Confesiuni de lider Georgeta Elisei, Head of HR la Rewe Romania
Leader Confessions

Confesiuni de lider: Georgeta Elisei, Head of HR la Rewe Romania

Cât cântărește autenticitatea în leadership

Pasiune, generozitate și atenție sunt doar câteva dintre caracteristicile pe care Georgeta Elisei, Head of HR la Rewe Romania, consideră că ar trebui să și le însușească un lider de succes. Ce cărți au condus-o către această concluzie, dar și ce inițiative inspirate a conturat în cadrul organizației, alături de colegii ei, pentru a sprijini dezvoltarea liderilor de mâine, afli din materialul următor.

 

Georgeta Elisei Head of HR la Rewe Romania

Georgeta Elisei Head of HR la Rewe Romania

 

Ce te-a convins să te alături echipei PENNY în urmă cu aproape 17 ani?

Georgeta Elisei: Cariera mea la PENNY România a început ca o provocare, una care durează, deja, de mai bine de un deceniu. Mă definește curiozitatea, iar PENNY mi-a captat atenția încă de la începuturile sale pe piața din România. Am tratat acest job ca un nou început, deși a fost o continuare firească a parcursului meu în domeniul retailului. Întotdeauna am considerat că oamenii sunt în prim-plan, cu atât mai mult în cadrul comerțului cu amănuntul, care este și rămâne un business cu și despre oameni, în ciuda provocărilor și a schimbărilor continue din domeniu.

 

Ce măsuri ați luat la PENNY pentru o comunicare transparentă cu echipa?

Georgeta Elisei: Comunicarea internă la PENNY are câteva caracteristici care o fac… a noastră. Comunicarea internă este importantă pentru PENNY și, de fapt, ea capătă un rol tot mai însemnat în ultimii ani pentru orice companie interesată să aibă un viitor sustenabil. Tot auzim că rețeta succesului în relațiile personale este comunicarea. Da, sună clișeic. Dar este valabilă și pentru o organizație cum este PENNY. De ce? Pentru că ne-am asumat un angajament față de colegi și față de o valoare fundamentală a companiei, parte din codul de conduită: transparența. Tocmai în acest sens și pentru a susține această valoare am dezvoltat diverse programe de leadership. Un exemplu în această direcție, un proiect cu care ne mândrim și despre care alegem să vorbim cu orice ocazie, este „Școala de leadership”. Acesta este un proiect dedicat managementului din filialele PENNY si managementului din Logistică, respectiv Șefilor de magazine si Adjuncților, care dezvoltă comportamentele de leadership ale acestor colegi.

 

Ce schimbări ați făcut pe partea de recrutare și onboarding pentru a ține pasul cu imprevizibilitatea?

Georgeta Elisei: Urmărim trendurile din piață pentru a recruta cele mai bune talente. Ne-am adaptat în online cu proiectele de recrutare/training și am dedicat o echipă de vânzări (mentori) care are drept misiune integrarea în grup a noilor colegi. Astfel, la 4 luni de la angajare, închidem perioada de onboarding cu un feedback privind percepția generală despre PENNY ca angajator – un obicei pe care l-am dezvoltat de-a lungul timpului în dorința de a ne perfecționa procesul de recrutare. Cultura organizațională ghidează comportamentul tuturor membrilor echipei. În cazul PENNY, valori precum apropiere și implicare sunt importante. În acest sens și printr-un efort comun, ne-am clădit imaginea în media, punând accent pe detalii, inclusiv pe cele din anunțurile de recrutare. Un exemplu este anunțul pentru poziția de casier de pe eJobs.ro.

 

Ce abilități ar trebui să deprindă în prezent un angajat pentru a fi dezirabil pe piața forței de muncă a viitorului?

