cum-arata-un-lider
Leadership

O altă față a leadership-ului

Cum să-ți ghidezi echipa eficient

Dincolo de a oferi un feedback constructiv, de a delega sau a coordona proiectele într-un mod eficient, un lider trebuie să-și cunoască propriul potențial, să descopere cum să ia cu ei la birou abilitățile și calitățile pe care apoi, să le împărtășească cu oamenii din echipă, spune Mihaela Gînju, care a pus bazele conceptului ERISMA. Acest program este dedicat tuturor managerilor sau celor care sunt propuși pentru roluri-cheie în organizație.

Programul ERISMA este format din patru module, printre care se numără tehnici teatrale, scriere creativă, autocunoaștere și vorbire în public. Toate acestea pun accentul pe explorarea autenticității și pe dezvoltarea creativității, două „piese” esențiale ale unui lider de succes, potrivit Mihaelei Gînju. 

„Am lucrat o perioadă îndelungată în vânzări, m-am întâlnit cu mulți oameni și am învățat că în vânzări ca să ai succes e foarte important să-l prețuiești pe cel din fața ta și să-l asculți cu adevărat. Să vrei să afli mai multe despre el și să nu te grăbești să-i vinzi produsul. Iar ca să poți construi o relație cu cel din fața ta e important să știi cine ești tu”, explică Mihaela Gînju despre ce a determinat-o să creeze un astfel de program. 

 

Cum arată un lider?

În opinia ei, managerii trebuie să fie onești cu oamenii lor și să aibă curaj să le spună lucrurilor pe nume. Astfel, aceștia vor căpăta încredere în ei și-i vor urma.

„Nu există feedback dacă ești un lider adevărat, ci mai degrabă grijă față de oamenii pe care îi conduci”, explică Mihaela Gînju. 

 

Conceptul ERISMA a fost lansat în 2006, iar noi am întrebat-o ce diferențe există între oamenii care veneau la curs înainte de criză și cei care vin astăzi. Ne-a mărturisit că e o diferență în primul rând de generații.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Apoi că înainte de criză se vorbea foarte puțin despre autenticitate sau dezvoltare personală și, de obicei, nu în mediul de business. „Atunci își doreau să vorbească mai bine în public și să nu mai aibă emoții. În generația noastră foarte puțini oameni au făcut arte, iar arta este spațiul libertății și curajului”, mai precizează Mihaela Gânju. Asta a încercat ea să interpună în conceptul său, ideea de a fi autentic, de a transmite emoție și de a învăța să asculți oamenii cu care lucrezi, cunoscându-te mai întâi de toate pe tine. 

Întrebată ce sfat ar oferi celor care descoperă ceva ce nu le place la ei, Mihaela spune că e aproape imposibil să găsești doar lucruri frumoase, iar atunci când le reperezi trebuie doar să te întrebi de ce nu-ți plac acele lucruri. „Suntem construiți din toate piesele, atât bune, cât și rele. Și ne mințim atunci când spunem că nu este așa. Iar dacă vrei să fii perfect riști să devii casant. Asta nu-ți va face bine nici ție, nici celor cu care lucrezi”.

Angajatul de astăzi nu are nevoie de un lider perfect, ci mai degrabă de cineva care să-i creeze un mediu de lucru plăcut și care poate să-i vadă potențialul și să îl scoată în față.

 

 

Ți-a plăcut articolul? Citește și:

Ce programe de training să oferi angajaților 

Cărți de dezvoltare personale pe care merită să le citești

Ești un șef bun?

Categorii:
Leadership

Face parte din echipa eJobs de circa 5 ani. Perioadă în care scrie despre provocările cu care se confruntă confruntă oamenii de HR, managerii, antreprenorii. Și vine cu soluții concrete/aplicabile pentru acestea. Creionându-le atât prin urmărirea tendințelor de pe piața muncii, cât și prin feedback-ul constant primit atât de la companii & de la candidați. Pasiunea pentru nevoile angajaților și companiilor a descoperit-o în 2014, când a luat contact prima oară cu zona de resurse umane. Ulterior, a ocupat timp de doi ani poziția de editor la Ziarul Financiar.

Leave a Reply

*

*