decizie
Dezvoltare personala

Joc și joacă în luarea deciziilor

Strategii din copilărie, de ajutor în business

Știm că nu e de glumit când avem de luat o decizie importantă, dar nici starea de încordare nu e o soluție. În schimb, e mult mai util și plăcut să ne întoarcem la jocurile din copilărie, când, ce-i drept, luam decizii mult mai ușor, și să ne folosim, pe cât posibil, de tehnicile derivate din ele.

 

Metoda #5

Teoria jocului pentru a lua o decizie inspirată

Unul dintre cele mai plăcute jocuri din copilărie era schimbul de roluri. Ori de câte ori intram într-un rol nou parcă aveam mai multe idei, eram mult mai creativi și parcă mult mai deciși în ceea ce făceam. De ce nu ai aplica asta și când ai decizii de luat?
Teoria jocului îți este la îndemână, fiind o metodă populară de peste 50 de ani. Lansată de matematicianul John von Neumann și de economistul Oskar Morgenstern, metoda a fost testată ulterior de peste 12 economiști și oameni de știință, care au primit Premiul Nobel pentru contribuția pe care au avut-o la evoluția sa. Jocul pornește de la premisa că o companie este o rețea complexă de interacțiuni și orice decizie sau acțiune de afaceri întreprinsă are impact asupra mai multor entități care lucrează cu sau în cadrul acelei companii. Tot ce trebuie să faci este să intri în diverse roluri: un coleg, un client, un consumator sau chiar în locul competitorilor și să anticipezi care ar putea fi acțiunile, reacțiile și motivele lor. Jocul are mai multe scenarii care te ajută să iei cele mai bune decizii.

Metoda #6

Pace-război

Gândește-te la două companii angajate într-un război al talentelor. Dacă ambele se abțin de la creșterea beneficiilor, se bucură de o prosperitate relativă, dar dacă ambele se angajează în creșterea beneficiilor, bugetul lor va fi afectat dramatic. Cu toate acestea, dacă A se angajează în creșterea beneficiilor, dar B nu, A ar avea de câștigat la nivel de brand de angajator, iar asta ar compensa costurile mai mari ale beneficiilor. Strategia te ajută să analizezi și să vezi partea plină a paharului atunci când iei decizii pentru echipa ta.

Metoda #7

Războiul sexelor pentru o decizie agreată de echipă

Un cuplu încearcă să se coordoneze seara. Deși au convenit să se întâlnească fie la un joc cu mingea (preferința bărbatului), fie la o piesă de teatru (preferința femeii), au uitat ce au decis și nu pot comunica între ei. Unde ar trebui să meargă? Cea mai înțeleaptă decizie este să aleagă o variantă agreată cât de cât de amândoi, decât să meargă pe o decizie pe care una dintre părți o dezaprobă total. Același lucru ar trebui să se întâmple și când colaborăm în echipă și avem de luat decizii în care sunt implicați mai mulți colegi, fiecare cu preferințele lui.

Metoda #8

Dilema voluntarului

Cineva trebuie să întreprindă o sarcină pentru binele comun. De exemplu, ai observat o fraudă și mulți dintre colegi ezită să o denunțe, deoarece se tem de urmările acestei acțiuni. Însă dacă nimeni nu se oferă voluntar, frauda poate duce la eventuala falimentare a companiei și la pierderea locurilor de muncă ale tuturor. Morala este că merită să te implici și iei decizii punctuale, care pot stopa ceva acum și să nu le amâni pe mai târziu, când toată echipa poate fi afectată.

Obiectivul acestor scenarii este de a furniza:

• un set de decizii strategice recomandate pentru a ghida un comportament competitiv spre un rezultat dezirabil

• o analiză a modului în care o serie de posibile mișcări strategice pot prezice diverse rezultate

Iată cum te poate ajuta Teoria Jocului când ai de luat o decizie importantă:

↘ poate reduce riscul în afaceri
↘ poate oferi cunoștințe valoroase despre concurență
↘ poate alinia deciziile la nivel intern

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

eroare

Metoda #9

Încercare și eroare

Tehnica îți poate aduce aminte de copiii care nu se lasă până nu reușesc să se cațere pe un perete sau să meargă pe bicicletă. Din fiecare încercare soldată cu o eroare, ei învață ceva. E metoda pe care ai putea să o adopți și în luarea deciziilor. Nu te învață nimeni cum să iei cele mai bune decizii. Ține doar de exercițiu. De ceea ce faci pentru a reduce sau a elimina eroarea.

 

De ce nu ai folosi această „formulă” și atunci când ai de luat o decizie pentru echipa ta?

Și, ca să-ți intri în mână și să nu iei din prima deciziile greșite pentru echipa ta, poți începe cu Fligby, jocul online de  leadership, premiat în ultimii ani în America la categoria  Jocuri corporate.

Fligby te ajută să-ți exersezi abilitățile de lider. În joc, devii directorul general al unei podgorii din California. Scopul tău este să faci din „Turul Winery” o afacere performantă și un loc minunat pentru a lucra. Jocul te încurajează să iei decizii care să sporească fericirea angajaților, a clienților și a tuturor părților implicate în business, să gestionezi situațiile de conflict și o mulțime de dileme de leadership și management.

Regula nescrisă a jocului este că jucătorii trebuie să fie dispuși să piardă. De fiecare dată când se întâmplă asta, trebuie să încerce din nou, până când reușesc. Metoda în sine adaugă puțină tensiune, dar face ca acțiunile tale să conteze.

Articol scris de Steluța Năstase-Lupu și Iulia Văcăroiu.

Ți-a plăcut articolul despre joc și joacă, o metodă eficientă  când ai de luat o decizie? Citește și:

Back to school – cum iei decizii pe baza metodei științifice?

Brainstorming care chiar aduce rezultate

Categorii:
Dezvoltare personala

Proiectul We Are HR, lansat în 2017, își propune să vină în întâmpinarea managerilor și specialiștilor în resurse umane cu cele mai noi tendințe din domeniu și cu o perspectivă diferită asupra proceselor de recrutare, retenție și motivare a talentelor. Atât site-ul cât și revistă omonimă oferă informații esențiale și statistici relevante despre industrie și pun în discuție tehnicile actuale de recrutare, precum și instrumentele și tehnologiile folosite în acest proces și modul în care acestea influențează viitorul unei noi generații de candidați și angajați.

Leave a Reply

*

*