Georgeta Elisei: Fiecare loc de muncă are specificul său, drept pentru care schițarea unui profil general în acest moment este dificilă. Însă sunt de părere că digitalizarea este o prioritate, iar atunci când vine vorba de tehnologii, suntem implicați în multe inițiative: livrare la domiciliu în parteneriat cu Glovo, gestionarea cozilor de așteptare, rafturi inteligente, etc. Totuși, dacă ar fi să punctez un aspect definitoriu pentru profilul angajatului de pe piața forței de muncă a viitorului, ar fi relația cât mai confortabilă pe care angajatul ar trebui să o aibă cu dispozitivele digitale.

 

Care este următorul obiectiv al companiei setat cu scopul de a îmbunătăți experiența oamenilor din echipe?

Georgeta Elisei: Cu siguranță, nu putem vorbi de un singur obiectiv, ci de o direcție cu exemple concrete – dezvoltare, care se traduce prin programe de leadership, career path și programe de training. Mai mult, ne concentrăm si pe wellbeing-ul angajaților PENNY, motiv pentru care de-a lungul timpului am organizat workshop-uri cu invitați din domenii diverse – educație financiară, wellbeing, psihologie etc. Toate acestea, pentru a păstra o rată cât mai mică a fluctuației, iar rezultatul ne confirmă că inițiativele noastre sunt foarte bine primite de către colegi – rata de fluctuație a personalului a ajuns la 24% în 2020, în scădere cu 10% față de 2019.

 

Ce priorități ai stabilite pentru cea de-a doua jumătate a lui 2022?

Georgeta Elisei: Pentru a doua jumătatea din acest an, am stabilit ca prioritate interacțiunea față în față – cea care ne-a lipsit atât de mult în ultima perioadă. Așadar, avem planificate o serie de evenimente și activități pe care în acest moment doar o să le enumăr: Family Day, Conferința strategică cu echipa națională, Campionatul de fotbal, Team Building și Workshop-uri cu diverse teme, precum educație financiară, echilibru interior, etc.

 

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Ce tehnici folosești pentru a te asigura că stilul tău de lider este unul autentic?

Georgeta Elisei: Îmi place să cred că sunt tipul de lider care ascultă, în primul rând, tocmai de aceea am sesiuni frecvente de 1:1 cu membrii echipei. Îmi doresc ca aceștia să aibă șansa să își spună părerea, să contribuie și să ia parte la procesul de luare a deciziilor. Îmi place să încurajez oamenii să vină cu idei pe care să le discutăm deschis. Iau în considerare feedback-ul echipei și cântăresc foarte bine acest lucru atunci când iau decizii. Un aspect foarte important pentru noi este să dezvoltăm lideri în cadrul companiei, iar mesajul principal pe care îl folosim și în noua campanie de Employer Branding este că „Succesul pornește de la oameni.” Astfel, ne-am concentrat pe a dezvolta programe interne precum „Programul de Leadership” pentru managementul din HQ și „Școala de leadership” pentru șefii de magazine și adjuncți.

 

Povestește-ne despre o inițiativă, recentă inițiată de tine, în cadrul organizației, cu care te mândrești.

Georgeta Elisei: Inițiativele sunt mereu ale noastre, ale echipei. Cea mai recentă de care sunt foarte mândră ne-a adus titulatura de Angajator de Top (Top Employer) 2022 în România. Certificarea de Angajator de Top reflectă grija și angajamentul pentru echipă și performanțele noastre în practicile de resurse umane. De asemenea, un alt proiect foarte drag este si Școala de leadership, o inițiativă importantă pentru noi, pentru că dezvoltă comportamentele colegilor din filiale, colegi care gestionează echipe și care interacționează direct cu clienții noștri. Programul are 6 module a câte 3 ore și are ca teme principale: Gestionarea obiectivelor, Gestionarea echipei și Managementul personal. Pe parcursul proiectului, colegii noștri au 12 misiuni de îndeplinit, prin care pun în practică conținutul fiecărui modul. Avem aproximativ 1.250 manageri, din care 800 au finalizat deja programul. La final, colegii sunt certificați ca Leaderi PENNY. Pasul următor este să evaluăm comportamentele liderilor din filiale în situații reale în magazine, evaluare care va fi gestionată de către Inspectorii de zonă, care, la rândul lor, au fost pregătiți pe aspecte precum mentoring și coaching. Până în prezent, am avut 450 de webinarii și 12.060 ore de training.

