Steve Jobs
Leadership

10 lecții de leadership de la Steve Jobs

Găsește-ți inspirația în modele de gândire

Îl admiri pentru că a revoluționat lumea tehnologiei și a reușit să fie un veritabil lider și vizionar pentru echipa sa. Ți se pare interesant de explorat parcursul său profesional, având în vedere că Steve Jobs și-a abandonat studiile universitare și a reușit într-un domeniu în care ai nevoie de calificări. Și-a mobilizat echipa să-i urmeze visul. A creat empatie față de produsele create, acesta fïind și unul dintre motivele pentru care¸Bill Gates îl aprecia.

Ți-ai dori ca lucrurile să se desfășoare la fel și în echipa ta, oamenii să aibă lideri care gândesc și văd lucrurile diferit, îi inspiră să-i urmeze, astfel încât rezultatele vin de la sine, nu impuse.

Iată ce lecții de leadership poți învăța de la Steve Jobs pentru tine și pentru echipa ta:

 

1. Exprimă în mod clar viziunea ta

Apple nu ar fi fost în locul în care se află în prezent dacă Jobs nu ar fi avut o viziune clară. Este important să-ți cunoști scopul și să te ții de el. Să-l comunici echipei într-un mod clar, astfel încât să-ți inspiri colegii să-ți susțină viziunea.

 

2. Concentrează-te pe ce e cu adevărat important

În 1997, când Steve s-a întors la Apple, compania producea o gamă aleatorie de computere, inclusiv versiuni diferite de Macintosh. După câteva săptămâni de sesiuni de examinare a produsului, Jobs a strigat Stop! Aceasta este o nebunie.” A desenat un tabel cu prioritățile și le-a spus membrilor echipei sale să se concentreze pe 4 produse grozave. Toate celelalte produse ar trebui anulate. S-a făcut tăcere. Dar, determinând Apple să se concentreze pe fabricarea a doar 4 computere, a salvat compania. „A decide ce să nu fac este la fel de important cu a decide ce să fac”, a spus el. „Acest lucru este valabil pentru companii și pentru produse.”

 

3. Acordă atenție atât imaginii de ansamblu, cât și detaliilor

Jobs se dedica atât problemelor mari, cât și problemelor mici. Unii CEO excelează la capitolul viziune; alții sunt minuțioși. Jobs excela în ambele aspecte. Directorul executiv al Time Warner, Jeff Bewkes, spune că una dintre trăsăturile evidente ale lui Jobs a fost abilitatea și dorința sa de a avea o imagine generală, concentrându-se totodată asupra celor mai mici aspecte ale designului. De exemplu, în 2000, el a venit cu propunerea de a transforma computerul personal într-un „hub digital” pentru gestionarea muzicii, videoclipurilor, fotografiilor și conținutului unui utilizator și, astfel, a lansat dispozitivele personale iPod și mai apoi iPad. În 2010 a venit cu ideea de a muta toată informația în Cloud. Și Apple a început să construiască un server imens, astfel încât întregul conținut al unui utilizator să poată fi încărcat și apoi sincronizat perfect cu alte dispozitive personale. 

 

4. Amână, dacă nu poți livra ceea ce promiți 

Steve Jobs a militat pentru a da tot ce e mai bun în domeniul său, a pus excelența mai presus de bani și perfecțiune. Acesta a fost motivul care a întârziat lansarea iPad-ului; nu a fost mulțumit de produsul final. Potrivit acestuia exista posibilitatea să alunece când era ținut într-o mână. Împreună cu echipa sa a reproiectat produsul și i-a creat o margine inferioară ușor rotunjită.

 

5. Simplifică

Steve Jobs avea instinctul de a simplifica lucrurile prin reducerea la esență a acestora și eliminarea componentelor inutile. „Simplitatea este sofisticarea supremă”, scria pe prima broșură de marketing Apple. În timpul proiectării interfeței iPod, Jobs a încercat la fiecare întâlnire să găsească modalități de a reduce haosul. El a insistat să poată ajunge la orice dorea în trei click-uri. Un ecran de navigare întreba utilizatorii dacă doresc să caute după melodie, album sau artist. „De ce avem nevoie de acel ecran?” a întrebat Jobs. Designerii și-au dat seama că nu era nevoie de el. Steve Jobs a făcut și cea mai simplă dintre toate sugestiile: să scăpăm de butonul de pornire/oprire. La început, membrii echipei au fost uimiți, dar apoi și-au dat seama că butonul nu era necesar. Dispozitivul s-ar opri treptat dacă nu va fi folosit și ar prinde viață atunci când oamenii s-ar conecta din nou.

