creativitatea
Focus

Hai să nu mai punem atâta presiune pe umerii creativității

Editorial

Mi s-a întâmplat foarte rar, poate chiar niciodată, să aud de la o persoană creativă în gândire sau al cărei job implică activități mai degrabă out-of-the-box decât noțiuni fixe: „X nu e suficient de creativ”. Pentru că o persoană creativă, structurată, argumentată și cu păreri pertinente va fi creativă și în a da feedback, în a-și expune ideile și, cu siguranță, nu va vedea atât de unidimensional niciun aspect din viață, cu atât mai mult unul atât de multifațetat precum e creativitatea.

În schimb, mi s-a întâmplat frecvent să aud oameni cu mușchiul creativității atrofiat sau nelucrat suficient, profesioniști slabi ori nesiguri pe ei, plângându-se de lipsa de ingeniozitate a lui X sau Y.

Pentru că și imaginea pe care o au acești oameni despre creativitate este una idealizată, desprinsă din seriale cu publicitari, care de multe ori n-are nicio legătură cu realitatea. Există și multe mituri în jurul acestei noțiuni, majoritatea, dacă mă întrebați pe mine, pornite tocmai de acești oameni care, în viața lor de zi cu zi, personală și/sau profesională, se tem ca măcar să încerce să fie creativi. Pentru că e adevărat că uneori creativitatea poate fi frustrantă și înfricoșătoare prin lipsa sa de repere și prin încăpățânarea-i de a nu se desfășura între anumiți parametri.

Tocmai asta ne face să vrem s-o măsurăm și s-o încadrăm în niște tipare. Pentru a o putea controla și a o face mai puțin fioroasă. Căci, în adâncul sufletului, toți ne dorim să fim creativi, cum ne plângem că nu e X.

 

Creativitatea nu e ceva măsurabil

Dar adevărul incomod e că nu, creativitatea nu se „dă” la metru și nu se cântărește. E multifațetată, multicoloră și ia extrem de multe forme. Iar adevărul la fel de neplăcut e că sunt multe brainstorming-uri care se termină cu zero idei bune.

Așa cum la fel de adevărat e că, de multe ori, poți avea 300 de idei bune, dar, dacă nu reușești să le dai forma care trebuie, să le pui sub umbrela potrivită, ele se irosesc și devin fix la fel de valoroase ca nicio idee. Creativitatea e mai mult o alchimie, pentru că la fel de important ca numărul de idei bune pe care le are o echipă e modul în care managerul reușește s-o conducă spre ele sau s-o remonteze când apare un blocaj.

E important să avem idei bune, dar contează și să le avem la momentul care trebuie. Sunt multe ingrediente care alcătuiesc acest minunat melanj numit „creativitate”, unele dintre ele teribil de plictisitoare ca un deadline sau un număr limitat de caractere în cazul unui text. În loc să mai etichetăm cu „creativ” sau „necreativ”, mai bine am vedea lucrurile la care sunt buni colegii și i-am face să-și valorifice mai bine potențialul. Nu ăsta e rolul nostru, până la urmă?

Cum ar fi să ne challenguim mai degrabă propria creativitate decât să vedem paiul din ochiul colegului?Poate noi nu suntem suficient de creativi. Iată răsturnare de situație!

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Lăsând gluma deoparte, dar terminând cu una, îmi doresc atât de tare să nu mai aud în mediul profesional „X nu e creativ” precum visez să nu mai aud niciodată (non)feedbackul: „Nu-mi place”, „Nu e frumos” sau „Logo-ul mai mare”, niciunul dintre ele urmate de vreun altul. Ce ziceți? Facem o petiție? Unde semnez?

 

Ți-a plăcut articolul despre ce înseamnă creativitatea? Citește și:

Record pe piața muncii. Peste 12,6 milioane de aplicări pe eJobs.ro

„The Great Resignation” se apropie și de România

Cum depășești din postura de manager o pană de inspirație

Categorii:
Focus

Head of Marketing // Cu 14 ani de experiență în marketing și comunicare, dobândită lucrând în resurse umane, jurnalism și ecommerce, la eJobs e responsabilă de crearea și implementarea strategiei de marketing B2B și B2C și alinierea ei cu obiectivele de business. Expertiză în: Brand Marketing, Job boards, Strategie, Employer Branding, Comunicare Corporate și Internă, Resurse umane

Leave a Reply

*

*