7card
Dezvoltare personala

7card. Cum să le oferi angajaților peste 40 de activități sportive

Ce beneficii aduce mișcarea în echipa ta

Când vine vorba de mișcare, e întotdeauna loc de mai bine. Și de mai multă motivație pentru a compensa orele petrecute pe scaun cu o activitate care face bine nu numai stării fizice, ci și dispoziției. Cele mai recente date ale unui studiu Eurobarometru arată însă că 63% dintre români nu practică vreun tip de activitate sportivă şi doar 5 din 100 de persoane merg la o sală de sport. În țările nordice, situația stă exact invers: doar un procentaj mic dintre locuitori nu practică niciodată sport: Finlanda (13%), Suedia (15%) și Danemarca (20%).


Vestea bună este că tendința este pozitivă în România și avem printre cele mai bune rate de creștere din Europa la capitolul sport. În ultimii cinci ani, rata de creștere a fost de peste 10%, în vreme ce în celelalte țări europene aceasta a fost de 4-5%, potrivit datelor 7card – ghidul personal al angajaților pentru descoperirea sălilor de sport din București și țară.

Compania facilitează accesul angajaților la cea mai extinsă și diversificată rețea de activități sportive din România care cuprinde peste 650 de centre în 54 de orașe. În ultimii ani, 7card a început să aducă treptat-treptat sportul în pachetul de beneficii al angajaților. În 2018, 70.000 de angajați români au folosit 7card și, împreună, au adunat 1.863.000 de ore de sport. Oameni care aveau un stil de viață comod au început să aducă la birou energia și starea de bine pe care le-o dă sportul:

Iuliana Prodan lucrează în IT, însă în timpul liber și-a descoperit o nouă pasiune pentru crossfit și haltere. 7card a motivat-o să facă multă mișcare. Într-un moment în care credea că nu are timp, a găsit o sală de crossfit chiar lângă serviciu. Iar experiența aceasta i-a schimbat stilul de viață. Mișcarea o ajută acum să se organizeze mai bine și să-și împartă ziua astfel încât ca să poată face cât mai mult din ceea ce își propune. Continuă să facă sport pentru starea de bine pe care o are după, pentru a fi mereu mai bună și pentru a-și depăși limitele.

Elena Dobre, General Manager la agenția Zarbi, face cycling în sala de sport. Spune că prin mișcare a învățat să-și trăiască viața și a descoperit oameni care o ajută să fie mai bună în ceea ce face. 

George Mihai Irimescu are un job full time în domeniul juridic și o asociație dedicată activităților culturale. Pe lângă asta, acum doi ani a început să alerge și de atunci simte că se odihnește mai bine, funcționează mai bine și relaționează mai ușor cu ceilalți. Schimbarea a venit pentru el la nivel mental.

Și Roxana Stoian, HR Generalist la Tripsta, și-a schimbat în bine stilul de viață odată ce a început să facă mișcare cu 7card. La birou știe cum să-și împartă mai bine timpul pentru a ajunge de la un interviu la altul, are o anumită disciplină și rămâne pozitivă indiferent de situație. Chiar dacă are și zile mai dificile, își încarcă bateriile pentru a doua zi la ieșirile cu grupul de alergare. Așa a deprins acea energie pe care o au sportivii.

Iuliana, Elena, George și Roxana sunt oameni plini de energie, pozitivi, cu acea abordare de tipul: „I can do. Sportul contribuie la starea lor de bine, iar ei la un business care se dezvoltă mai ușor cu ajutorul oamenilor fericiți.

Așa că, dacă te gândești spre ce beneficiu să direcționezi bugetul anul acesta, merită să pui pe primul loc sportul și mișcarea în general. Și, mai ales, libertatea colegilor de a-și alege ce activitate să practice fără a se pierde în prea multe carduri sau documente oficiale.

Iată ce beneficii aduce 7card atât pentru tine, angajatorul, cât și pentru colegii tăi:

 

Ce trebuie să știi ca angajator despre 7Card

Imaginează-ți că 7card este acel pas spre cel mai mare teren de joacă din România pentru angajații tăi.

Ce beneficii aduce 7card în echipă

De multe ori, e o provocare să găsești activități variate, pentru toate gusturile, pe care să le transformi în beneficii extra-salariale pentru angajații tăi. Însă e mult mai ușor când un partener se ocupă de preferințele și pasiunile colegilor tăi.

Ca angajator, poți oferi angajaților oportunități antrenante și diverse pentru a-și petrece timpul liber. Poți utiliza 7Card la nivel național și să-ți faci un plan personalizat în funcție de nevoile companiei tale. Pe scurt, imaginează-ți că 7card este acel pas spre cel mai mare teren de joacă din România, unde colegii tăi se bucură de activități diferite, alese de fiecare în parte. Sună bine, nu?


 

Peste 40 de activități sportive și experiențe pentru angajați

Merită să iei în calcul activitățile pe care le oferi angajaților pe acest teren mare de joacă. Cu 7card au acces la peste 40 de feluri diferite de sport și relaxare în peste 650 de centre din 54 de orașe. Pot alege: aerobic, fitness, pilates, zumba, dansuri, kangoo jumps, yoga, TaeBo, escaladă sau arte marțiale.

