Office View Când Carturesti Carusel e biroul tău
HR Challenge

Office View: Când Carturesti Carusel e biroul tău

Nicio zi nu e la fel

Relația Ioanei Stănescu (librar @ Carturesti Carusel) cu cărțile începe devreme, încă din copilărie, când își amintește că era frecvent înconjurată de cărți și încurajată de ai ei să citească tot mai mult. La Cărturești, unde îi plăcea să petreacă timp, a ajuns când era la master, căutându-și un prim job care să-i și placă, dar neștiind foarte bine ce ar putea să facă. Asta se întâmpla acum 7 ani, iar faptul că îi plăceau atmosfera și oamenii de la Cărturești Verona a încurajat-o. Habar n-avea că urma să rămână un deceniu la același angajator.

 

Ioana Stănescu librar Cărturești Carusel foto Alex Gâlmeanu

Ioana Stănescu, librar @ Cărturești Carusel; foto: Alex Gâlmeanu

 

În prezent, spațiul în care lucrează Ioana e Carturesti Carusel, locul care, de la deschidere încoace, a ajuns pe toate conturile de Instagram posibile și în toate topurile cu cele mai frumoase librării din lume. Pentru că e, într-adevăr, un spațiu de poveste. „În Cărturești Carusel e de ajuns să auzi toate exclamațiile celor care intră, de la «wow» la «Oh, my God» și știi că lucrezi într-un spațiu special.

„Atmosfera din Carturesti Carusel, clădirea cu istoria ei, designul și lumina, muzica și felul în care e organizat spațiul, cu toate cărțile speciale și obiectele minunate – toate acestea amestecate îmi dau un vibe bun, o energie bună. Îmi face plăcere să muncesc într-un astfel de spațiu.”

Aici nu răspunzi doar la «bună ziua» sau la întrebări, ci și la zilnicele remarci ale celor care vor să îți împărtășească faptul că li se pare cea mai frumoasă librărie în care au fost, că e un spațiu în care ar sta ore în șir, că ne invidiază că lucrăm într-un loc de poveste.” Cu o asemenea dinamică și un flux zilnic de clienți atât de mare, e greu ca zilele Ioanei la job să semene între ele. Tot timpul e altfel. Evident, sunt anumite activități de rutină (aranjarea produselor la raft, verificarea stocurilor etc.), dar de cele mai multe ori, cele mai multe elemente sunt cât se poate de diferite de la o zi la alta.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Fiind și asistent manager, nu numai librar la Carturesti Carusel, Ioana se ocupă și de activități de organizare a echipei și de rezolvarea diverselor probleme apărute. Muzica din boxe e unul dintre lucrurile care o ajută să fie productivă și care îi dă energia de care are nevoie pentru a fi tot timpul cu zâmbetul pe buze, așa cum ne așteptăm să fie un librar. Dacă e bună-dispoziție și toată lumea e cu chef de treabă, dar și de glume, e și Ioana mai productivă. Alteori o cafea sau ciocolată e suficientă pentru a se simți mai productivă.

 

Foto: Alex Gâlmeanu (portret), Shutterstock

Ți-a plăcut acest articol? Citește și:

Office View: cum arată o zi din viața unui curier

Office View: cum arată biroul unui parfumier

Categorii:
HR ChallengeOffice View

Head of Marketing // Cu 14 ani de experiență în marketing și comunicare, dobândită lucrând în resurse umane, jurnalism și ecommerce, la eJobs e responsabilă de crearea și implementarea strategiei de marketing B2B și B2C și alinierea ei cu obiectivele de business. Expertiză în: Brand Marketing, Job boards, Strategie, Employer Branding, Comunicare Corporate și Internă, Resurse umane

Leave a Reply

*

*