HR job
Focus

HR job: găsește-l pe cel potrivit pentru tine

Cum privești schimbarea?

Omul de HR este cel care sprijină angajatul, indiferent de provocarea cu care se confruntă. Încearcă să-l ajute prin diverse modalități atunci când este demotivat la job, îi caută o oportunitate de a avansa atunci când dorește să învețe lucruri noi. Și lasă o ușă deschisă și pentru cel care alege să părăsească compania, oricât de mult și-ar dori să rămână. Dar cine se preocupă de nevoile omului de HR, cine îl motivează, îl susține și îl ajută atunci când acesta își dorește o schimbare în carieră? 

Am luat asupra noastră această misiune și, pe lângă toate sfaturile pe care ți le oferim pe WeAreHR.ro, astăzi îți venim în întâmpinare cu câteva locuri de muncă dedicate oamenilor de HR.  Chiar dacă piața muncii este dominată de incertitudine în contextul pandemiei de coronavirus, iar companiile se lovesc de greutăți pe toate planurile și sunt nevoite să găsească diverse soluții pentru a-și continua activitatea, considerăm că nu este moment mai potrivit de a ieși din zona de confort și de a căuta un nou rol. Iată ce opțiuni ai!

 

HR Job: caută-l pe cel potrivit pentru tine

În acest moment, când tot mai mulți angajați lucrează remote, omul de HR își poate pune în evidenția capacitatea lui de a uni echipe, chiar și de la distanță, dar și de a motiva colegii pentru ca ei, la rândul lor, să vină cu cele mai bune rezultate. Dacă îți place să lucrezi cu oamenii, domeniul HR îți vine în întâmpinare cu mai multe opțiuni de joburi, fie că lucrezi deja în departamentul de resurse umane, fie că ești la început de carieră. Pe platforma de recrutare eJobs găsești, în acest moment, peste 1.000 de joburi vacante dedicate oamenilor de resurse umane. Câteva la care poți aplica chiar acum, le ai prezentate în continuarea articolului!

 

Pentru cei care au un bagaj solid de experiență în HR

Pentru specialiștii în HR, cei de la Studio FireFly au scos la bătaie un job de HR Manager. Compania își caută un coleg care să fie dispus să lucreze cot la cot cu echipa executivă, pentru a gestiona nevoile zilnice ale angajaților din studio-urile poziționate atât în Capitală, cât și în Cluj. Pentru a obține acest loc de muncă e important să ai o experiență de lucru de peste cinci ani într-un rol similar, dar și dorința de a răspunde la toate provocările angajaților din companie. 

Un alt job interesant pentru cei care lucrează deja în HR vine din partea companiei de recrutare Mcgregor Recruitments, care este în căutarea unui candidat pentru rolul de HR Manager într-un hotel din Sinaia. Așa că, dacă iubești aerul de munte, ai o pasiune pentru domeniul hotelier, ai o experiență solidă în HR, acest job s-ar putea să fie potrivit pentru tine. Iar dacă nu locuiești în Sinaia, dar acest loc de muncă este atractiv pentru tine, trebuie să știi că hotelul oferă o indemnizație pentru decontarea transportului. Angajatorul își dorește un viitor angajat care să aibă o experiență de cel puțin trei ani într-un lanț hotelier. Totodată, potrivit informațiilor din anunțul de recrutare, pentru acest rol pot aplica și cei care nu au deținut până acum o poziție de management. 

O altă opțiune de HR job pentru persoane care au experiență în domeniu este cel scos la bătaie de către AD Auto Total, compania care s-a născut din pasiunea pentru domeniul auto. Și pentru acest rol ai nevoie de o experiență solidă în spate de circa 5-8 ani în gestionarea resurselor umane, căci jobul presupune planificarea, direcționarea și coordonarea activităților de gestionare a resurselor umane, compensarea angajaților, dar și recrutarea de noi colegi. 

Oportunitățile nu se opresc aici!

