companii recrutare pandemie
Uncategorized

Cum s-a schimbat felul în care recrutează diverse companii

Află care sunt cele mai active domenii!

Situația actuală a modificat dramatic obiceiurile de cumpărare ale oamenilor atât din România, cât și din întreaga lume, iar mai multe companii se străduiesc să se adapteze rapid la noua realitate. În timp ce unii comercianți și-au oprit activitatea, vânzările farmaciilor, magazinelor alimentare și restaurantelor care livrează mâncare la domiciliu au crescut. Iar o dată cu ele și nevoia acestor companii de a-și mări echipele.

 

Cel mai mare angajator al momentului este retailul

Domeniul care, în mod tradițional, scotea în piață cele mai multe poziții pentru candidați păstrează pedala de accelerație apăsată inclusiv acum. Lanțurile de magazine funcționează în continuare și vor rămâne deschise și în perioada următoare.

Clinicile medicale private și producătorii de medicamente și echipamente farmaceutice reprezintă alte segmente de angajatori care au acum nevoie de un număr considerabil de candidați. Nevoia de medicamente și de echipamente medicale a explodat. Cererea este foarte mare, iar jucătorii din această industrie au nevoie de mărirea echipelor pentru a face față volumului de muncă uriaș.

 

Și-n zona de digital se remarcă o creștere a numărului de joburi postate de companii

„Nu mai departe de acum o lună, angajații începeau să fie din ce în ce mai îngrijorați cu privire la siguranța locurilor lor de muncă, însă evoluția ultimelor săptămâni ne arată că, din fericire, piața angajărilor rămâne activă. Sunt, într-adevăr, domenii și companii care au redus sau chiar au stopat angajările, dar și zone în care este nevoie de suplimentarea numărului de angajați. Încă apar joburi noi în fiecare zi”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

O cerere mare în piață se înregistrează și pentru specialiștii din domeniul financiar. Pentru aceștia este acum disponibil un număr crescut de joburi, nu doar în sectorul bancar, cât și în departamentele financiar-contabile ale unor companii din industria energetică sau BPO.

Și candidații cu experiență în domeniul digital sunt în vizorul angajatorilor, cu atât mai mult cu cât aceștia pot lucra și remote. „Vestea bună pentru companii este că, în ultimii doi ani, au apărut tot mai mulți candidați cu competențe crescute în zona digitală. Asta pentru că, în viziunea lor, așa cum ne arată un sondaj derulat anul trecut de eJobs, abilitățile digitale vor fi printre cele mai cerute în următorii ani. Din acest motiv, mulți au investit în cursuri și traininguri de specializare în această direcție”, a completat Bogdan Badea.

 

Ți-a plăcut acest articol? Citește și:

Lecția de coaching: Caut leader. Ofer recompensă.

Ce trebuie să știi despre concediul pentru carantină

Categorii:
Uncategorized

Proiectul We Are HR, lansat în 2017, își propune să vină în întâmpinarea managerilor și specialiștilor în resurse umane cu cele mai noi tendințe din domeniu și cu o perspectivă diferită asupra proceselor de recrutare, retenție și motivare a talentelor. Atât site-ul cât și revistă omonimă oferă informații esențiale și statistici relevante despre industrie și pun în discuție tehnicile actuale de recrutare, precum și instrumentele și tehnologiile folosite în acest proces și modul în care acestea influențează viitorul unei noi generații de candidați și angajați.

Leave a Reply

*

*