mentorat
Leadership

Ce alegi între coaching și mentorat?

Care sunt beneficiile fiecărui program în parte

Companiile care oferă coaching și mentoring pentru angajații lor pot obține o serie de beneficii, printre care o comunicare îmbunătățită, un moral mai ridicat în rândul membrilor echipei și o productivitate sporită. 

Angajații care se simt susținuți și apreciați sunt mult mai implicați în munca lor și în rezultatele  companiei. Coaching-ul și mentoratul îi poate ajuta pe aceștia să își identifice și să își dezvolte punctele forte, să își stabilească obiective și să depășească provocările.

În calitate de manager, este posibil să te afli în situația de a utiliza atât tehnici de coaching, cât și de mentorat pentru membrii echipei tale. Dar este important să înțelegi diferența dintre cele două abordări, astfel încât să poți sprijini în mod eficient dezvoltarea echipei. 

 

Între coaching și mentorat. Ce alegi?

Coaching-ul este, de obicei, mai mult orientat spre sarcini, concentrându-se pe dezvoltarea competențelor și abilităților unei persoane pentru a atinge obiective specifice. În schimb, mentoratul este mai mult orientat spre oameni, concentrându-se pe dezvoltarea generală a carierei și a evoluției profesionale.

Coaching-ul implică stabilirea de obiective, furnizarea de feedback și oferirea de îndrumare pentru a ajuta o persoană să-și îmbunătățească performanța. Accentul este pus pe prezent și viitor și pe dezvoltarea abilităților și aptitudinilor necesare pentru a atinge obiectivele specifice.

Mentoratul, pe de altă parte, se referă mai mult la oferirea de sfaturi, sprijin și îndrumare privind dezvoltarea carierei și creșterea profesională. Accentul se pune pe obiectivele profesionale pe termen lung ale individului și pe sprijinirea acestuia în parcursul său profesional.

Totodată, în cazul coaching-ului, managerul își asumă mai mult rolul de profesor, în timp ce în cazul mentoratului, managerul își asumă mai mult rolul de susținător. 

 

Care sunt beneficiile coaching-ului?

Coaching-ul îți permite să-ți dezvolți angajații pentru a-i transforma în lideri. Învățându-i cum să își stabilească obiective, să își gestioneze timpul și să comunice eficient, managerii își pot ajuta angajații să își atingă adevăratul potențial. Acest instrument permite angajaților să identifice și să stabilească obiective profesionale realizabile, și crește productivitatea și performanța lor.

Un alt beneficiu al coaching-ul este faptul că implică angajații în dezvoltarea lor prin feedback-ul unu la unu, și printr-o conexiune directă cu managerul. Coaching-ul ajuta la creșterea nivelului de implicare a angajaților în companie. Atunci când o persoană se implică la locul de muncă, poate contribui mai eficient la echipă și la organizație. Această implicare ajută, de asemenea, la creșterea ratelor de retenție și a productivității, în beneficiul carierei lor, precum și al companiei în general.

Coaching-ul dezvolta abilități specifice. Sprijinul pentru îmbunătățirea abilităților poate fi extrem de benefic. Simplul fapt că angajații știu ca ești acolo în mod special pentru a-i ajuta la atingerea obiectivelor lor este o parte importantă a progresului în cadrul procesului de coaching. 

Deoarece dezvoltarea abilităților este adesea punctul central al relațiilor de coaching, ar trebui să se pună un accent specific pe abilitățile care trebuie dezvoltate, astfel încât procesul să fie eficient și direcționat. Aceste abilități pot include comunicarea, delegarea, gestionarea conflictelor, consolidarea echipei și persuasiunea.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

 

Care sunt beneficiile mentoratului?

Mentoring-ul poate influența felul în care angajații se comportă și interacționează cu colegii de munca, lucruri care fac diferența în ceea ce privește performanța acestora și lucrul în echipa. Prin mentorat poți oferi o perspectivă de exterior asupra modului în care angajatul interacționează și este perceput de colegii săi. De asemenea, prin mentoring se poate oferi feedback comportamental și se poate lucra pe partea de dezvoltare a abilităților de comunicare și interacțiune umană.

Unul dintre cele mai mari beneficii ale mentoratului la locul de muncă este faptul că poți oferi sprijin și încurajare în mod direct. Angajați se simt mult mai apreciați și motivați atunci când au pe cineva la care pot apela pentru sfaturi, pentru a obține o altă perspectivă sau pentru a culege cunoștințe de la cineva cu mult mai multă experiență.

Prin mentorat îți poți ajuta angajații să se dezvolte pe plan profesional și să avanseze în carieră. Mentoring-ul are scopul de a ghida angajații în dezvoltarea încrederii în ei înșiși și de a-i sprijini către atingerea obiectivelor profesionale.

În esență, coaching-ul si mentoring-ul permit angajaților să vadă imaginea de ansamblu, să își identifice punctele forte, punctele slabe și să dezvolte strategii pentru a atinge mai bine obiectivele personale și profesionale.

 

Ți-a plăcut articolul despre diferența dintre coaching și mentorat? Citește și:

Ce câștigi când inviți un potențial coleg la interviul de angajare

Cum testezi sinceritatea candidaților

Folosește veridicitatea în favoarea ta

Categorii:
Leadership

Contributor / / Digital Content Specialist la Azimut & updateED.

Leave a Reply

*

*