candidat creativ premium video
Recrutare

Cum atragem candidatul creativ în compania noastră?

Mix & Match: pune accent pe recrutarea video

E mijlocul lui 2020, iar anul acesta nu a semănat deloc cu așteptările noastre. Am trecut printr-o pandemie (de tot, sperăm), iar acum ne recuperăm. Revizuim ce-am făcut bine și ce-am făcut mai puțin bine și ne facem planuri pentru un posibil val secundar și pentru o potențială criză. Dar unele lucruri pe care le anticipam la începutul anului rămân în picioare și acum. Pentru a putea trece la nivel de companie peste orice hop, în special peste cele care apar în mod neașteptat, avem nevoie de oameni cu un spirit puternic de adaptare. În alte cuvinte, avem nevoie de oameni creativi. Dar cum atragem candidatul creativ?

 

Țară, țară, vrem ostași!

Creativitatea este una dintre cele mai dorite calități ale momentului, iar interesul față de ea ca soft skill a crescut, în ultimii cinci ani, cu șapte poziții în Top 10 abilități, conform World Economic Forum. Mai exact, de pe locul 10 în 2015 a ajuns pe locul 3 în prezent. Mai mult, până în 2030, McKinsey Global Institute estimează că nevoia de angajați creativi va crește cu 14% în Europa și cu 19% în SUA, ceea ce înseamnă că ne putem aștepta ca această creativitate să ajungă în viitorul apropiat prima în topul calităților ideale. Problema e că numărul oamenilor creativi e încă limitat, iar cererea e mare. Cum atragem atunci candidatul creativ?

Răspunsul e simplu și totodată complicat: îl atragem fiind creativi la rândul nostru. Simplitatea vine din faptul că e clasic. Într-un joc de „țară, țară, vrem ostași” nu aduci pe nimeni dacă nu ești și tu pregătit să te joci. Dificultatea apare atunci când nu știi să o faci, o problemă de care suferă mulți specialiști în HR care nu sunt obișnuiți să se joace la jobul lor. Ce trebuie să ții minte însă e că joaca nu e așa grea, nici măcar atunci când are un scop profesional. Uită de reguli și permite-ți să vezi lucrurile din perspectiva candidatului. Iar dacă ți-e teamă că acum nu e momentul potrivit să recrutezi într-un mod mai jucăuș, încearcă să privești lucrurile dintr-o altă perspectivă. Am trecut printr-o perioadă dificilă, în care avem cu toții (și noi, și candidații) nevoie să ne amintim că munca poate fi și distractivă.

 

Omul creativ e atras de creativitate

Să zicem, de dragul exemplului, dacă nu în realitate, că ai un om creativ de angajat. Evident că vrei să vezi semne ale creativității sale în CV-ul său sau poate chiar în scrisoarea de intenție pe care
ți-o trimite: școala potrivită, hobby-uri artistice sau experiența anterioară care să reflecte latura sa creativă.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Dar mai mult decât orice îți vei dori să vezi urme practice de creativitate, cum ar fi răspunsurile la un test pe care tu i-l dai sau poate chiar un portofoliu. Dar pentru toată munca sa, pentru toate dovezile de creativitate, tu ce îi oferi la schimb candidatului? Te-ai gândit la asta vreodată? Un simplu anunț de angajare și câteva beneficii clasice, înșirate la final, sau îi arăți că poți să îi răspunzi cu aceeași monedă creativă pe care o ceri la schimb?

Noi îți propunem să optezi pentru metode moderne de recrutare. Încearcă, spre exemplu, cel mai performant anunț de recrutare eJobs, Premium Video. Filmează-ți sediul și echipa și promovează-ți cultura organizațională într-un mod jucăuș pentru a atrage candidații creativi. Iar dacă îți e teamă că tu nu ești suficient de creativ sau că nu ai resursele necesare pentru a crea un anunț video, consultă cu încredere echipa eJobs, care te poate ajuta atât cu propuneri de concept și scenarii, cât și cu producția videoului tău.

 

Ți-a plăcut articolul? Citește și:

Cum aduci cu 40% mai mulți candidați la interviu cu un anunț de angajare?

Cum îți adaptezi anunțurile de angajare pentru noua realitate?

Cu Candidate Fitness ocupi rapid posturi vacante

Categorii:
Recrutare

Lucrează de 10 ani în Marketing & Advertising, orientându-se mai degrabă pe ceea ce poate face acest domeniu pentru Industria de Recrutare. După ce a finalizat un masterat în Antropologie la Central European University, a realizat că e fascinată de felul în care se creează adevărate comunități în interiorul companiilor. De aici a pornit pasiunea pentru People Management & Company Culture, o pasiune pe care a transformat-o în job în cadrul echipei eJobs România, devenind chiar Specialist acreditat în Brandingul de Angajator în 2019, după ce a absolvit Academia de Employer Branding al Universum Global.

Leave a Reply

*

*