birou contabila
Focus

Office View: Cum arată o zi de lucru pentru o contabilă

Cât de challenging poate să fie o meserie care implică multă rigurozitate
Foto: Alex Gâlmeanu

În aparență, meseria Cameliei Predescu, 28 de ani, e una destul de previzibilă, nu e niciun secret că o zi de muncă pentru o contabilă implică multe cifre, multe telefoane și, mai ales, multă atenție și conștiinciozitate. Camelia reușește însă să dea și un flavour acestei munci în aparență repetitivă. Aroma vine, în primul rând, îmi spune, de la colegii săi, GSR Expertise punând accentul pe echipă, dar și de la spațiul în care-și desfășoară activitatea. La mansarda unei case boeme din zona Cașin, cu grădină mare și golden retriever blând, e liniște și agitație în același timp. Toată lumea e absorbită de task-uri, se tastează la foc automat și fiecare își vede de treaba lui. Au toți atâta treabă și sunt toți atât de concentrați, încât nu au timp să facă gălăgie.

Cameliei îi place să lucreze în open space. Chit că uneori simte nevoia unui birou tradițional, în meseria ei e mult mai practic un astfel de spațiu pentru că circulă mai repede informația. Vede exact cine e în birou, cu cine poate să vorbească și rezolvă. Și nu are timp să simtă lipsa unui birou tradițional pentru că are parte de el când merge să lucreze de la client.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

cum arată o zi de lucru pentru o contabilă

Camelia Predescu, contabilă @ GSR Expertise

O zi de lucru normală pentru Camelia începe cu o cafea, pe care o bea în timp ce-și verifică mailul și își planifică ziua. Petrece în mansarda din zona Cașin opt-nouă ore pe zi, în funcție de cât de aglomerată e perioada respectivă. Pot să apară și zile în care se suprapun multe deadline-uri și pentru care trebuie să facă un efort mai mare dacă vrea rezultate de calitate. Secretul contabililor, îmi zice, e faptul că știu încă de pe băncile facultății că în orice există echilibru și că după furtună iese mereu soarele. Camelia contrabalanseză un domeniu rigid cum e contabilitatea cu pasiuni mai artistice în timpul liber, una dintre ele fiind fotografia. Poate și asta o face să fie mereu cu gura până la urechi și să râdă cu poftă și toți dinții de câte ori are ocazia – faptul că face ce îi place și la birou, și în afara lui.

„Am marele noroc că lucrez într-o echipă care e foarte atentă la om, de asta și sunt aici de atâta vreme, de cinci ani jumate. Meseria e stresantă, dar contează foarte mult mediul în care îți exerciți activitatea. Petrecem atât de mult timp la birou și contează să-ți placă, să lucrezi cu oamenii potriviți, să vii cu drag la muncă în primul rând pentru că e o meserie care necesită foarte multă rigurozitate.”

Categorii:
Focus

Head of Marketing // Cu 14 ani de experiență în marketing și comunicare, dobândită lucrând în resurse umane, jurnalism și ecommerce, la eJobs e responsabilă de crearea și implementarea strategiei de marketing B2B și B2C și alinierea ei cu obiectivele de business. Expertiză în: Brand Marketing, Job boards, Strategie, Employer Branding, Comunicare Corporate și Internă, Resurse umane

Leave a Reply

*

*