Work in progress
Cele mai bune proiecte, soluții și răspunsuri nu vin ca prin minune. Ele pornesc de undeva și, după mai multe iterații, ajung acolo unde trebuie. Misiunea noastră, ca specialiști în resurse umane sau manageri, e dublă în cazul acesta. Întâi trebuie să înțelegem și să acceptăm faptul că soluțiile oferite de echipă nu vor fi întotdeauna finale și, apoi, trebuie să le amintim oamenilor noștri că e OK să vină la noi cu work in progress. Împreună, în echipă, vom ajunge la soluția completă.
La școală am învățat că totul trebuie să fie perfect. Întâi că trebuie să rotunjesc vocalele într-un anume fel când le scriu pe hârtie, apoi că trebuie să știu cum să rezolv o ecuație atunci când sunt scoasă la tablă și, mai târziu, că, atunci când crezi c-ai ajuns la un anumit nivel, trebuie să țintești și mai sus, pentru că vine olimpiada. Și am mai învățat că orice greșeală te costă.
Încă mă bântuie primul 4 din viața mea, luat în clasa a V-a, pentru că am uitat să învăț pentru test, dar și acel 9 luat la Bac la Economie, pentru că am uitat să trec un exercițiu de pe ciornă pe „curat”. Și mai am, desigur, suficiente exemple care mi-au rămas întipărite în memorie pentru că în acele momente nu am fost „perfectă” și pentru că școala nu mi-a spus niciodată că e OK să fii imperfect. Cu siguranță ai și tu exemplele tale.
Fuga după perfecțiune e una dintre cele mai nocive lecții pe care le învățăm la școală. Sigur, dacă greșești când ești scos la tablă sau dacă nu completezi corect un test, profesorul e acolo să îți explice ce ai făcut greșit și cum poți proceda corect (în cazurile bune), dar rareori te face să te simți bine că ai încercat. Pentru că greșelile sau imperfecțiunile nu sunt văzute ca pași pe drumul către răspunsul corect, ci ca obstacole pe care le întâmpini, nu accidental, ci pentru că ai fost leneș și indisciplinat sau pentru că nu te-ai concentrat suficient.
Dă-i o șansă procesului iterativ
Cu așa o educație, nici nu mă mir că mi-am început viața profesională terifiată de posibilele greșeli pe care le puteam face și, din păcate, tot ce nu era răspuns corect era în mintea mea o eroare. În timp însă am trecut peste nevoia de perfecțiune și am învățat să îmi accept și imperfecțiunile în muncă, pentru că am realizat că de multe ori acestea sunt inevitabile, iar uneori chiar necesare. Am întâlnit însă manageri care nu au uitat de lecția asta, doar că au ajuns pe cealaltă parte, într-o poziție de putere, de unde își permit să ceară doar perfecțiune de la oamenii lor.
Așa am ajuns, mai târziu în cariera mea, la o nouă temere, cea de a propune soluții. Pentru că atunci când propuneam ceva imperfect, în loc să fiu susținută în continuare în acest proces, eram acuzată că nu mă implic suficient, că nu am pregătirea necesară sau că sunt „plătită degeaba”. Dar realitatea e că atunci când problema e mai complexă, și soluția are nevoie de mai multă muncă. E un proces iterativ, care cere încercări, discuții, drafturi și feedback. E un work in progress.
Nu avem, din păcate, cultura procesului iterativ. Nevoia de perfecțiune ne e întipărită pe creier. Vrem decorul perfect de la designerul de interior, vrem culoarea perfectă de la stilistul care ne vopsește și vrem rezultate imediate de la antrenorul personal, așa că nu e nici de mirare că de la echipele pe care le coordonăm avem aceleași așteptări imediate. Uităm că și noi, la rândul nostru, trebuie să ne aducem contribuția și să le explicăm specialiștilor cu care lucrăm ce ne dorim și cum vedem noi lucrurile, pentru a le permite acestora să se apropie de soluțiile din mintea noastră.
Acceptă că uneori problema e mai complexă
Chiar dacă uneori soluția pare la mintea cocoșului și îți vine să întrebi „ce-i așa greu?”, trebuie să te pui în pielea oamenilor tăi, în care se presupune că ai încredere, și să le permiți acestora să ajungă la soluție, așa cum sugerează și Bogdan Badea, CEO eJobs, în acest scurt ghid despre cum să-ți îndrumi echipa către soluții. Poate pentru ei problema chiar e mai complexă decât e pentru tine, caz în care cunoștințele tale i-ar putea ajuta.
