echipa
HR Speed Dating

Cum aduci oamenii mai aproape unul de celălalt?

De vorbă cu cei din echipa G4S

Într-o companie cu mii de angajați e dificil ca oamenii să se cunoască între ei, mai ales dacă sediile lor se află la kilometri distanță. Număr de număr încercăm să ajutăm angajații să depășească barierele de comunicare din companiile lor, provocându-i să participe la HR Speed Dating. De data asta am ales doi colegi din echipa G4S Cash Solutions, compania în care securitatea transportului de valori e pe primul loc. Florentina Obregia gestionează și procesează numerarul și, totodată, se ocupă de reporting, iar Nicușor Purcărescu este răspunzător de activitatea cash in transit și de întocmirea planului de executare a misiunilor de transport valori. Hai să-i cunoaștem!

 

Cum să fii parte din echipa atunci când lucrezi de la distanță?

De cât timp faci parte din echipa G4S?

Florentina: Sunt în echipa G4S de circa trei ani. Am ales această companie pentru că mi-a fost recomandată de mai mulți colegi. Atunci când m-am angajat pentru mine au contat stabilitatea locului de muncă, dar și corectitudinea angajatorului atunci când vine vorba de onorarea obligațiilor față de oameni.

Nicușor: Lucrez aici din anul 2007, mai exact, de 12 ani și șapte luni. Am ales G4S deoarece în perioada în care m-am angajat compania era nouă pe piață. Nu știam prea multe despre ea și, fiind o persoană căreia îi plac provocările, am decis să încerc. Și iată-mă după 12 ani în același loc, iar asta cred că poate spune multe despre un angajator.

 

Ce ai descoperit cu surprindere lucrând alături de echipa G4S?

Florentina: Compania m-a întâmpinat cu un mediu de lucru plăcut, cu o echipa de oameni amabili și prietenoși, care m-au sprijinit în perioada de onboarding. De asemenea, am descoperit că pot avansa în carieră și, nu în ultimul rând, pot opta pentru un program de lucru potrivit pentru mine.

Nicușor: Am fost încântat de modul pozitiv în care compania a acționat atunci când eu sau alți colegi de-ai mei ne-am confruntat cu anumite dificultăți în viața personală. Am fost sprijiniți de fiecare dată.

 

Cum arată o zi de lucru pentru tine?

Florentina: Activitățile mele la job sunt foarte dinamice. O zi de lucru îmbină atât sarcini individuale, pe care le rezolv, cât și task-uri pe care le îndeplinim în echipa, cele din urmă fiind desfășurate cu scopul de a atinge anumite standarde.

Nicușor: O zi de lucru este compusă, de cele mai multe ori, din două componente: una de rutină, în care desfășor activități conform standardelor și procedurilor interne. Iar alta dinamică, ce reprezintă o provocare permanentă pentru mine și echipa din care fac parte. Aceasta implică sarcini neașteptate.

 

Ce-ți place cel mai mult la jobul tău?

Florentina: Îmi place foarte mult programul de lucru și dinamica activității. Zilnic apar provocări prin venirea unor clienți noi și a unor volume cu valori diferite, ceea ce mă determină să învăț continuu.

Nicușor: Dinamica jobului și faptul că nicio zi nu seamănă cu alta. Întotdeauna am ceva nou de învățat, iar din acest motiv mă simt mereu motivat.

 

Cum folosești timpul în așa fel încât să existe un echilibru între viața personală și cea profesională?

Florentina: Am un program flexibil, în ture de 12 ore, planificate atât pentru activitatea de zi, cât și de noapte. Asta îmi permite să am destul timp la dispoziție și pentru viața personală.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Nicușor: Programul meu de lucru este de la 8:00 la 16:00. Iar printr-o planificare și organizare riguroasă a activităților mele zilnice reușesc cu ușurință să îmbin viața personală cu cea profesională.

 

Cum îți organizezi timpul ca să bifezi toate task-urile de pe to do list?

Florentina: Știu foarte bine ce am de făcut la job, astfel că îmi pot organiza ziua de lucru prioritizând toate sarcinile.

Nicușor: Câteodată timpul mi se pare prea puțin, dar prin prioritizare și o monitorizare atentă a evoluției task-urilor reușesc să mă încadrez și să-mi termin lista de sarcini. Nu obișnuiesc să las lucrurile de azi pe mâine.

 

Dacă ai putea să mai adaugi câteva ore într-o zi, ce ai face în acel timp?

Florentina: Câteva ore în plus m-ar ajuta să-mi petrec mai mult timp cu membrii familiei.

Nicușor: Mai mult timp pentru mine înseamnă mai multe idei și soluții pentru optimizarea activității la job.
Și, de aceea, aș prefera ca în acest timp să socializez cu colegii mei.

 

Ce te determină să fii dedicat companiei pe termen lung?

Florentina: Corectitudinea cu care aceasta își abordează angajații.

Nicușor: În primul rând seriozitatea companiei față de angajați arătată de-a lungul timpului, iar în al doilea rând posibilitatea de a avansa și de a mă dezvolta pe plan profesional.

Angajații tăi se cunosc între ei?
Poate e cazul de o sesiune de HR Speed Dating.

 

Ți-a plăcut articolul despre echipa G4S? Citește și:

Angajații tăi se cunosc între ei?

Ghid de bună digitalizare

HR Speed Dating: Cât de importantă este munca în echipă

Categorii:
HR Speed Dating

Face parte din echipa eJobs de circa 5 ani. Perioadă în care scrie despre provocările cu care se confruntă confruntă oamenii de HR, managerii, antreprenorii. Și vine cu soluții concrete/aplicabile pentru acestea. Creionându-le atât prin urmărirea tendințelor de pe piața muncii, cât și prin feedback-ul constant primit atât de la companii & de la candidați. Pasiunea pentru nevoile angajaților și companiilor a descoperit-o în 2014, când a luat contact prima oară cu zona de resurse umane. Ulterior, a ocupat timp de doi ani poziția de editor la Ziarul Financiar.

Leave a Reply

*

*