timpul ultima frontiera sorel radu
Coronavirus

Timpul: ultima frontieră

Tu decizi ce faci cu el!

Probabil că una dintre cele mai enervante expresii, tocmai pentru că este implacabilă, este acest: „tictac… tic-tac…”. Este enervantă pentru că îți spune, iar tu înțelegi și accepți, că timpul se scurge, fără să poți face nimic în privința asta. Eat that frog!

Oameni fiind, nu ne plac deloc lucrurile pe care nu le putem controla! Iar timpul are această putere asupra noastră, e extrem de convingător și mereu ne învinge. Nu negociază nimic. O zi are 24 de ore, ora are 60 de minute. Punct. Asta nu se va schimba. Iar dacă timpul e inflexibil ca un zid, înseamnă că flexibilitatea trebuie să fie la mine. Nu-mi rămâne decât să mă adaptez.

Bine că măcar avem niște repere clare. Fiecare zi are 24 de ore. Dacă aveam zile variabile, unele de 6 ore și altele de 46?! Atunci ce ne făceam? Și asta e momentul în care (ar trebui să) te trezești! Aud frecvent oameni care se plâng că nu pot face lucruri pe care și le doresc pentru că nu au timp. Aș vrea să pictez, dar nu am timp. Aș vrea să învăț germană, dar nu am timp. Aș vrea să merg la sală, dar nu am timp. Aș vrea să lucrez cu un Coach, dar nu am timp. Până și „aș vrea să mănânc mai sănătos, dar nu am timp”. Chiar și pe asta am auzit-o! Nu știu dacă e clar cât de greșit sună. E ca și cum eu aș vrea să fac ceva cu timpul meu, dar altcineva a decis să fac ceva cu totul diferit. Cine? Cine a luat decizia că în loc să mă duc la sală, e mai bine să mă duc cu colegii la bowling? Ia altcineva deciziile în locul meu? Nu prea cred. Vreau să fac ceva sau vreau să fac altceva? Asta e singura întrebare. Ce vreau, de fapt, să fac cu timpul meu? Opțiuni. Alegeri. Awareness.

 

Dacă awareness nu e, nimic nu e…

Nu există „nu am timp”. Există „am decis să fac altceva cu timpul meu”. Dacă felul în care îmi folosesc timpul nu este conform cu ceea ce-mi doresc este o chestiune de (lipsa de) claritate, aliniere interioară și organizare personală. Când agenda mea este haotică, prea neîncăpătoare, concluzia în care mă refugiez ca la leapșa pe cocoțate este că nu am timp. De fapt nu am repere. Pun în agenda tot ce pică, la întâmplare, pentru că nu am filtrele reglate, ce să las să treacă și ce nu. Îmi lipsesc criteriile de selecție. Când nu știu ce să fac mai întâi, ceea ce-mi lipsește nu este timpul, ci claritatea. Când vreau să fac ceva, dar fac altceva, e un semn că nu sunt aliniat cu mine însumi. Sunt părți din mine care se află în dezacord. O parte din mine vrea la sală, dar o altă parte din mine vrea cu colegii în oraș. Și nu mi-e foarte clar ce vreau, cărei părți din mine să-i cedez. Când sunt aliniat, toate „părțile” mele, trag în aceeași direcție, nu am acest conflict interior. Și mai este, desigur, partea de organizare. Care înseamnă să mă plimb puțin prin timp și să îmi fac o listă clară de activități, să fac o estimare a duratei lor sau să le aloc un buget de timp și să listez apoi acțiunile în ordinea priorităților. Să le aloc apoi niște pătrățele din agendă și să nu mă abat de la ce mi-am propus.

Ai timp să ieșim la o cafea?
Da, peste 5 săptămâni!

Asta înseamnă că eu decid ce fac cu timpul meu. Dacă nu, îmi fac alții programul. Stabilesc alții ce fac cu timpul meu, cum îmi trăiesc viața. Dacă nu am o agendă clară și precisă, nu știu când pot și când nu pot. Iar dacă tendința mea instinctivă e că mi-e jenă să-ți spun NU, atunci accept mai tot ce mi se propune, doar că în felul asta mă refuz de fapt pe mine, care am rămas la coadă. Și în felul ăsta simplu, iată, pentru ce îmi doream eu cu adevărat… nu a mai rămas timp. Și atunci, îmi spun, mințindu-mă: nu am timp să merg la sală. Dacă, din contră, tendința mea naturală e să îmi țin marje foarte mari de negociere cu timpul, atunci refuz aproape tot. N-am timp, nu, mulțumesc, nu pot veni etc. Și apoi zac pe Insta. Agenda mea e goală, dar am refuzat niște oportunități care nu se mai întorc. Acum îmi pare rău, dar e prea târziu. În ambele cazuri, care sunt, desigur, niște extreme, lipsa clarității, a alinierii interioare și a organizării, mă fac să iau decizii greșite. Pare un lucru banal. Teoria chibritului. Dar nu e deloc așa! Time is money? Mmm… not!

