Află numele celor mai doriți angajatori din România
Analiză

Află numele celor mai doriți angajatori din România!

Peste 15.000 de respondenți au participat la cel mai amplu studiu de piață desfășurat vreodată în România, pentru industria de resurse umane, și au dezvăluite pentru ce angajatori și-ar dori să lucreze.

„Most Attractive Employers in Romania”, realizat de Universum Global și eJobs a fost adresat atât studenților, cât și profesioniștilor cu experiență pe piața muncii din următoarele domenii de activitate: Business și Economie, IT, Inginerie, Științe Umaniste, Sănătate și servicii medicale, Științe Naturale și Drept.

Printre acei angajatori care au atras cel mai mult atenția profesioniștilor se află: Google, Porsche, Amazon, Regina Maria, Enel și Mercedes Benz. În același top mai figurează nume precum Banca Transilvania, Medicover, Procter & Gamble, Samsung, Oracle, BMW Group, Synevo sau Zentiva.

Iată pentru ce angajatori își doresc să lucreze studenții din România!

În ceea ce-i privește pe studenți, lista companiilor pentru care și-ar dori să lucreze include jucători precum Google, L’Oreal, Regina Maria, Orange, Banca Transilvania, Samsung, Microsoft, Bayer sau Rompetrol.

Argumentele în funcție de care respondenții au nominalizat diverși angajatori pentru care și-ar dori să lucreze sunt în strânsă legătură cu criteriile pe care le au în vedere atunci când se gândesc la jobul ideal. Astfel, atât profesioniștii, cât și studenții își doresc să lucreze într-o companie care să le ofere echilibru între viața personală și cea profesională, să aibă un job stabil și care să îi ajute să crească, din punct de vedere profesional.

„Dacă acestea sunt importante mai degrabă în retenția la job, când vine vorba de angajare, candidații aplică la acele companii care oferă pachete salariale competitive, care își trimit angajații la traininguri și le sprijină dezvoltarea profesională, care sunt cunoscute pentru stabilitate și pentru că își respectă angajații. Foarte important este să ofere și șansa unor promovări rapide. Angajatorii ar trebui să fie extrem de atenți la aceste semnale pe care le trimit angajații în piață, mai ales în contextul unei fluctuații uriașe de personal și în special în condițiile în care doar 12% dintre angajați sunt mulțumiți de actualul lor loc de muncă și doar 15% ar recomanda angajatorul pentru care lucrează prietenilor și cunoștințelor”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Aspecte cu greutate în alegerea viitorilor angajatori

Pentru prima oară în România, studiul face o disociere clară între două categorii importante de candidați: studenții și profesioniștii – cei care au deja experiență pe piața muncii. Astfel, pentru studenți cele mai importante aspecte pe care le iau în calcul atunci când își aleg viitorii angajatori sunt trainingurile și oportunitățile de dezvoltare profesională pe care le oferă, pachetul salarial, șansa de a promova rapid sau de a face o schimbare în societate. Mai caută companii care oferă program de lucru flexibil, care au o reputație bună în piață sau care sunt stabile.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

„Foarte interesante sunt opțiunile studenților și când vine vorba despre tipul de companie pentru care ar vrea să lucreze. Un sfert dintre respondenți preferă companiile care au între 50 și 199 de angajați, iar 22% ar vrea să lucreze în companii chiar mai mici de atât, de maximum 50 de angajați. Doar 12% ar lucra într-o companie cu 200-499 de angajați și 10% în companii care au între 500 și 999 de angajați”, mai spune Bogdan Badea.

Interesant este și faptul că, în ciuda aparențelor, start-up-urile și deschiderea propriului business nu se află în topul opțiunilor lor. Cei mai mulți și-ar dori un job într-o multinațională, următoarea alegere fiind companiile antreprenoriale locale de dimensiuni mari. Surprinzător, opțiunea de a-și deschide o afacere este aproape la egalitate cu cea de a lucra în sectorul public, în timp ce start-up-urile ar fi ultima alegere pentru un student.

Pentru profesioniști, pe de altă parte, cel mai important este salariul. Aceștia mai vor să poată participa la traininguri și cursuri de dezvoltare personală, să aibă un loc de muncă sigur și în care să poată promova rapid.

Studiul a fost realizat în perioada august – noiembrie 2019, de Universum Global și eJobs, pe un eșantion de 15.000 de studenți și profesioniști din România, aceasta fiind cea mai extinsă cercetare de piață făcută vreodată în România, pentru industria HR.

Ți-a plăcut acest articol? Citește și:

Cum să faci acea recrutare care să te ajute și în Employer Branding

Cum îți atingi obiectivele în HR

Categorii:
AnalizăFocus

Proiectul We Are HR, lansat în 2017, își propune să vină în întâmpinarea managerilor și specialiștilor în resurse umane cu cele mai noi tendințe din domeniu și cu o perspectivă diferită asupra proceselor de recrutare, retenție și motivare a talentelor. Atât site-ul cât și revistă omonimă oferă informații esențiale și statistici relevante despre industrie și pun în discuție tehnicile actuale de recrutare, precum și instrumentele și tehnologiile folosite în acest proces și modul în care acestea influențează viitorul unei noi generații de candidați și angajați.

Leave a Reply

*

*