 

6. Adaptează abordarea în funcție de situație

Jobs a fost că era atât iubit, cât și detestat de angajații săi pentru abilitatea lui de a-i împinge până la limita capacităților lor. Ca lider ar trebui să știi când să-ți apreciezi oamenii din echipă și când să ai o conversație fermă cu aceștia. Acesta este semnul distinctiv al unui adevărat lider, deoarece, la sfârșitul zilei, este important să-ți dai seama că te-ai implicat atât în business, cât și în relațiile cu oamenii.

 

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

7. Asumă-ți riscuri

Liderul Apple avea abilitatea de a prezice ceea ce oamenii aveau nevoie din punct de vedere tehnologic înainte ca aceștia să conștientizeze. Nu s-a dat înapoi  de la lansarea unor noi tehnologii, tehnici și tool-uri chiar dacă nu știa cum vor fi percepute de public. Să-ți asumi riscuri înseamnă să ai parte de provocări în business, să eviți rutina. Încurajează colegii să-și asume riscuri și să-și asume situația chiar și când greșelile devin eșecuri.

 

8. Asumă-ți responsabilitatea de la început până la sfârșit

Pentru Jobs conta fiecare aspect al experienței clienților și considera că există interdependență între lucrurile pe care le face. De aceea se dedica lor de la început până la sfârșit. Ca lider, este important să-ți asumi întreaga responsabilitate pentru proiectul pe care îl începi și să încerci să-l duci la final, având satisfacția că ai îmbunătățit lucrurile.

9. Mergi pe intuiție

În loc să se bazeze pe cercetări de piață, Steve Jobs și-a perfecționat empatia, care în cazul său însemna o intuiție intimă despre dorințele clienților săi. El și-a dezvoltat aprecierea pentru intuiție în timp ce studia budismul în India. „Oamenii din mediul rural indian nu își folosesc intelectul ca noi; în schimb, își folosesc intuiția ”, și-a amintit el. „Intuiția este un lucru foarte puternic – mai puternic decât intelectul, după părerea mea.” A creat produse pe care și le doreau el și prietenii săi. „Am creat iPod-ul pentru noi înșine”, a spus el, „și atunci când faci ceva pentru tine sau pentru cel mai bun prieten sau familie, nu poți să faci rabat de la calitate”.


10. Angajează oameni mai buni decât tine

Jobs a recunoscut că fiecare proiect pe care l-a întreprins nu ar fi avut succes fără echipa pe care a avut-o. Contează să știi să te înconjori de oameni care sunt mai buni decât tine, cu mai multă experiență în anumite domenii și să-i lași să strălucească. Liderul Apple a îmbinat business-ul și ingineria cu o latură hippie nonconformistă, fiind mereu în căutare de ceva nou, revelator. S-a inspirat din reclama 1984, creată pentru a promova Apple Macintosh, în care o femeie trece de polițiști și sparge un ecran imens, și a scris celebrul slogan Gândește diferit, care a devenit un îndemn pentru echipa sa.

Stilul de leadership al lui Steve Jobs nu poate fi reprodus, dar te poate inspira și-ți oferă câteva lecții pe care merită să le pui în practică și în echipa ta. Crede în tine și în oamenii care-ți sunt alături. Ai curajul nebun să crezi că poți schimba lumea și să faci acest lucru, este îndrumarea lui Steve Jobs pe care merită să o urmezi. Rezultatele vor veni de la sine!

 

Ți-a plăcut articolul despre lecțiile de leadership pe care le poți învăța de la Steve Jobs? S-ar putea să-ți placă și:

 

8 cărți recomandate de Bill Gates și Barack Obama pentru vara aceasta

 

Cum să-ți dezvolți abilitățile de lider pe timp de vară

Categorii:
Leadership

După absolvirea Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, a lucrat timp de 8 ani în presa scrisă, în PR și în marketing pentru o companie de recrutare. În 2016 a simțit că e momentul pentru o nouă provocare în carieră și s-a alăturat echipei eJobs și ulterior și echipei We Are HR. În portofoliul său se află articole pe subiecte precum modificările legislative în domeniul muncii, cultură organizațională, leadership, employer branding, precum și interviuri cu specialiști în HR și manageri de companii.

Leave a Reply

*

*