7card îi ajută să-și descopere o pasiune și să dedice ei. Să cunoască oameni noi, cu aceleași pasiuni. Contribuie la starea lor de bine și îi motivează să aducă o stare de bine în companie și să se implice în proiecte.

 

seven card

Cu 7card oferi angajaților acces la un abonament flexibil și la o mare varietate de activități sportive și de relaxare.

 

Ce beneficii oferă 7card angajaților tăi

Pentru a avea oameni energici în echipă, este nevoie să le oferi o susținere concretă. Cu 7card le dai acces la o mare varietate de activități sportive și de relaxare printr-un abonament flexibil, care poate fi reactivat lunar sau suspendat, după preferințele lor.

7card pret fix. Există un preț unic pentru București, care le oferă acces la întreaga rețea națională, și un preț unic pentru celelalte orașe, care le dă acces la întreaga rețea națională, mai puțin în București.

Cu doi prieteni la joacă. 7card îți permite să faci abonament și pentru copiii sau pentru prietenii angajaților, opțiunea fiind disponibilă în funcție de prețul pe care angajatul îl negociază cu angajatorul. Beneficiile oferite celor dragi contribuie la creșterea motivației colegilor tăi de a practica un sport.

Asigurare 7card. Îți dorești să ai colegi activi, dar nu știi când își iau prea mult elan. Așa că e mai bine ca abonamentul la sală să vină la pachet cu o asigurare.

Promoții, reduceri, cadouri – Peste 300 de parteneri oferă discount colegilor care au abonamentul 7card activ.

Folosirea cardului este ușoară: „Tot ce trebuie să facă e să-și descarce aplicația 7card disponibilă în Google Play și App Store. Abonatul intră la sală cu ajutorul aplicației prin generarea unui QR code, poate căuta în aplicație activitățile dintr-un anumit oraș, care îl interesează, își poate activa/dezactiva abonamentul, își poate adăuga însoțitori, totul foarte simplu și mobile friendly”, spune Dan Moraru, Director Comercial 7card.


În offsaid cu mișcarea? Puțină varietate nu strică

Deși 7card este ușor de folosit, probabil că cea mai mare provocare este să-i motivezi pe acei colegi devotați statului pe scaun. Sau pe cei care se plictisesc repede și parcă ar vrea ceva nou: La 7card înțelegem nevoia pentru varietate. Și pentru asta, în fiecare lună, creștem rețeaua de centre sportive partenere: în acest moment, acoperim 70% din totalitatea centrelor din orașele în care suntem prezenți, adaugă Dan Moraru.

Echipa 7Card este atentă la tot ce apare nou în materie de activități sportive și de relaxare. În orașele în care suntem prezenți, abonații beneficiază de o varietate de activități de sport și relaxare, de la fitness & aerobic, zumba sau yoga până la dansuri sau escaladă”, mai spune Dan Moraru.

 

7 cards

sursa: 7 card

Cum stau angajații români la capitolul sport


Vrei să ai tot timpul în echipă oameni plini de energie. Un pas important în sensul acesta este să cunoști mai bine preferințele celor care practică sport. Să știi cum aleg să-și petreacă timpul liber și ce activități sunt în topul preferințelor lor. Astfel, vei putea face recomandări și altor colegi pentru ca aceștia să fie mai motivați și mai productivi la job.

7card ore sport

sursa: 7 card

 

În 2018, 70.000 de angajați români au folosit 7card. Împreună au adunat 1.863.000 de ore de sport și relaxare. Împreună au ars aproape un milion de calorii, adică echivalentul a 2 milioane de burgeri.

seven card

sursa: 7 card

 

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Ziua preferată pentru mișcare a fost luni, poate una dintre cele mai încărcate zile din săptămână la birou. Merită să acorzi atenție acestui detaliu și să le oferi colegilor timp flexibil de lucru în cursul zilei de luni. Poate chiar posibilitatea de a pleca mai devreme de la birou pentru a merge la sală.

 

Top 3 activitati 7card

sursa: 7 card

Printre activitățile preferate la sală au fost: fitness & aerobic, cycling, pilates. Poți susține aceste activități oferindu-le colegilor informații despre beneficiile pe care le aduce mișcarea și chiar echipamente potrivite pentru sală.

 

Top 5 industrii 7card

sursa: 7 card


Printre cei mai activi sportivi din 2018 se numără angajații din IT, automotive, capital goods, public sector și retail. Clasamentul se poate schimba de la an la an și îl poți influența prin implicarea colegilor tăi în activități sportive.


50% dintre angajați consideră obligatorie prezența în pachetul de beneficii a facilităților de recreere și sport.
73% dintre angajați ar recomanda superiorilor lor includerea acestor facilități în pachetul de beneficii.
sursa: studiu eJobs

 

Cum devii partener 7Card

Sportul este răspunsul și la preocuparea ta pentru starea de bine a colegilor. De multe ori o mărire salarială nu aduce atât de multe satisfacții cât aduce un beneficiu care le oferă acces la experiențe. Iar un parteneriat cu 7card vine cumva de la sine. Cu un e-mail la [email protected], echipa 7card preia toată treaba.