Timpul (pentru noi, concret), dacă îl privim puțin mai în perspectivă, este, de fapt, egal cu viața. Atunci când se termină viața, se termină și timpul. Așadar nu e deloc greșit să spun că, dacă nu-mi organizez timpul, am o viață dezorganizată. Se poate spune că atunci când nu știu ce vreau să fac cu timpul meu, nu știu nici ce vreau să fac cu viața mea. Doar că, de fapt, e invers. Pentru că pleacă de la mare la mic, de la ansamblu la detaliu. Când nu știu ce vreau să fac cu viața mea, atunci nu știu nici ce să fac cu timpul. Pentru că neavând un țel, o direcție, orice e posibil, disponibil, substituibil. Când țelul meu e clar, știu exact ce am de făcut ca să ajung acolo unde mi-am propus. Știu care sunt pașii, cadența, durata fiecărei etape. Cunosc importanța lucrurilor și prioritatea lor. Ok, am ajuns la lucruri complicate. Care e țelul meu în viață? Ce, nu se poate trăi viața fără un țel?

Se poate. La fel se poate și fără agendă. Se poate, doar că o viață fără sens… nu are sens. Pe scurt. Dar da, nu e un răspuns simplu. Vestea bună e că nu trebuie să fie un singur răspuns. Cine îl găsește pe acela unic și clar, bravo lui! La 20 de ani vrei ceva, la 30, altceva, iar la 40, cu totul altceva. Dar de undeva trebuie să încep și încep de unde mă aflu, pentru o perioadă asupra căreia pot avea o oarecare vizibilitate. Desigur, cât de departe pot vedea ține de cât de clară mi-e privirea, mintea. De câtă claritate am.

 

Ar fi utile niște întrebări ajutătoare pentru a-ți organiza timpul:

↗ Oare contează ce îmi doresc în viață sau nu?

↗ De obicei, obțin lucrurile la care muncesc? Sau obțin lucrurile în mod absolut întâmplător?

↗ Ce-mi aduce mie satisfacție la modul sincer și onest?

↗ Ce e cu adevărat important pentru mine la nivel profund, în străfundul sufletului meu, acolo unde mă aud pe mine, nu pe șeful meu, pe partenerul meu sau pe părinții mei, ci doar pe mine?

↗ Dacă absolut orice ar fi posibil, ce mi-aș dori? Dacă ar veni mâine peștișorul de aur, ce i-aș cere?

↗ Ce anume, din toate cele de mai sus, îmi propun să realizez în următorii 3-5 ani sau 10?

↗ O familie, o carieră, un anumit fel de a mă simți, un anume stil de viață, gustul libertății, adrenalină și experiențe, să înțeleg mai multe despre cine sunt, un job la Londra, o contribuție?

 

Fiecare dintre noi are, undeva, un soi de simț care ne spune ce anume căutăm. Și dacă ne ascultăm cu atenție vom auzi răspunsul. Dacă nu, atunci un bun țel poate fi exact acesta, să aflu ce-mi doresc de la viață. Iar apoi, pentru că în realitate peștișorul de aur ești tot tu (sorry), nu-ți rămâne altceva de făcut decât să acționezi în consecință, cu consecvență și focus către țelul propus. Cu consecvență înseamnă în fiecare zi. Cu focus înseamnă că țelul devine prioritar, iar ce nu este în slujba țelului devine secundar. Și cum orice drum e plin de încercări, avem nevoie și de o cârmă cu ajutorul căreia să ne corectăm cursul sau de un far călăuzitor, ca să ne ajustăm traiectoria atunci când ne dăm seama că ne-am abătut din drum.

Câteodată așa arată o viață trăită cu sens. O idee în slujba căreia mă pun și la care mă raportez, ca la o cauză măreață, în fiecare zi. Și, în timp, mintea mea va învăța să facă asta în fiecare clipă, înaintea fiecărei decizii. Aproape ca o religie, doar că e religia mea, doar pentru mine. Ce e timpul? Nimic. Niște secunde care trec fără rost. Asta până când punem noi un rost în trecerea lor.

 

Îți propun acest exercițiu zilnic, care poate fi acest instrument de orientare, această busolă a drumețului prin viață.

↘ Care sunt cele 3 dintre cele mai fierbinți dorințe ale tale către peștișorul de aur?

↘ Din păcate peștișorul de aur este obosit și nu poate îndeplini decât o singură dorință. Renunță la două din cele trei. Păstreaz-o doar pe cea la care nu poți să renunți.

↘ Așadar, care este țelul/obiectivul major la care lucrez?

Acesta este obiectivul tău la care vei lucra în fiecare zi. Primele 3 puncte le parcurgi o singură dată, la început. Apoi…

Cele 3 întrebări pe care să ți le pui la finalul fiecărei zile:

  1. Care e cel mai important lucru pe care l-am făcut astăzi pentru a mă apropia de obiectivul meu?
  2. Sunt mulțumit sau puteam să fac mai mult?
  3. Care e cel mai important lucru pe care îmi propun să-l fac mâine pentru a mă apropia de țelul meu?

E important să faci asta zilnic, pentru că e obiectivul tău! Și continui așa, în fiecare zi, până când îți atingi obiectivul. Gata. Succes!

 

Ți-a plăcut acest articol? Citește și:

Modelul Kurzarbeit și alte soluții de sprijin pentru business

Cum (mai) arată procesul de recrutare

Categorii:
CoronavirusFocusLeadership

În cei 25 de ani de carieră în business a condus spre succes numeroase companii din diverse domenii. Din 2006 este coach specializat în Behavioral Coaching, timp în care a petrecut peste 3.000 de ore de formare și practică în domeniul programării neuro-lingvistice. Astăzi, Sorel este co-fondator al Centre for Effective Coaching și Executive Coach, specializat în Leadership, People management și transformare personală și oferă programe individuale de coaching pentru antreprenori și manageri.

Leave a Reply

*

*