HR
Focus

Ai recrutat un angajat nou în companie?

Câteva recomandări pentru a-l integra

A trecut ceva timp de la primul meu job, însă îmi amintesc foarte bine prima zi de muncă. Am fost recrutată de o multinațională de pe un site de joburi pe care îmi actualizasem CV-ul. Nu a durat prea mult procesul de recrutare, după două discuții cu recrutorul și una cu managerul am fost acceptată.

În prima zi de muncă am ajuns pe la 11 la birou, era un job part-time ca să am timp să mai dau pe la facultate. O clădire înaltă mă întâmpina într-un cartier de la periferia orașului. Am urcat la etajul trei, iar acolo, într-un open-space imens lucrau aproape 50 de persoane.

Nu pot spune că era o atmosferă primitoare căci dintre atâția oameni nimeni nu a ridicat ochii să vadă cine e noua lor colegă. Nici pe doamna de la HR nu o mai vedeam, iar cu dânsa interacționasem cel mai mult. Printre acei oameni mi-am văzut managerul, el mi-a arătat care va fi biroul meu, unde e bucătăria și m-a pus la treabă. Nu a stat lângă mine prea mult, ci a venit spre sfârșitul zilei să vadă ce am reușit să fac. Nu pot spune că a fost o zi productivă și nici cu colegii nu intrasem în discuție în acea zi.

După câteva luni eram deja parte din echipă și simțeam că fac și eu o muncă importantă. Dar acum, după câțiva ani de la acea experiență, m-am gândit că lucrurile puteau să fie altfel. Dacă aveam un mentor care să mă ghideze poate că nu mai aveam nevoie de câteva luni pentru a mă integra și pentru a înțelege ce am de făcut în noul rol.

Așa că am făcut o listă cu lucrurile care mi-ar fi plăcut să se întâmple atunci ca eu să dau randament, să mă integrez în echipă și să mă adaptez mediului organizațional mai rapid.

Comunică continuu cu noii angajați

Recrutorul nu trebuie să rămână pentru candidat doar persoana care a ținut interviul de angajare sau care l-a anunțat atunci când a fost acceptat la job. Omul de HR trebuie să acorde o atenție sporită candidatului și după angajare. Este bine să se intereseze despre cum s-a integrat acesta în companie, dacă este mulțumit cu mediul de lucru și ce preferințe mai are.  

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Dezvoltă o strategie de integrare a noilor angajați

Omul de HR trebuie să creeze o strategie foarte bine întocmită când vine vorba de primirea noilor angajați. Și aici, fiecare HR trebuie să ia în considerare toate aspectele pe care un nou angajat trebuie să le cunoască: de la colegii cu care va lucra în fiecare zi, până la cantina la care va lua prânzul.

În această misiune, fiecare membru al echipei trebuie să-și asume rolul de integrator al noilor colegi. Și nu este foarte greu, căci e suficient doar să-și amintească de primul lor job și ce-și doreau să afle ei.

Fă-i cunoștință cu noul sediu

În prima zi la locul de muncă, un angajat nou începe cu cunoașterea sediului companiei: de la bucătărie, departamentele din cadrul companiei, până la biroul CEO-ului. El trebuie familiarizat cu oamenii cu care va intra în contact în următoarele zile ca să știe la cine poate apela atunci când are nevoie.

Găsește-i un mentor

Toate operațiunile sau procesele de lucru diferă de la o companie la alta. Astfel că, în primele zile noul angajat are nevoie de o persoană care să-l supravegheze constant, această persoană poate fi managerul, însă acesta nu va putea sta prea mult pe lângă el sau poate fi un coleg care lucrează pe o poziție similară. Iar prin intermediul feedback-ului angajatul va învăța mult mai repede și va reuși să-și desfășoare munca singur.

Fii model pentru noul angajat

E important ca omul de HR să fie o gazdă primitoare pentru ca angajatul să se simtă încă din prima zi ca acasă, să afle cât mai multe despre cultura organizațională, viziunea și obiectivele companiei. Noul angajat trebuie să vadă în recrutorul care-l ghidează în prima zi un model, o persoană plină de motivație și entuziasm.

Așadar, dacă vrei ca noii angajați să vină cu rezultate bune încă din primele zile, investește timp în integrarea lor. Nu lăsa doar pe umerii managerilor acest lucru, oferă-le sprijin pentru ca ei să-și formeze relații satisfăcătoare cu colegii și managerul. Dincolo de acele training-uri care se organizează în majoritatea companiilor, nu trebuie să neglijezi perioada de integrare căci poate avea un impact negativ asupra performanței organizației.

Categorii:
Focus

Face parte din echipa eJobs de circa 5 ani. Perioadă în care scrie despre provocările cu care se confruntă confruntă oamenii de HR, managerii, antreprenorii. Și vine cu soluții concrete/aplicabile pentru acestea. Creionându-le atât prin urmărirea tendințelor de pe piața muncii, cât și prin feedback-ul constant primit atât de la companii & de la candidați. Pasiunea pentru nevoile angajaților și companiilor a descoperit-o în 2014, când a luat contact prima oară cu zona de resurse umane. Ulterior, a ocupat timp de doi ani poziția de editor la Ziarul Financiar.

Leave a Reply

*

*