candidati
Recrutare

Vara aceasta a doborât toate recordurile pe piața muncii

Cum au evoluat aplicările pe eJobs

Căutările de joburi au atins praguri record, în special în ultimele 3 luni, vara fiind, în mod tradițional, una dintre cele mai liniștite perioade ale anului, când candidații erau mai degrabă preocupați de concedii decât de schimbări în viața profesională.

Cu toate acestea, în perioada iunie-august au fost înregistrate aproape 4 milioane de aplicări, fiecare lună depășind recordul dinaintea pandemiei, respectiv de 1,1 milioane de aplicări pe lună.

”Dacă în ianuarie sau în februarie angajatorii se plângeau că nu găsesc suficienți candidati, acum sunt poziții pentru care cu greu fac față volumului de CV-uri primite. Această mobilizare masivă s-a văzut în toată țara, nu doar în Capitală, candidații devenind extrem de atenți la joburile scoase în piață, dar și mult mai flexibili decât până acum. Vedem tineri care se angajează mult mai devreme, candidați mai dispuși decât înainte la reconversie, dar și specialiști care, cel puțin pentru moment, acceptă și poziții sub nivelul lor de experiență și pregătire. O altă concluzie a ultimelor luni a fost distanțarea față de ofertele de joburi pentru străinătate, dar și faptul că interesul pentru locurile de muncă remote a crescut semnificativ. Au apărut, de altfel, și mii de astfel de joburi, spre deosebire de perioada dinaintea declanșării pandemiei, când aveam un număr relativ redus de opțiuni work from home”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

 

Ce spun cifrele despre candidati?

Au fost 420.000 de candidati aflați în căutarea unul loc de muncă în iunie, iulie și august, dintre care aproximativ 100.000 au fost candidati noi pe eJobs.ro. Cei mai mulți au fost din categoria de vârstă 25-35 de ani, urmați de cei cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani.

În ultimele trei luni, angajatorii au scos în piață peste 90.000 de joburi, domeniile pentru care s-au căutat cei mai mulți angajați fiind vânzări, producție, IT / telecom, call center / BPO sau banking.

”Vara aceasta au lipsit din topul angajatorilor turismul și horeca, însă ne așteptăm la o revenire, chiar și pe acest segment, din toamnă. De altfel, începând cu această lună, vom vedea o creștere a numărului de joburi pe toate domeniile”, mai spune Bogdan Badea.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

În acest moment, 22.000 de locuri de muncă pentru Romania și străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro.

 

 

Ți-a plăcut articolul? Citește și:

Cum acționează un lider în situații de criză

Cum (mai) arată procesul de recrutare?

Teamwork în Employer Branding

Categorii:
Recrutare

Proiectul We Are HR, lansat în 2017, își propune să vină în întâmpinarea managerilor și specialiștilor în resurse umane cu cele mai noi tendințe din domeniu și cu o perspectivă diferită asupra proceselor de recrutare, retenție și motivare a talentelor. Atât site-ul cât și revistă omonimă oferă informații esențiale și statistici relevante despre industrie și pun în discuție tehnicile actuale de recrutare, precum și instrumentele și tehnologiile folosite în acest proces și modul în care acestea influențează viitorul unei noi generații de candidați și angajați.

Leave a Reply

*

*