Focus

Integrarea noilor angajați în echipe din mai multe unghiuri

Cum faci începuturile mai line

Fără să trecem prin emoțiile noilor începuturi, e greu ca la un moment dat să atingem succesul. Oricât de dificil ar fi startul, odată cu trecerea timpului ni-l amintim cu nostalgie. Știm cât efort am depus, prin câte întâmplări inedite am trecut și cum am reușit să legăm relații bune, uneori chiar de prietenie, cu managerul sau colegii. 

Cum fac angajatorii începuturile noilor angajați mai line și totodată memorabile, dar și cum reușesc să le imprime autenticitate? Răspunsurile le-am aflat de la reprezentanții a 2 companii, Amber și Humangest Group, care au fost dispuși să ne deslușească misterul creat în jurul onboarding-ului.

 

Ana Pohrib, HR Manager în cadrul Amber

integrarea

Anul 2020 a adus schimbări majore pentru companiile din IT și gaming, acestea au avut șansa să-și continue business-ul în sistem de work from home. Pentru ca tranziția de la offline la online să fie eficientă, a fost necesar să modificăm toate procesele și procedurile în așa fel încât să susțină noul mod de lucru.

Primele măsuri luate au vizat toate acele etape în care erau implicați specialiștii din departamentele partenere: HR Admin, Facility, IT Support. Dacă înainte, managerul direct și echipa integrau natural un nou membru pentru că acesta se afla în proximitatea tuturor evenimentelor și era invitat la întâlnirile de dimineață, ședințele recurente, prânz, training-urile obligatorii la angajare, acum managerii și-au creat o listă completă de acțiuni pe care o urmăresc pentru integrarea noului coleg. 

Un rol important în integrarea noilor colegi îl joacă întâlnirile 1:1 fie cu managerul direct sau de proiect, fie cu 1-2 colegi de echipă. Aceste întâlniri nu sunt menite doar pentru livrarea informațiilor necesare realizării jobului, dar în egală măsură se încearcă identificarea, validarea și îmbunătățirea constantă a stării de spirit și a trăirilor de la început de drum. 

Dacă ar trebui să mă gândesc la ceva bun adus de pandemie, aș spune că ne-a învățat să prețuim unica resursă irecuperabilă, respectiv timpul, și să ne concentrăm în cadrul Amber mai mult ca oricând pe comportament, grija față de sine și de cei care ne sunt aproape, dar și întreținerea relațiilor interumane.

 

Oana Popescu – Managing Director în cadrul Humangest Group

 

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

integrarea

Procesele de onboarding nu au fost o misiune tocmai ușoară pentru oamenii de HR în perioada pandemiei când distanțarea socială ne-a ținut mai mult online. Lipsa contactului direct cu HR-ul, cu echipa, cu hiring managerul au făcut ca asimilarea culturii organizaționale să fie mai complicată, sarcinile mai greu de înțeles și de realizat, iar echipele mai dificil de adus și de ținut împreună. În consecință rata de retenție și abandonul pe segmentul noilor angajați au înregistrat procente neprietenoase, aducând mai multă presiune în departamentele de HR.

Ridicarea restricțiilor a adus înapoi, în ecuația relațiilor corporate, contactul uman și este extrem de important pentru noi în prezent ca, în noul context back-to-work sau hybrid, să aducem în procesul de onboarding toți colegii implicați, de pe toate palierele decizionale.

Platformele digitale ne permit în prezent să facem integrarea noilor angajați de oriunde. Am preferat însă ca în acest mix de resurse să integrăm obligatoriu întâlnirile fizice cu echipa, pentru ca noul angajat să poată înțelege mai bine cum funcționăm împreună. În această etapă, pe lângă transferul de cunoștințe și resurse, noii angajați află mai multe despre cultura companiei.

Obiectivele noastre în orice proces de integrare rămân centrate pe implicarea noului coleg, clarificarea rolului și comunicarea așteptărilor. Deși este văzut ca un proces menit să susțină integrarea noilor angajați, acțiunile pe care le facem în onboarding au aplicabilitate în toate etapele vieții de angajat. De aceea rămânem concentrați asupra colegilor noștri, asupra nevoilor acestora și încercăm să creăm experiențe valoroase de învățare și dezvoltare, dar și să facem lucrul în echipă cât mai plăcut.

 

 

Ți-a plăcut articolul despre integrarea noilor colegi? Citește și:

Mituri care pun autenticitatea sub semnul întrebării

Cum au transformat NFT-urile autenticitatea în diferențiator

Categorii:
Focus

Face parte din echipa eJobs de circa 5 ani. Perioadă în care scrie despre provocările cu care se confruntă confruntă oamenii de HR, managerii, antreprenorii. Și vine cu soluții concrete/aplicabile pentru acestea. Creionându-le atât prin urmărirea tendințelor de pe piața muncii, cât și prin feedback-ul constant primit atât de la companii & de la candidați. Pasiunea pentru nevoile angajaților și companiilor a descoperit-o în 2014, când a luat contact prima oară cu zona de resurse umane. Ulterior, a ocupat timp de doi ani poziția de editor la Ziarul Financiar.

Leave a Reply

*

*