Agenda

Noul interviu

Job audition

Resursele umane sunt un domeniu în continuă schimbare și, mai ales, interdisciplinar, acest creuzet în care se amestecă noțiuni din cele mai variate zone. E, într-un fel, ca în modă: combini, mixezi și cucerești. Hai să vedem ce putem să furăm din alte domenii astfel încât să ne facem treaba și mai eficient în HR și să avem rezultate pe măsura așteptărilor și nevoilor pe care le avem.

 

Ron Friedman, psiholog american și autor al cărții „The Best Place to Work”, pe care ți-o recomandăm dacă nu ți-a picat deja în mână, a ajuns la concluzia că 81% dintre candidați mint în CV. Că e o minciună mai mică (poate nu sunt chiar proficient la engleză, ci doar advanced, dar speră sincer să ajungă) sau mai mare (poate nu și-au dat licența cu care se laudă în CV, dar facultatea sigur au absolvit-o), nici nu contează, procentul e uriaș. Iar mai departe de o verificare de bun simț, n-o să stai să faci pe detectivul cu fiecare candidat. Mai ales că ei știu ce cauți, așa că o să-ți spună ce vrei să auzi, chiar dacă asta înseamnă să înflorească lucrurile.

 

81

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

dintre candidați mint în cv.

Soluția pe care o propune autorul american? Înlocuirea interviurilor clasice de recrutare cu proba de lucru, inspirată din actorie. Chiar și actorii mari trebuie să dea probă pentru a lua un rol pentru că, deși experiența și prestațiile anterioare îi recomandă, uneori socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Chiar dacă o astfel de recrutare presupune costuri mai mari, la finalul zilei s-ar putea ca investiția să merite din plin.

 

Așadar, după ce faci un shortlist de candidați, pe cei care au trecut în etapa finală cheamă-i la un job audition. Cauți un specialist în PR? Invită-l în companie și simulează o zi normală de lucru. Vrei pe cineva pe client service? Cheamă-l să-și intre în job preț de câteva ore, iar clientul poate fi oricine din departament. E un mod numai bun nu doar de a vedea cum se comportă candidatul în mediul de lucru și cum livrează, dar și de a se familiariza cu stilul de lucru, colegii și compania. La final e win-win pentru ambele părți.

 

Categorii:
AgendaInterviu

Head of Marketing // Cu 14 ani de experiență în marketing și comunicare, dobândită lucrând în resurse umane, jurnalism și ecommerce, la eJobs e responsabilă de crearea și implementarea strategiei de marketing B2B și B2C și alinierea ei cu obiectivele de business. Expertiză în: Brand Marketing, Job boards, Strategie, Employer Branding, Comunicare Corporate și Internă, Resurse umane

Leave a Reply

*

*