Producătorul de plăci ceramice SANEX, cu o istorie de peste jumătate de secol, caută un coleg pentru pentru rolul de Specialist HR (admin & pontaje). Așa că, dacă ești pasionat de cifre și îți place partea de administrare de personal, poți să aplici chiar acum la acest job. Ai nevoie de cunoștințe în legislația muncii, dar și o experiență de 3-5 ani pe o poziție similară. Compania își dorește un coleg responsabil  cu abilități solide de comunicare și relaționare cu angajații. 

Ce ai de câștigat? Un pachet salarial atractiv, o echipă dinamică, dar și diverse oportunități de dezvoltare profesională. 

O altă oportunitate este și poziția de HR Recruiter deschisă în cadrul companiei Homplex, producător român de termostate și detectoare. Candidatul ideal pentru acest rol trebuie să aibă cel puțin 2 ani de experiență relevantă în recrutare (vânzări, achiziții, comerciale, marketing, logistică, roluri non-IT). De asemenea, să dețină abilități de organizare a resurselor, stabilire a priorităților și de gestionare a mai multor proiecte de recrutare în paralel.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Printre principalele responsabilități pe care urmează să le ai la acest job se numără: gestionarea și furnizarea proceselor de recrutare, atragerea candidaților prin crearea și plasarea anunțurilor de angajare pe site-urile de locuri de muncă, participarea activă la interviuri și selectarea celor mai buni candidați împreună cu managerii departamentului. 

Dacă însă ești pasionat de Learning și Development, atunci poți aplica la jobul de HR Specialist din cadrul producătorului de componente auto Hella România. Pentru a obține acest loc de muncă ai nevoie de cunoștințe solide de project management, abilități de comunicare, dar și fluență în limba engleză.

 

Niciodată nu e prea târziu să-ți începi cariera în HR

Chiar și pentru cei care nu au lucrat în HR, dar își doresc să pună bazele carierei în acest sector, există joburi disponibile. Spre exemplu, gigantul francez Ubisoft, caută în acest moment un Junior Recruiter, care urmează să gestioneze o parte din programele de recrutare și selecție. Viitorul angajat va fi implicat în toate activitățile departamentului de HR, astfel că va descoperi toate aspectele pe care le presupune un astfel de loc de muncă.  

Un alt job de Junior HR este cel publicat de compania Europlast, cu o experiență de peste 25 de ani în domeniul industriei producatoare de conductori și cabluri electrice. Candidatul ideal pentru această poziție trebuie să aibă cunoștințe practice de bază, să cunoască legislația muncii, dar și să fie o persoană organizată și cu capacitatea de a îndeplini mai multe sarcini simultan. 

Știm foarte bine că și omul de HR se poate confrunta cu provocări la locul de muncă, poate să aibă nemulțumiri, iar în astfel de cazuri dorința de a face o schimbare este firească. Dacă plănuiești o schimbare în carieră și vrei să te aventurezi într-o nouă experiență, te invităm pe paltforma eJobs, unde poți aplica la cele mai tari joburi în HR.

 

 

Ți-a plăcut articolul? Citește și:

Trei cărți care te ajută să îmbrățișezi diversele schimbări

Cum construiești un plan de carieră model pentru angajații tău

Cum aduci oamenii mai aproape unul de celălalt?

Categorii:
Focus

Face parte din echipa eJobs de circa 5 ani. Perioadă în care scrie despre provocările cu care se confruntă confruntă oamenii de HR, managerii, antreprenorii. Și vine cu soluții concrete/aplicabile pentru acestea. Creionându-le atât prin urmărirea tendințelor de pe piața muncii, cât și prin feedback-ul constant primit atât de la companii & de la candidați. Pasiunea pentru nevoile angajaților și companiilor a descoperit-o în 2014, când a luat contact prima oară cu zona de resurse umane. Ulterior, a ocupat timp de doi ani poziția de editor la Ziarul Financiar.

Leave a Reply

*

*