 

Cum te ajută echipa 7Card

7Card are procese și tool-uri automatizate care reduc la minimum efortul tău administrativ. Astfel, nu vei petrece mai mult de 30 de minute pe lună cu administrarea contului.

  • Vezi angajații cu abonament 7card și date despre ei în timp real
  • Activezi, dezactivezi sau modifici datele beneficiarilor
  • Ești la curent cu toate noutățile

În plus, ai alături și un manager de cont care îți va oferi suport ori de câte ori ai nevoie. Acesta păstrează relația cu tine, angajatorul, și se preocupă să afli ușor și rapid noutățile 7card.


„Platforma este ușor de folosit. Când vrei să creezi sau să ștergi un cont nou, account managerul îți oferă suport. Totul se rezolvă cu un e-mail. Ne place că este o platformă prietenoasă și pentru colegii noștri. Au totul acolo: activitățile, sălile, văd care este aproape de casa lor, prețurile, unde pot merge să practice o anumită activitate. Și cel mai important este că își pot lua cu ei și o persoană dragă”, spune Ilinca Hoinic, project manager eJobs

 

seven card

7card îți oferă, în funcție de nivelul contribuției și de numărul de abonați, o grilă de reduceri.

 

Să fii partener 7Card înseamnă să ai un plan personalizat:

 

alegi nivelul de contribuție

Compania ta poate susține integral costul abonamentului sau doar parțial (minim 25% din preț), urmând ca restul sumei să fie plătită de angajat.

7card îți oferă, în funcție de nivelul contribuției și de numărul de abonați, o grilă de reduceri suplimentare ale prețului, cu impact în reducerea părții plătite de angajat. Prețul unui abonament unic pentru întreaga 7card retea este cu 40% mai mic decât prețul mediu al abonamentului la o singură sală.

 

Să gestionezi automat beneficiul

În ofertă este inclusă posibilitatea de a accesa procesele automatizate de gestionare a beneficiului 7card, fără niciun cost suplimentar pentru tine, compania.

 

Să fii informat și să informezi

Primești materiale de comunicare internă, dar și informații despre evenimentele la care 7card este partener. Astfel, la rândul tău poți să comunici constant angajaților toate beneficiile pe care le oferă 7Card. Orice angajat se simte mai bine când vede că angajatorul se gândește la starea lui de bine și îi pune la dispoziție oportunități pentru petrecerea timpului liber.

 

Să te distrezi

7card organizează periodic evenimente de networking și socializare pentru clienți, așadar poți participa la o seară veselă cu discuții plăcute și un pahar cu vin!

 

7cards

Include în pachetul de beneficii resurse și activități care să antreneze corpul și mintea colegilor.


Pe locuri, fii gata… planuri de viitor

Dacă ai pus sportul pe primul loc în lista cu beneficii pentru 2019, e important să știi și ce noutăți pregătește 7card: Ne gândim în permanență cum să facem viața mai ușoară și pentru angajatori, și pentru utilizatori. De aceea, pentru angajatori, vom îmbunătăți în continuare ansamblul de tool-uri de suport administrativ, astfel încât clienții noștri să nu piardă mai mult de 30 de minute pe lună cu gestionarea beneficiului 7card”, spune Dan Moraru de la 7Card.

Compania are în plan să dezvolte oferta de activități sezoniere și permanente care să răspundă preferințelor clienților. Pentru utilizatori, lucrează la noi funcționalități ale aplicației 7card, astfel încât să poată crea comunități folosind aplicația și să găsească mai multă informație utilă pentru ei.

Sportul devine treptat-treptat un stil de viață pentru colegii tăi și o doză de oxigen după un job sedentar de la 9.00 la 18.00. Așa că e important să îi încurajezi și să le oferi resursele și activitățile care să le antreneze corpul și mintea. Pentru că îți dorești să îi ai alături sănătoși, relaxați și cu acea stare de bine pe care o transmit sportivii. Când ai colegi bine dispuși, care lucrează cu energie și se implică, ai și clienți fericiți și rezultate mai bune în echipă.

 

Ți-a plăcut articolul? Citește și despre:

Ce beneficii să oferi pentru a atrage și reține angajații

De ce beneficiile nu întotdeauna rețin oamenii în companie

 

 

Categorii:
Dezvoltare personala

După absolvirea Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, a lucrat timp de 8 ani în presa scrisă, în PR și în marketing pentru o companie de recrutare. În 2016 a simțit că e momentul pentru o nouă provocare în carieră și s-a alăturat echipei eJobs și ulterior și echipei We Are HR. În portofoliul său se află articole pe subiecte precum modificările legislative în domeniul muncii, cultură organizațională, leadership, employer branding, precum și interviuri cu specialiști în HR și manageri de companii.
One Comment
  • De ce e importanta miscarea pentru angajați – WeAreHR
    20 June 2019 at 1:32 pm
    Leave a Reply

    […] 7card pentru angajatori […]

  • Leave a Reply

    *

    *