munca in echipa
HR Speed Dating

HR Speed Dating: Cât de importantă este munca în echipă

Să facem cunoștință cu doi colegi din echipa Alpha Bank

Practica arată că echipele formate din colegi din departamente diferite sunt mult mai eficiente. Contează doar să-i aducem împreună prin proiecte comune, prin brainstorming-uri la care au ocazia să se cunoască mai bine și chiar să se joace. Și să le dăm o temă comună de gândire. Aceeași abordare o are și Alpha Bank, care mizează pe munca in echipa și aduce împreună doi colegi aparent fără nicio legătură, însă cu extrem de multe lucruri în comun.

 

Daniela Udrea

Daniela Udrea, Director Direcția Emitere Carduri

Bogdan Munteanu

Bogdan Munteanu, Coordonator Regional Vânzări, București

 

De cât timp ești în echipa Alpha Bank și ce te-a convins să te alături companiei?

Daniela Udrea: Lucrez în Alpha Bank de aproape trei ani și la momentul respectiv m-a atras rolul propus și compatibilitatea cu managerul direct.

Bogdan Munteanu: Tocmai am împlinit 12 ani de când m-am alăturat echipei Alpha Bank. A contat mult părerea a doi foști colegi de liceu, care mi-au povestit despre atmosfera din echipă și despre oamenii cu care voi lucra.

 

Ce îți place cel mai mult la locul tău de muncă?

Daniela Udrea: Cel mai mult apreciez oamenii cu care lucrez. Sunt toți implicați și responsabili, preocupați să se dezvolte și să ofere un plus de valoare. Tot timpul sunt atenți la nevoile echipei și ale fiecărui membru în parte, ajungând astfel să creeze legături strânse unii cu alții.

Bogdan Munteanu: În acești ani am avut parte de multe încercări, trecând prin crize financiare în mai multe etape. Am apreciat că organizația a ținut la oameni și a încercat să mențină echipa, chiar dacă anumite beneficii, pentru o anumită perioadă, nu au mai fost valabile. În plus, nu m-am simțit niciodată pus în situația de a realiza anumite lucruri care ar fi dus la pierderea integrității și onestității.

 

Munca in echipa e importanta, dar, din când în când ne mai și jucăm. Tu cum te distrezi la birou?

Daniela Udrea: În timpul pauzelor ne deconectăm povestind diverse experiențe sau ceva ce am citit sau am văzut recent. Uneori ne amuzăm chiar și în timpul unei ședințe datorită unei simple replici spontane sau a unei aluzii deja cunoscute în echipă, devenind poate chiar ușor zgomotoși și atrăgând atenția celorlalți colegi. Cred că aceste ruperi de ritm sunt binevenite.

Bogdan Munteanu: Având în vedere că sunt implicat într-o activitate care presupune relația directă cu clientul este mai greu să joc șotronul pentru a mă distra. Cred că zona de distracție vine tocmai din unitatea și atmosfera echipei din care fac parte.

 

Cât de important crezi că este jocul într-un mediu corporate?

Daniela Udrea: Foarte important. Contribuie la crearea unui climat confortabil, la prevenirea sau eliminarea stresului, la învățare și la consolidarea relațiilor. Spre exemplu, am programat întâlniri cu echipa pentru a păstra un status al proiectelor și am inclus în aceste întâlniri și o secțiune în care, prin joc, încercăm să ne cunoaștem mai bine.

Bogdan Munteanu: Jocul este o activitate necesară indiferent de vârstă. Chiar dacă suntem adulți, prin joc reușim să ne conectăm și să înnodăm legăturile dintre noi.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

 

Cum vezi competiția la job?

Daniela Udrea: Competiția are un rol evident în îmbunătățirea performanței și în evoluția colegilor. E important însă să avem în vedere o abordare sănătoasă și să evităm presiunea, stresul sau concentrarea doar pe rezultate. În organizația noastră competiția are și indicatori calitativi pe lângă cei cantitativi.
Bogdan Munteanu: Noi, cei din vânzări, suntem într-o competiție continuă: cu piața, cu produsele, cu prețurile și cu noi înșine. Competițiile pot scoate din tine ce ai mai bun. Pentru mine sunt un mod de validare a cunoștințelor, de îmbunătățire a modului în care acționez. Mă ajută să depășesc barierele pe care câteodată, inconștient, le am.

 

Dacă ar fi să schimbi pentru o zi departamentul unde lucrezi, ce alt departament ai vrea să testezi?

Daniela Udrea: Am avut de-a lungul timpului, în cei aproximativ 10 ani de carieră, diverse poziții în sales și sales management și cred că această experiență a contribuit semnificativ la orientarea mea către client. Consider că, din când în când, cu toții avem nevoie de câte o zi în care să lucrăm în customer care.

Bogdan Munteanu: Mi-ar plăcea să lucrez în departamentul care cumpără și vinde bani, adică în trezorerie. Întotdeauna am fost atras de partea aceasta de tranzacționare și investiții financiare.

 

Cât de mult ai ocazia de a experimenta la job?

Daniela Udrea: Pe lângă etapele de training, noi învățăm prin experimentare în etapele de testare a produselor și funcționalităților pe care le dezvoltăm sau prin campaniile „pilot” pe care le organizăm. Avem astfel ocazia să experimentăm și să învățăm mai multe despre utilitatea produselor noastre, despre impactul asupra clientului. Putem astfel să ne planificăm viitoarele acțiuni de îmbunătățire a produselor și serviciilor oferite.

Bogdan Munteanu: Lucrăm într-un mediu bine reglementat, iar partea de experimentare apare în momentul în care dorim să inovăm anumite produse sau procese pentru a le simplifica.

Angajații tăi se cunosc între ei și au ocazia de a experimenta munca in echipa? Poate e cazul de o sesiune de HR Speed Dating.

 

Ți-a plăcut articolul despre munca in echipa si momentele de relaxare? Citește și:

Să facem cunoștință cu angajații Honeywell

Să facem cunoștință cu angajații Novotel

Să facem cunoștință cu angajații Blue Point

Categorii:
HR Speed Dating

După absolvirea Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, a lucrat timp de 8 ani în presa scrisă, în PR și în marketing pentru o companie de recrutare. În 2016 a simțit că e momentul pentru o nouă provocare în carieră și s-a alăturat echipei eJobs și ulterior și echipei We Are HR. În portofoliul său se află articole pe subiecte precum modificările legislative în domeniul muncii, cultură organizațională, leadership, employer branding, precum și interviuri cu specialiști în HR și manageri de companii.

Leave a Reply

*

*