7card@Home îți pune echipa în miscare #Mergemmaideparte
Focus

7card@Home îți pune echipa în miscare #Mergemmaideparte

Nici relaxarea nu este uitată!

Pentru că suntem siguri că ți-e dor de miscare, de ore creative de antrenament și că oamenii tăi suferă din cauza aceleiași probleme îți prezentăm astăzi o soluție inspirată pusă la punct de cei de la 7card. Pandemia de coronavirus care a condus la închiderea tuturor sălilor de fitness i-a determinat să facă o mutare îndrăzneață. 7card a transferat sportul din sălile de fitness în online prin intermediul unor clipuri cu exerciții disponibile oricând și oricui.

7card@Home este noul hub de content video de sport și relaxare, care te va ajuta să faci miscare, dar și să ai o bună stare de spirit. Momentan, clipurile urcate pe el sunt înregistrări, dar cât de curând vor veni și antrenamentele live. Istoria brandului, dar și povestea completă a acestui nou proiect am aflat-o de la Andrei Crețu, cofondator 7card, într-un episod al seriei #MergemMaiDeparte.

Andrei Cretu 7card cofondator aplicatie miscare

Andrei Cretu, cofondator 7card

 

Cum a început totul?

Andrei Crețu: Povestea 7card a debutat în urmă cu 9 ani de la o idee simplă: cum ar fi să poți intra la orice sală de sport cu un abonament unic, iar acest abonament să fie un beneficiu extra-salarial pe care ți-l oferă angajatorul tău? 7card a fost, de la început, un produs disponibil doar pentru angajați și am construit un business în jurul acestui concept: de la parteneriatele pe care le-am dezvoltat cu companiile, până la rețeaua de centre partenere din toată țara și relația complexă cu beneficiarul final, angajatorul care are 7card și se duce la sală doar cu telefonul mobil.

 

Cum ați făcut trecerea de la cardul fizic la o variantă online?

Andrei Crețu: Acum doi ani treceam de la cardul fizic la aplicația mobilă, o tranziție necesară, care ne-a simplificat o parte din complexitatea operațională a afacerii (mii se carduri care trebuiau să ajungă rapid la clienții și abonații noștri), dar care ne-a „împins” într-o lume nouă pentru noi, cea a aplicațiilor mobile. 7card este, acum, o companie de tehnologie care activează pe piața de fitness și cea a beneficiilor extra-salariale, dar până acum câteva săptămâni ideea inițială a afacerii rămăsese aceeași și nu părea că se va schimba prea curând.

 

Care a fost prima reacție la noul context?

Andrei Crețu: În decurs de câteva zile, însă, totul s-a schimbat: centrele de fitness s-au închis, angajatorii și-au trimis oamenii să lucreze de acasă, inclusiv noi a trebuit să ne adaptăm la noua realitate. Într-o singură zi am înghețat abonamentele tuturor abonaților noștri, peste 55.000 de oameni care au rămas fără posibilitatea de a face miscare într-un centru echipat, fără acces la un antrenor, doar cu internetul de acasă și un spațiu limitat la dispoziție.

 

7card@Home îți pune echipa în miscare #Mergemmaideparte (2)screenshop aplicatie miscare 7cardathome

Cum arată în momentul ăsta noua formă de funcționare?

Andrei Crețu: Ne gândeam de ceva vreme să avem și content video în aplicație, dar era un plan pentru viitor. Iată însă că viitorul a venit mai devreme și ne-a impulsionat și pe noi să dezvoltăm produsul și să-i adăugăm o componentă nouă: 7card@Home e noul proiect pe care l-am lansat pe 6 aprilie, un hub de content video de sport și relaxare pe care vrem să-l facem cel mai mare de pe piață.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Am început cu conținut video înregistrat, dar vom pune accentul pe antrenamente live cât mai diverse, care să acopere toate nevoile de miscare ale abonaților noștri.

 

Cum plănuiți să-l dezvoltați în viitorul apropiat?

Andrei Crețu: În momentul acesta 7card@Home este gratuit și accesibil pentru toată lumea, trebuie doar să îți instalezi aplicația 7card din Google Play sau App Store. Ne-am gândit și la alte nevoi ale oamenilor în perioada asta pe lângă miscare, așa că vom avea și o secțiune de mindfulness, dar și una despre nutriție și gătit sănătos sau sesiuni de divertisment. 7card@Home este cadoul nostru pentru toți cei care au adoptat deviza #stămacasă.

 

Luați în calcul să mențineți acest serviciu și odată ce ne revenim la normal?

Andrei Crețu: După ce ne întoarcem, treptat, la viețile noastre de dinainte de pandemie, 7card@Home va completa oferta 7card din offline. E un proiect pe termen lung cu multe posibilități de creștere.

 

 

Ți-a plăcut acest articol? Citește și:

Cum schimbi viața sedentară cu una activă

Ce-și doresc candidații din IT

Categorii:
FocusInterviu

Managing Editor // Absolventă a Facultății de Administrarea Afacerilor din cadrul Academiei de Studii Economice București a dat în 2008 de gustul jurnalismului și, de atunci până în prezent, încearcă să combine latura practică, realistă, insuflată de facultate, cu cea magico-escapistă a scrisului. La We Are HR și eJobs este atât ochiul critic, analitic, cât și creator de conținut. Iubește în special interviurile realizate cu lideri, antreprenori și specialiști în HR care-i oferă o altă perspectivă, una extrem de aplicată, asupra pieții muncii.

Leave a Reply

*

*