Unul dintre exemplele mele preferate de problemă dificilă și soluție complexă nu vine din mediul de business, ci din cel sociopolitic. Acum 20 de ani, alcoolismul era o problemă gravă pentru adolescenții din Islanda, procentul de tineri islandezi care raportaseră că s-au îmbătat în luna precedentă fiind, în anul 1998, de 42%. În 2016 însă, acest procent a scăzut până la 5%, un succes imens, care s-a resimțit și pe alte paliere: consumul de droguri a scăzut și el de la 17% la 7%, iar fumatul zilnic, de la 23% la 3%*.
Dar Islanda nu a ajuns la acest succes adoptând prima soluție propusă, ci studiind îndeaproape problema și implementând o strategie pe termen lung. Chiar dacă majorarea amenzilor și interzicerea unor activități ar fi avut niște rezultate imediate, islandezii au ales altă cale. Au studiat diferențele dintre adolescenții care alegeau să se îmbete și cei care nu o făceau, descoperind că aceștia din urmă petreceau mai mult timp cu familia și participau la diverse activități extracurriculare. Așa a ajuns Islanda să le ofere și adolescenților problematici lucruri mai bune de făcut. A implementat programe complexe de sporturi, muzică și dans, susținute de stat, și a promovat timpul petrecut în familie.
A fost o soluție mai puțin intuitivă pentru o problemă mult mai complexă decât pare la prima vedere, dar rezultatele vorbesc de la sine și susțin că a fost cea mai bună soluție. Așa cred că ar trebui să fie și în business când cauți soluția aceea perfectă, la care trebuie să înțelegi că nu ajungi bătând din palme, ci susținându-ți echipa și participând activ, ca manager, pe parcursul întregii acțiuni.
Renunță la promisiunile nefondate
Ce am mai înțeles însă de la managerii care vor perfecțiune e că nu o vor doar pentru ei. Nu o vor doar pentru că e nice-to-have. O vor și o cer de la oamenii lor pentru că și ei au de demonstrat ceva altora. Pentru că, nu-i așa?, fiecare manager are propriul șef în fața căruia trebuie să răspundă. Dar cred că e foarte important să înțelegem că atunci când promitem anumite rezultate și nu putem ajunge la ele în timp util, responsabilitatea promisiunii nu o putem pasa altora. E a noastră. Vezi cazul autobuzului care ajunge de fiecare dată cu 20 de minute întârziere. Vina pentru întârziere nu aparține șoferului, ci celui care a notat timpii de sosire și nu a făcut follow-up.
La un job anterior, în care ofeream servicii de marketing pentru diverse companii, unul dintre managerii mei i-a promis unui client că îi vom livra un proiect complex în două luni. Sarcina de a coordona proiectul a ajuns la mine, responsabilitate care m-a bucurat, dar m-a și speriat foarte tare. I-am explicat managerului că n-am mai făcut un astfel de proiect niciodată și că mi-e teamă că nu avem toate resursele necesare pentru a-l duce la bun sfârșit atât de repede. Aparent nici el și nici vreo altă persoană din echipă nu făcuseră vreodată un astfel de proiect. Două luni a durat doar să angajăm oamenii de care aveam nevoie. Doi ani a durat să finalizăm proiectul. Nimeni nu a ieșit mulțumit din această activitate, nici noi, nici clientul. Concluzia pe care am tras-o eu din această situație? Că promisiunile nefondante nu-și au locul într-un mediu de business și că nu vei ieși bine din ele, chiar dacă inițial pari super-managerul care poate livra orice, oricând.
Nu zic că nu trebuie să țintești un pic mai sus sau să nu le ceri uneori angajaților tăi un pic mai mult, dar amintește-ți să nu o faci doar pentru tine și pentru impresia pe care o vei lăsa top managementului. Alege să o faci și pentru oamenii tăi, pentru a-i ajuta să se dezvolte și să devină specialiști mai buni. Căci una e să le ceri să țintească spre perfecțiune și să fii alături de ei, alta e să le ceri perfecțiunea întruchipată și să-i lași pe cont propriu.
Ți-a plăcut articolul? Citește și:
„Aștept soluții, nu probleme” – o abordare între alb și negru
