anxietate
Focus

Anxietate, vezi că ești pe mute!

Cum o identificăm și ce măsuri putem lua

În ultimii doi ani ne-am schimbat mult stilul de lucru, am trecut și trecem prin emoții pentru starea de sănătate sau pentru contextul geopolitic actual. Internetul este vital în desfășurarea activității de zi cu zi, dar și pentru a ne menține conectați cu ceea ce se întâmplă în lume și pentru a ști unde să ne oferim ajutorul. Totuși, un lucru bun vine însoțit și de efecte secundare adverse. Mai exact, tot mai mulți oameni au început să sufere de anxietate. Ce efecte are aceasta asupra productivității muncii, cum să identificăm colegii anxioși, dar și ce măsuri să luăm pentru a-i ajuta, ne povestește Horia Ungurean, psihoterapeut și specialist ATLAS.

Jocul privitului prin ușa întredeschisă

Anxietatea își are rădăcinile în răspunsul de tipul „luptă sau fugi”, iar simptomele pot include:

  • gânduri negative,
  • supraanaliza conversațiilor sau a situațiilor trăite,
  • insomnia,
  • greață,
  • transpirație,
  • atacuri de panică.

Să ne imaginăm că avem în fața noastră o ușă. Ea poate fi privită atunci când ești în interiorul camerei sau poate fi privită când te afli în exteriorul ei. Este aceeași ușă, însă privită din unghiuri diferite. 

O persoană care suferă de anxietate, mai devreme sau mai târziu va deschide ușa puțin și va încerca să privească afară. Pentru că manifestarea și cauzele anxietății sunt unice pentru fiecare persoană în parte, totuși încercarea de a scăpa de anxietate se exprimă prin semnale de genul: „Hai înăuntru și stai cu mine” sau „Scoate-mă afară de aici!”.

Acestea pot fi primele indicii că o persoană suferă de anxietate. Te va invita în lumea ei pentru că nu reușește să vadă altă cale de a se adapta sau te va invita să o ajuți să iasă din încăperea anxietății și să o îndrumi să se adapteze din nou la realitate.

 

Cum îți dai seama că un angajat suferă de anxietate?

Nu este nevoie să fii față în față cu un angajat ca să îți dai seama dacă suferă de anxietate sau nu și nici ca să observi că starea lui de wellbeing este afectată și implicit wellbeing-ul organizațional.

 

Este suficient să observi că:

  • se concentrează sau vorbește mai mult despre posibilele efecte (de obicei negative) alte unei decizii sau sarcini de realizat,
  • exprimă o stare de agitație continuă, parcă ar alerga mereu și nu are timp să respire,
  • nu zâmbește la glume sau remarci drăguțe,
  • aspectul fizic este neîngrijit,
  • vorbește despre problemele financiare și despre faptul că nu câștigă suficient,
  • încearcă să fie perfect, nu se implică sau se adaptează cu greu la lucrul pe echipe sau grupuri de persoane.

Ei sau eu?

Dacă ai citit acest articol până aici, înseamnă că ești interesat să cunoști mai multe despre anxietate și despre recunoașterea simptomelor în rândul angajaților de care te ocupi. Totuși, te-ai gândit că și tu poți fi unul dintre cei afectați de anxietate?

Trebuie să înțelegem faptul că anxietatea ne poate afecta indiferent de sexul pe care îl avem, rasa sau funcția pe care o ocupăm într-o companie. 

 

Ce poți face pentru tine sau pentru angajații de care te ocupi este:

  • să fii onest și să decizi să vorbești despre asta,
  •  să scrii pe o hârtie fricile tale legate de viață personală, familie sau serviciu,
  • să nu te mai prefaci că ești în regulă dacă acest lucru nu este adevărat,
  • să încerci să rămâi cât mai mult ancorat în realitate,
  • să elimini seducția negativității din viața ta,
  • să adopți un stil de viață sănătos care să cuprindă o alimentație sănătoasă și un program de exerciții fizice,
  • să bei apă,
  • să te miști chiar dacă îți este foarte lene,
  • să te implici în activități ce includ lucrul într-o echipă,
  • să meditezi,
  • să te odihnești suficient,
  • să îți faci curățenie în casă,
  • să îți aranjezi un loc în casă în care să te retragi și să te simți bine,
  • să faci curățenie în aplicațiile de social media,
  • să reanalizezi modul de relaționare cu partenerul, familia sau vecinii,
  • să zâmbești și să râzi mai mult,
  • să îți faci ordine în finanțele personale,
  • să accepți că nu ești perfect și că este în regulă să fii așa,
  • să mergi la un psiholog.

Fii vocea mea!

Suportul pe care îl poți oferi celor pe care i-ai identificat că s-ar putea confrunta cu anxietatea poate consta în a fi vocea lor. Nu de puține ori mi s-a întâmplat ca în ședințele de terapie să observ simptomele anxietății și să descriu cu voce tare trăirile pe care le putea avea persoana respectivă. Nu pot să uit cum fața li se lumina treptat în timp ce exprimam ceea ce ei simțeau.

Unii angajați au nevoie ca altcineva să le spună:

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

  •  „Văd că ești trist, te pot ajuta cu ceva?”
  • „Gândești prea negativ, hai să vedem și ceva pozitiv în această situație”.
  • „Te concentrezi prea mult pe ceea ce s-ar putea întâmpla în loc să te axezi pe ceea ce trebuie să faci acum”.
  • „Nu este nicio problemă că nu ai finalizat task-ul la timp, se mai poate definitiva până mâine”.
  • „Orice problemă are o soluție chiar dacă nu este cea care ne place”.

Dacă mesajele sunt transmise cu empatie atunci cu siguranță persoana din fața ta le va primi cu deschidere și te va considera o persoană de încredere.

 

Folosește anxietatea ca pe un avantaj

Dacă ai un angajat care a reușit să trateze efectele anxietății, invită-l să te ajută să oferiți îndrumare colegilor care s-ar putea să se confrunte cu această provocare. Totodată folosește-te de semnătura din e-mail pentru a transmite un mesaj de încurajare. Îmbogățește-ți discursul cu o glumă bună. Încearcă să transmiți prin tot ceea ce faci că primul pas pentru a învinge orice problemă este să acționezi începând de acum, nu de mâine!

„Nimic nu elimină anxietatea mai repede decât acțiunea.” Walter Anderson

Acționează și tu, contactând un specialist ATLAS!

 

 

Ți-a plăcut articolul despre anxietate? Citește și:

Tehnici de asertivitate: învață să nu fii de acord cu cineva

Generația Alpha. Ce trebuie să știi despre angajații de mâine

Abordează și subiectul Financial Wellness!

 

Categorii:
Focus

Hilio este platforma care adună toate resursele pentru sănătate și well-being într-un singur loc, atât pentru utilizatorii individuali, cât și pentru companii. Reunește peste 1.000 de medici și specialiști verificați și licențiați în: psihoterapie, nutriție, coaching, parenting și consiliere financiară, care sunt disponibili 24/7, de oriunde, oricând.

Leave a Reply

*

*