline, în care deja a bătut Capitala în lung și-n lat livrând colete într-un oraș ce tocmai s-a aglomerat la maximum la început de septembrie. Traficul agitat și infernal pe alocuri nu pare însă să-l afecteze în vreun fel. Având deja suficientă experiență în acest domeniu, îmi spune, condusul a devenit rutină și încearcă să se mențină cât de calm poate tocmai pentru că e o activitate unde nu e loc de tensiune și care îți necesită toată atenția de care poți da dovadă.

O zi de lucru obișnuită pentru Nedel începe cu trasarea sarcinilor pentru ziua în curs și, în mod ideal, se încheie cu îndeplinirea cu succes a tuturor acestora. Cum măsoară Nedel succesul? Prin satisfacția că la sfârșitul programului de lucru, persoanele cu care a interacționat în ziua respectivă au fost mulțumite de serviciile oferite.

Office View: cum arată o zi din viața unui curier

După cum știm, însă, lucrurile nu sunt mereu roz în jobul pe care îl face Nedel, iar un curier este adeseori ținta nervilor clienților atunci când o livrare întâmpină probleme, chiar dacă, de cele mai multe ori, aceștia sunt, la propriu, doar mesagerii. Iar acest lucru devine cel mai evident în perioade prin tradiție mai aglomerate pentru livratori, ca Black Friday, sărbători sau reduceri. Cum trece Nedel peste ele? „Lucrând procedural și explicând cu calm clienților dificili procedurile ce trebuie îndeplinite atât de client, cât și de curier. Iar astfel, de cele mai multe ori, reușim să ajungem la un consens.”

 

„Cel mai important lucru în jobul meu este faptul că pot să-mi aleg modul de lucru și faptul că lucrez în echipă, știind că pot cere ajutor și susținere oricând din partea colegilor mei și că le voi primi negreșit.”

 

Cum o bună parte din ziua sa se petrece pe drumuri și în trafic, unul dintre cele mai importante aspecte pentru el, îmi zice, e să se asigure că își păstrează mașina cât se poate de curată, aceasta fiind, într-un fel sau altul, spațiul său de lucru în cea mai mare parte a timpului. Iar un alt aspect cât se poate de vital în ceea ce face este, evident, starea tehnică a mașinii. Apoi, tot apropo de elemente fără de care n-ar putea să-și realizeze jobul de curier cum trebuie, urmează lucrurile legate de specificul jobului său: PDA-ul și imprimanta și, nu de puține ori, un alt coleg cu care să care coletele mai grele.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Când îl întreb de livrările inedite pe care le-a avut, își amintește zâmbind de o bicicletă pe care i-a dus-o unui copil, spunându-i, conform instrucțiunilor părinților, că expeditorul e chiar Moș Crăciun.

Foto portret: Alex Gâlmeanu

 

Ți-a plăcut acest articol? Citește și:

 

Office View: cum arată biroul unui parfumier?

Cum încurajezi toleranța la job

Categorii:
HR ChallengeOffice View

Head of Marketing // Cu 14 ani de experiență în marketing și comunicare, dobândită lucrând în resurse umane, jurnalism și ecommerce, la eJobs e responsabilă de crearea și implementarea strategiei de marketing B2B și B2C și alinierea ei cu obiectivele de business. Expertiză în: Brand Marketing, Job boards, Strategie, Employer Branding, Comunicare Corporate și Internă, Resurse umane

Leave a Reply

*

*