Formula 1 succes
Update

Ce ne învață Formula 1 despre Management?

Mix & Match: Pilotul fără echipaj nu poate câștiga

De multe ori, când citim despre succes, accesăm doar povestea finală, a rezultatelor incredibile și a super profesioniștilor care au ajuns la ele. Dar în spatele acelui succes stau deseori multă muncă, o strategie optimizată și chiar o serie de erori sau eșecuri. Așa că în acest articol ne-am propus să îți prezentăm nu o lecție despre succes, ci una despre eforturi strategice care îți pot conduce și ție echipa către victorie, direct de la Formula 1.

La boxe, un echipaj de 20 de oameni schimbă 4 pneuri în 2-3 secunde

Cele mai bune lecții în management pe care le putem deprinde din Formula 1 provin, poate un pic surprinzător la prima vedere, nu de la pilot, ci de la echipaj. Sigur, pilotul are și el calități de nelipsit pentru un lider:

  • reacționează repede
  • se adaptează ușor
  • poate rămâne concentrat chiar și în cele mai stresante momente.

Dar astea sunt calități individuale, care nu ajută neapărat echipa să funcționeze mai bine.

Echipajul de curse, în schimb, e o mașinărie complexă, în care toți membrii contribuie direct la victoria finală. Iar câteva dintre valorile unui astfel de echipaj pot fi extrem de prețioase și pentru echipele din mediul corporate. Iată preferatele noastre:

 

1. Comunică în mod constant

Idei, soluții, greșeli – ține liniile de comunicare deschise, indiferent dacă transmiți o informație pe căi formale sau informale. O idee decentă poate fi transformată în  una excepțională cu ajutorul echipei, o soluție poate fi implementată mai repede, iar o greșeală poate fi rezolvată mai ușor. Ai doar de câștigat atunci când comunici deschis cu echipa ta.

 

2. Caută soluția, nu o persoană de blamat

Atunci când mașina de curse intră la boxe, echipajul de 20 de persoane acționează în câteva secunde pentru a schimba pneurile. Ridică mașina, scoate roțile vechi, le pune pe cele noi, face mici reparații și stă pregătită să stingă posibilele incendii. Din păcate, multe acțiuni într-un timp limitat duc, invariabil, către numeroase lucruri care ar putea merge prost. Dar atunci când ceva nu iese, echipajul de curse nu are timp să caute o persoană de blamat. Există doar timp pentru soluții, așa cum ar trebui să fie în orice business.

 

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

3. Ai încredere în specialiștii tăi

Tot la boxe poți să observi cât de importantă e autonomia fiecărui membru al echipajului. Acești oameni nu au nevoie de un șef care să se uite peste umerii lor ca să își facă treaba bine. Ține minte că nici echipa ta nu are niciodată nevoie de micromanagement.

 

4. Aliniați-vă obiectivele, ca în Formula 1

Asigură-te că fiecare membru al echipei e familiarizat cu obiectivele companiei, atât cu cele pe termen lung, cât și cu cele pe termen scurt. Iar apoi să nu îți fie teamă să reduci totul la o misiune clară, care să vă ghideze munca. În Formula 1 întrebarea e de multe ori: „Cum facem mașina mai rapidă?”. Acum întreabă-te ce misiune ar avea echipa ta?

 

5. Măsoară totul

Orice succes, dar și orice eșec. Măsoară toate elementele care te-au adus către orice fel de rezultat, indiferent dacă v-ați îndeplinit obiectivele sau nu. Fiecare proiect poate fi o lecție valoroasă care trebuie măsurată, înțeleasă și folosită ca element comparativ pentru următoarele proiecte.

Nu uita nici cea mai importantă lecție dintre toate: pilotul nu poate face nimic fără echipajul său.

 

Ți-a plăcut articolul despre Management în Formula 1? Citește și:

Competențe de comunicare: de ce sunt importante într-o echipă?

To ce notă ți-ai da? Spre progres, prin autoevaluare

Generația Alpha. Ce trebuie să știi despre angajații de mâine?

Categorii:
Update

Lucrează de 10 ani în Marketing & Advertising, orientându-se mai degrabă pe ceea ce poate face acest domeniu pentru Industria de Recrutare. După ce a finalizat un masterat în Antropologie la Central European University, a realizat că e fascinată de felul în care se creează adevărate comunități în interiorul companiilor. De aici a pornit pasiunea pentru People Management & Company Culture, o pasiune pe care a transformat-o în job în cadrul echipei eJobs România, devenind chiar Specialist acreditat în Brandingul de Angajator în 2019, după ce a absolvit Academia de Employer Branding al Universum Global.

Leave a Reply

*

*