learning
Update

Programul de learning și planul de carieră pe primul loc #HRTrends

Focus pe dezvoltare

Dincolo de salarii bune și beneficii cât mai extravagante, angajații își doresc să se dezvolte, să învețe și să fie mai buni în fiecare zi. Au nevoie de sprijinul tău pentru asta. Să le pui la dispoziție un plan de carieră bine pus la punct, dar și un program de learning, care să-i ajute să evolueze. Uite cum ai putea să-i mulțumești!

 

Plan de carieră

Nu mai e despre job, e despre carieră

learning

Dacă până nu demult era suficient să atragem candidații cu un job cool, un salariu bun și beneficii pe măsură, în 2020 nu mai e doar despre destinație, ci și despre călătorie. În noul deceniu oamenii de HR și managerii ar trebui să se concentreze pe atracția pe termen lung. Mai exact pe a le vinde candidaților o carieră, nu un job. Din ce în ce mai mult oamenii sunt interesați de ce perspective au pe termen mediu și lung, nu doar de ce pot obține pe termen scurt, chiar dacă trăim în secolul gratificării instante.

Ce te faci dacă nu există mereu posibilitatea de avansare în ierarhie sau compania are buget limitat pentru promovări? Iată câteva idei propuse de Society for Human Management:

Redesign-ul jobului — Când structura companiei sau bugetul nu îți permit să faci promovări, poți da un aspect mai plăcut pozițiilor actuale. Gândește provocări pentru ei și caută soluții care le vor aduce mai multă satisfacție personală și financiară.

Rotația jobului — Chiar și cei mai motivați manageri pot fi demotivați de plafonarea la job. Contează să le oferi experiențe noi: să lucreze într-un nou sediu al companiei sau poate într-un co-working space. Schimbarea mediului le va da tonus și o nouă perspectivă asupra business-ului.

Cariera duală — Echipa ta cuprinde și profesioniști care au abilități tehnice, dar care poate nu sunt interesați sau potriviți pentru roluri de management. Pentru ei gândește un plan prin care să-și dezvolte continuu abilitățile (de exemplu să învețe limbaje noi de programare) și asigură-te că salariile sunt la nivelul noilor cunoștințe dobândite.

Cariera orizontală — Într-o companie mică sau medie există și un număr limitat de funcții. Poți da însă un suflu nou joburilor prin încurajarea oamenilor să încerce un nou domeniu, un nou departament. Astfel, un coleg de la suport clienți poate trece în departamentul de IT pentru a face testare.

 

Learning

Joaca e mama învățării

learning

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

În trecut se spunea că „repetiția e mama învățării”. Asta pentru că multe lucruri se învățau pe de rost, fără o interiorizare adecvată a lecției. Acum avem însă acces la o mulțime de informații și cercetări care ne demonstrează că jocurile pot îmbunătăți capacitățile memoriei, contribuie la o mai bună coordonare și dezvoltă gândirea strategică. Dar ce fel de jocuri ai putea aduce la tine în companie pentru a stimula zona de learning & development printre echipele tale? Iată recomandările noastre:

• LEGO Serious Play — o metodologie de învățare creată de The LEGO Group, care îi invită pe toți cei implicați să construiască modele tridimensionale ale problemelor cu care se confruntă în munca lor, folosind piese LEGO, și apoi să creeze un alt prototip care să reprezinte o potențială soluție. Metoda te ajută să vizualizezi neînțelegerile de la locul de muncă într-un mod nou și deschide angajații către design thinking prin prototiparea unor soluții clare.

• Microlearning — dacă ai angajați reticenți când vine vorba de învățare sau stau prost cu timpul, microlearningul e alegerea perfectă. Acesta pune accent pe lecții extrem de mici și diverse. O lecție poate fi livrată sub forma unui video scurt, a unui paragraf sau chiar sub forma unei simple fraze, iar între ele poți presăra tot felul de elemente interactive și inspiraționale pentru a menține interesul oamenilor.

• Realitatea virtuală — Deși mai avem până să ajungem la metodologii complete de VR Learning, asta nu înseamnă că nu trebuie să ținem pasul cu schimbarea. Simulările prin Realitate Virtuală vor fi esențiale în numeroase domenii și industrii, cum ar fi medicină, industria auto, în transport, în construcții etc.

• LEAP (Learn. Explore. Apply. Play) — această ultimă propunere e pentru tine, specialistul în HR, pasionat de people management. Fă-ți timp pentru un eveniment unic pentru industria de HR, conceput de eJobs și Târgul de Cariere. LEAP e un festival inovator, care va avea loc pe 27 februarie 2020 în București, la Face Convention Center. Intră pe leap.ro, descoperă speakerii și showcase-urile care te așteaptă la eveniment și nu uita să ți-l treci în agendă!

 

Articolul a fost realizat de: Diana Mărășoiu, Steluța Năstase-Lupu, Mihaela Pascari și Iulia Văcăroiu

 

Vrei să fii la zi cu trendurile? Urmărește continuarea topului:

7Card îmbunătățește experiența colegilor tăi #HRTrends

Mașina electrică și alte exerciții de CSR de întreprins chiar acum #HRTrends

Categorii:
Update

Proiectul We Are HR, lansat în 2017, își propune să vină în întâmpinarea managerilor și specialiștilor în resurse umane cu cele mai noi tendințe din domeniu și cu o perspectivă diferită asupra proceselor de recrutare, retenție și motivare a talentelor. Atât site-ul cât și revistă omonimă oferă informații esențiale și statistici relevante despre industrie și pun în discuție tehnicile actuale de recrutare, precum și instrumentele și tehnologiile folosite în acest proces și modul în care acestea influențează viitorul unei noi generații de candidați și angajați.

Leave a Reply

*

*