Digitalizarea Târgul de Cariere
Agenda

Digitalizarea CV-ului la Târgul de Cariere

Târgurile de joburi se modernizează cu ajutorul aplicației eJobs CV2GO

eJobs România introduce, pentru prima oară în istoria Târgului de Cariere, digitalizarea CV-ului. Cu ajutorul unei noi aplicații, numită CV2GO, toate CV-urile de la Târgul de Cariere Cluj vor fi colectate într-un singur loc. Candidații își vor imprima CV-ul la intrarea în târg, sub forma unui QR Code, pe care companiile îl vor putea scana cu ajutorul aplicației.

„Ne bucurăm că vom aduce candidaților care participă la Târgurile de Cariere această opțiune. Practic, vor avea într-un singur loc, atât beneficiile pe care le apreciază la evenimentele offline, precum posibilitatea de a interacționa direct cu angajatorii și faptul că, într-un singur loc, găsesc un număr mare de oferte de muncă”, declară Bogdan Badea, CEO eJobs România.

 

La Târgul de Cariere Cluj, candidații au oportunitatea, de asemenea, de a vizita standurile de simulare de interviu, negociere de salariu, dar și de consiliere profesională și legislație a muncii. Totodată, participanții la eveniment au ocazia de a-și compara salariul în timp real cu Salario, comparatorul de salarii lansat de eJobs România.

„Este un nou început pentru Târgul de Cariere. Evenimentul este într-o continuă dezvoltare. Încercăm în permanență să ne apropiem de candidați prin modalități inedite. Ne dorim să sporim interacțiunea dintre angajatori și participanți, să transformăm Târgul de Cariere într-o platformă complexă, care include atât oportunitățile de angajare, cât și experiențele profesionale”, a declarat Alina Agafiței, PR Manager Târgul de Cariere.

 

Ce așteptări au candidații de la târgurile de joburi?

Participanții la târgurile de cariere se așteaptă ca angajatorii să le ofere detalii despre activitățile pe care ar urma să le desfășoare și programul de lucru, să existe posibilitatea de a programa, pe loc, un interviu de angajare, informații concrete despre salariul oferit sau despre oportunitățile de dezvoltare profesională, în cazul unei eventuale angajări. 34,2% se așteaptă la o evaluare în timp real a CV-ului, în timp ce 30,8% ar vrea să știe, din start, cât va dura procesul de recrutare.

53,8% dintre respondenți își caută, în prezent un loc de muncă, iar 25,1% au trecut prin acest proces în ultimele trei luni. Dintre aceștia, 43,4% sunt pregătiți pentru orice nouă oportunitate și își actualizează permanent CV-ul, 21,2% fac actualizări personalizate, în funcție de job-ul pentru care vor să aplice, iar 19% își modifică CV-ul doar atunci când caută un loc de muncă. Există, însă, și candidați (16,4%) care nu au un CV și nici nu știu cum ar trebui să arate unul.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Optimiști și încrezători în forțele proprii, 43,7% dintre participanții la studiu au declarat că ar putea să-și găsească un nou job în cel mult 3 luni – 11,3% spun că nu ar avea nevoie de mai mult de o săptămână în acest scop, 10,6% estimează maximum o lună, iar 21,8% cred că ar putea să dureze între o lună și 3 luni. Doar 6% au un orizont de așteptare mai mare de 6 luni.

 

Ce evenimente va organiza Târgul de Cariere toamna aceasta?

Peste 5.000 de locuri de muncă vor fi disponibile la Târgurile de Cariere care vor avea loc în octombrie și noiembrie în opt orașe din România: Cluj-Napoca (3-4 octombrie și 9-10 noiembrie), Iași (12-13 octombrie), Târgu Mureș (16 octombrie), Alba Iulia (18 octombrie), Brașov (30-31 octombrie), Oradea (16 noiembrie) și Sibiu (27-28 noiembrie). 400 de companii din toată țara și-au anunțat prezența la târguri, iar organizatorii se așteaptă la peste 40.000 de vizitatori, majoritatea cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani.

Primul târg, cel de la Cluj-Napoca, organizat la Sala Polivalentă, va scoate la bătaie peste 2.000 de locuri de muncă. Cei 60 de angajatori prezenți la eveniment vin cu oferte atât pentru tinerii aflați la început de carieră, cât și pentru specialiști. Printre aceștia se numără companii precum Emerson, Lidl, Bombardier, Genpact, E.ON, Mc Donald’s, Bosch, Vodafone, Cora, Electrolux, Terapia sau Kaufland. Candidații vor avea la dispoziție oferte de muncă din domenii variate, precum Resurse Umane, Marketing, Retail, Administrativ, Consultanță sau Juridic.

 

Citește și:

Recrutează inteligent la Târgul de Cariere!

Ce evenimente nu trebuie să ratezi în octombrie!

Categorii:
Agenda

Proiectul We Are HR, lansat în 2017, își propune să vină în întâmpinarea managerilor și specialiștilor în resurse umane cu cele mai noi tendințe din domeniu și cu o perspectivă diferită asupra proceselor de recrutare, retenție și motivare a talentelor. Atât site-ul cât și revistă omonimă oferă informații esențiale și statistici relevante despre industrie și pun în discuție tehnicile actuale de recrutare, precum și instrumentele și tehnologiile folosite în acest proces și modul în care acestea influențează viitorul unei noi generații de candidați și angajați.

Leave a Reply

*

*