HR
HR Challenge

Manifest pentru schimbare: Cum fac față schimbării oamenii de HR?

HR Talks

Am tot vorbit despre schimbare la un mod mai mult sau mai puțin teoretic. E timpul să trecem la niște discuții mai aplicate, cu exemple concrete din mediul profesional. Să învățăm din experiența altora și să aplicăm în joburile noastre tot ce se poate.

Am invitat la o discuție sinceră, necosmetizată, patru profesioniste în HR care fac lucrurile altfel, deși nu le-a fost întotdeauna ușor. Le-am întrebat cum au făcut ele față schimbării din mediul profesional și cum au propagat-o mai departe.Unde au făcut bine și unde au greșit și, mai presus de toate, ce au învățat din marile victorii, dar și din micile eșecuri? Cum reușesc să se recalibreze constant ca profesioniști? Și sunt doar câteva întrebări care-și găsesc răspunsurile în cele ce urmează.

 

Să vedem ce a ieșit!

 

  • Cum se raportează Oana Noemi Trucă, HR Manager la Skanska, la schimbare

  • Ce provocări a întâmpinat în carieră Mihaela Alexandrescu, Lead HR Advisor la Finastra

  • Nicoleta Capătă, HR Director la Flanco Retail, ne spune ce lecții a învățat în urma schimbărilor

  • Oana Badiu, HR Specialist la Aggreko Continental Europe, are încredere că metamorfozele sunt calea sigură spre progres

 

În loc de epilog

Am simțit nevoia de o concluzie. N-am vrut să las dosarul ăsta în coadă de pește, deși, în general, sunt adepta finalurilor deschise, în care fiecare își trage singur concluziile și își croiește propriile rețete. Asta e și filosofia We Are HR, până la urmă, să îți ridicăm subiectele la fileu, dar rezolvarea s-o găsești tot tu.
S-a întâmplat însă ceva interesant după ce am stat de vorbă cu cele patru protagoniste ale dosarului nostru: deși industriile în care activează companiile pe care acestea le reprezintă sunt cât se poate de diferite, la fel și rolul lor în departamentul de HR, multe dintre răspunsurile lor vizavi de schimbare se suprapun.
Așa că simt nevoia să las aici niște concluzii, ca să nu uit eu, data viitoare când mă voi întâlni cu schimbarea, toate insight-urile astea atât de valoroase.

Ce am învățat eu din ce au învățat ele despre schimbare și ce ai putea să aplici și tu în munca ta directă, în jobul tău de zi cu zi:

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

• Indiferent de schimbarea cu care ne confruntăm în mediul profesional, e important, în primul rând, să o înțelegem noi, ca profesioniști, să înțelegem „de ce”-ul despre care am tot vorbit în paginile precedente.

• Numai după ce vom înțelege noi de ce, vom putea să vindem mai departe „de ce”-ul colegilor noștri (pentru că orice schimbare care trebuie îmbrățișată la nivel de companie e un act de vânzare). Și doar argumentând „de ce”-ul putem spera că nu vor opune rezistență schimbării.

• Rezistența la schimbare e un proces cât se poate de firesc (așa cum povesteam la pagina 30), dar asta nu înseamnă că trebuie să ne dezarmăm în fața ei.

• Schimbarea implică nu doar succese, ci și foarte multe greșeli, căci e un proces continuu de învățare. Important e să învățăm și din greșeli, și din reușite, din cea mai mică schimbare până la cea mai mare. Pentru că numai așa putem ajunge la un upgrade al versiunii de funcționare în mediul profesional.

• Sunt multe lucruri pe care nu vei fi stăpân când va interveni schimbarea. Partea bună e că ai toate armele în dotare să dobândești oricând noi și noi competențe, să te surprinzi constant.

 

Categorii:
HR Challenge

Head of Marketing // Cu 14 ani de experiență în marketing și comunicare, dobândită lucrând în resurse umane, jurnalism și ecommerce, la eJobs e responsabilă de crearea și implementarea strategiei de marketing B2B și B2C și alinierea ei cu obiectivele de business. Expertiză în: Brand Marketing, Job boards, Strategie, Employer Branding, Comunicare Corporate și Internă, Resurse umane

Leave a Reply

*

*