noul timp vechi editorial Raluca Dumitra
Focus

Noul vechi timp

Tu ce perspectivă ai asupra lui?

Când am început să lucrăm la cea mai recentă ediție a revistei, undeva la început de 2020, aveam în plan să vorbim simplu și sincer, cu toate cărțile pe față, despre timp. Despre cum nu-l avem și despre cum e cel mai prețios lucru pe care-l putem oferi candidaților și angajaților, în contexul în care, la vremea respectivă, nu mai știam ce să facem și ce beneficii extrasalariale să oferim ca să atragem și să păstrăm oamenii în companie.

Apoi s-a întâmplat 11 martie și totul s-a schimbat la 180 de grade, schimbare pe care nu cred că a prevăzut-o niciunul dintre noi. Ba chiar sunt convinsă că și scenariștii de SF-uri au rămas puțin cu gura căscată la vederea realității recente. Ultimele luni au dat peste cap absolut tot ce credeam că știm despre lumea asta, ne-au contrazis credințele și ne-au testat limitele și capacitatea de adaptare. Însuși timpul a căpătat o cu totul altă valență, demnă de „Black Mirror”, serial în care, personal, recunosc că m-am întrebat de multe ori dacă nu cumva mă aflu în ultimele luni. Căci multă vreme mintea mea nu a putut să conceapă că pandemia și lockdown-ul chiar s-au întâmplat în realitatea mea, personală și „adevărată” (sic!).

 

În pană de timp vs. prea mult timp

De la un timp pe care înainte de 11 martie 2020 nu mai știam cum să-l prindem și să-l punem pe pauză, am ajuns, literalmente peste noapte, la celălalt pol al timpului. La un timp răbdător, mult prea răbdător pentru anxietatea pe care izolarea ne-a creat-o fiecăruia în casa lui și tuturor echipelor pe Hangouts, Skype sau Zoom. Brusc, am trecut într-o expectativă căreia nu-i mai vedeam capătul. Am pus pe pauză bugete, recrutări, planuri, interviuri, teambuilding-uri, training-uri, tot. Ne-am pus pe noi și pe oamenii pe care îi creștem sau vrem să-i aducem în echipe pe pauză și săptămâni întregi am stat, înghețați, și ne-am uitat cum timpul stă, la rândul lui, blocat parcă pe slow motion.

Apoi s-a întâmplat iar un declic. Ușor-ușor ne-am obișnuit cu noua față a realității, cu noul timp și, în mod ironic, tocmai când ne-am obișnuit cu timpul nou și răbdător, a început și el să se dezghețe, iar acum galopează ca înainte.

Iar noi începem să ne revenim și să dăm iar play la tot ce a fost în ultimele luni pe pauză, chiar dacă într-o piață complet schimbată. Pentru că trebuie să #MergemMaiDeparte. Iar dacă a scos ceva bun din noi această pandemie (și sunt convinsă că sunt o grămadă de lucruri), cu siguranță ne-a demonstrat tuturor că suntem mai creativi decât credeam și că reușim să găsim rapid soluții, indiferent de context.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Cum vedeam, vedem sau vom vedea noi timpul, acest aur al noului mileniu, dar și cum să profiți mai bine de el, afli din această ediție de revistă, dar și din articolele care o să urmeze aici în perioada următoare. Cum ți s-a schimbat ție perspectiva asupra lui în aceste ultime luni mi-ar plăcea să-mi spui la [email protected], dar și cum te simți în această minunată lume nouă a HR-ului, schimbată, iată, la 180 de grade, mai mult sau mai puțin peste noapte.

 

Ți-a plăcut acest articol? Atunci e timpul să citești și:

Despre gamificare sau cum să (re)aduci motivația la birou

Ghidul tău complet pentru onboarding

Categorii:
FocusOpinie

Head of Marketing // Cu 14 ani de experiență în marketing și comunicare, dobândită lucrând în resurse umane, jurnalism și ecommerce, la eJobs e responsabilă de crearea și implementarea strategiei de marketing B2B și B2C și alinierea ei cu obiectivele de business. Expertiză în: Brand Marketing, Job boards, Strategie, Employer Branding, Comunicare Corporate și Internă, Resurse umane

Leave a Reply

*

*