scopuri
Opinie

Ce a fost primul? Scopul sau drumul până la el?

Focus pe echipă

Se spune că scopul nu e totul. De acord. Dar nici nu e puțin lucru. Fără să-l urmărești constant și să-l ai prezent în minte, călătoria e doar un drum. Așa cum fără lecțiile pe care le înveți din orice călătorie scopul rămâne doar o destinație. Se întâmplă la fel și în business, și în afara lui. ↘

După un an în care rar a fost timp pentru „nice-to-have-uri”, să vorbești despre importanța călătoriei și nu a scopului pare puțin defazat. Dacă ne gândim însă cât de nepregătiți ne-a prins 2020 și cât de multe ne-a învățat pe parcurs, se schimbă puțin perspectiva. Sunt lecții pe care doar într-un moment de retrospectivă ne-am dat seama că le-am asimilat pentru că, altfel, anul trecut a părut unul în care doar scopul mare sau scopurile mai mici au contat – să rămână business-ul în picioare, să rămână echipele întregi, să nu avem pierderi sau să le recuperăm, dacă ele au existat. Și cea mai scurtă cale până la oricare dintre aceste scopuri a fost aproape mereu și cea mai bună.

De anul acesta însă, sper că tot mai mulți dintre noi ne vom permite „luxul” de a repune lucrurile în balanță. E important pentru echipe să înțeleagă faptul că eforturile pompieristice nu se vor permanentiza, dar și că e loc de învățare nu doar când apele sunt calme, ci mai ales când sunt tulburi.

 

În drumul spre scopuri să nu uiți de oameni

Managerii sunt oameni pragmatici. Ei evaluează cifre, rezultate, fluctuații. Dacă aici balanța iese bine, contează mai puțin ce stă în spate – cum s-a ajuns până acolo, cum se simt angajații, dacă devin mai puternici și mai buni de la o etapă la alta sau dacă, pur și simplu, se bucură de parcursul pe care îl urmează. Pentru că și asta este important.

Întâmplător și din fericire, să încurajezi asta, ca manager, nici nu e așa de greu precum pare. Iar angajații se simt bine atunci când cresc odată cu echipa, cu managerul lor sau cu compania. Atunci când înțelegem cu adevărat cât de mult contează călătoria, vom reuși, în alte situații, să ne atingem mai ușor scopurile. Și asta pentru că vom avea grijă de fiecare dată să fim atenți la lecțiile pe care le învățăm, vom înțelege mai bine fiecare pas pe care îl facem și care îi este rolul.

Mai ales în vremuri ca acestea este crucial să avem formate resorturile interioare care ne dau mai departe puterea și claritatea de a vedea unde sunt soluțiile, de a reuși să ne adaptăm la contexte complet noi, dar mai ales incomode sau de a înțelege ce anume e de făcut. Iar astfel de resorturi rar vin ca un dat pe care îl avem stocat undeva și la care putem apela oricând. Ele se construiesc în timp și doar atunci când înțelegi ceva din experiențele prin care ai trecut și iei din ele ce te va ajuta mai departe.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Acum e drept că toată povestea asta nu are cum să fie unidirecțională. E simplu de spus că managerii trebuie să-și încurajeze angajații să vadă dincolo de scop, însă fără ca și angajații să fie, la rândul lor, cu adevărat deschiși în aceeași direcție, lucrurile urmează un traseu destul de simplu, în care rolul proverbial al călătoriei (trivializat de câțiva ani încoace și aplatizat de la suprautilizare) se diluează și ajunge să nu mai însemne nimic. E cel mai simplu să lași toată povara asta în spinarea celuilalt, pentru că pare că beneficiile sunt doar în ograda lui, însă e un joc în tandem, din care și unii, și ceilalți au de câștigat.

După un an greu pentru toată lumea, e momentul să ne aplecăm din nou asupra reglajelor fine, să ne uităm acolo unde nu am avut timp sau energie pentru asta, să ne gândim că, fără o bază solidă, orice zgârie nori se va prăbuși la cea mai mică turbulență. Iar acesta e doar începutul pentru astfel de discuții, care par, de fapt, vechi de când lumea. Deși se spune că drumul e mai important decât destinația, nici importanța destinației nu ar trebui minimizată. Și, de aici, nuanțele se vor ramifica și vom auzi, dacă n-am început deja, tot mai des despre sănătate emoțională în organizații, din nou despre employer branding, despre reconectare și așa mai departe.

 

Ți-a plăcut articolul despre scopuri? Citește și:

Cum se negociază o direcție comună în echipă?

E despre călătorie, dar fără destinație am sta acasă 

Cum să faci pe plac oamenilor, dar să atingi și obiectivele companiei

 

Categorii:
Opinie

PR MANAGER // A absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice, a lucrat 7 ani în presa de business și 5 în comunicare și PR. Îi plac cuvintele, poveștile și imaginile pe care le creează și puterea pe care acestea o au în dezvoltarea business-urilor. Din 2018, se ocupă de activitățile de comunicare și PR ale eJobs România.

Leave a Reply

*

*