 

În ce situații îți vine greu să fii autentică?

Georgeta Elisei: Viața este despre momente – momente bune și mai puțin bune. În cazul celor din urmă, aleg echilibrul și colaborarea, chiar dacă obiectivul cu care am plecat la drum era unul diferit. În aceste momente îmi aduc aminte de trei calități pe care liderul ar trebui să le dețină și care mă pun din nou în mișcare – pasiunea, atitudinea și potențialul. Pasiunea liderului crește exponențial performanța echipei, atitudinea deoarece liderul trebuie să fie capabil să se auto-motiveze, auto-disciplineze și auto-evalueze, iar potențialul este cel care le angrenează.

 

Ce lider internațional admiri pentru autenticitatea sa și ce lecție ai preluat de la acesta?

Georgeta Elisei: Adam M. Grant, autor american specializat în psihologia organizațională. Dacă ar fi să mă rezum la o lecție preluată de la acesta, ar fi că oamenii darnici au multe de câștigat și sunt mai de succes decât toți ceilalți. Despre această idee vorbește pe larg în cartea sa, „Give and Take,” o carte care te pune pe gânduri și îți provoacă convingerile legate de generozitate. Grant identifică trei tipuri de oameni, împărțiți în funcție de felul în care interacționează social: 1. Givers – cei care dau mai mult decât primesc. 2. Takers – cei care se comportă opus. 3. Matchers – sunt cei care definesc majoritatea oamenilor. Ce arată Grant e că Givers sunt atât ultimii pe scara succesului, cât și primii – practic, reprezintă ambele extreme. Pentru a te asigura că ajungi la extrema pozitivă, trebuie să fii un Giver precaut. Să fii darnic, dar să ai grijă cu cine. Să ai intenții bune tot timpul, dar uneori să știi să spui și nu. Curba lui Gauss nu arată așa întâmplător. Evolutiv vorbind, supraviețuiesc cei a căror „combinație de gene” are cel mai mult succes.

 

Ce carte a avut un impact asupra ta ca profesionist?

Georgeta Elisei: „Focus” de Daniel Goleman. Cartea arată foarte clar ce îi desparte pe amatori de profesioniști și ce face diferența dintre un om obișnuit și unul de succes. Autorul prezintă argumente captivante în favoarea dezvoltării atenției – o calitate mintală rareori analizată și, din păcate, subestimată.

 

Ce concluzii ai tras despre tine și despre profesia ta în acești ultimi 2 ani extrem de intenși?

Georgeta Elisei: Într-adevăr, ultimii ani au fost și sunt încă intenși pentru noi toți. În această perioadă am ajuns la concluzia că orice este posibil și că oricând poate să apară ceva nou care să schimbe cursul lucrurilor. Categoric, momentul prezent este cel mai important, iar de acesta trebuie să învățăm să ne bucurăm pe deplin.

 

Ți-a plăcut acest interviu cu Georgeta Elisei, Head of HR la Rewe Romania? Citește și:

Confesiuni de lider: Marek Doležal, COO REWE ROMANIA | PENNY

Ce fac diferit oamenii care au succes în carieră

Cheia succesului stă în oamenii cu care lucrezi

Categorii:
Leader Confessions

Managing Editor // Absolventă a Facultății de Administrarea Afacerilor din cadrul Academiei de Studii Economice București a dat în 2008 de gustul jurnalismului și, de atunci până în prezent, încearcă să combine latura practică, realistă, insuflată de facultate, cu cea magico-escapistă a scrisului. La We Are HR și eJobs este atât ochiul critic, analitic, cât și creator de conținut. Iubește în special interviurile realizate cu lideri, antreprenori și specialiști în HR care-i oferă o altă perspectivă, una extrem de aplicată, asupra pieții muncii.

Leave a Reply

*

*