aleargă
Update

#WorkLessPlayMore: Aleargă!

Ce ne motivează să ne mișcăm

Hai să le luăm și pe rând. Cum a apărut fiecare dintre ele în viața ta? Sau, poate mai bine zis în cazul unora dintre ele, cum le-ai dat tu viață lor?

Prima a fost muzica. Am crescut cu o pianină în casă, la care știa să cânte fratele meu, el este cu 10 ani mai mare. Automat, mi-am dorit și eu să învăț. Tot de la el am intrat în contact cu muzica rock: Queen, Beatles, Timpuri noi, Nirvana etc. Prin urmare, în liceu, tranziția la chitară și apoi la bass a fost ceva firesc. Atunci am avut și primele formații/concerte. În a doua parte a liceului și în facultate, mă pasiona destul de tare participarea la așa-zisele activități extrașcolare, voluntariate etc. E drept că inițial au pornit dintr-un gând de a studia mai departe, poate în afară. Deci primul impuls a fost de a-mi croi CV-ul. Dar au început să îmi placă și am continuat chiar și după terminarea liceului. Apoi, fiind apropiat de zona culturală a urbei (mi-am petrecut mai tot liceul în Green Hours), mi-am dorit să inițiez proiecte în acest spectru. Așa că am decis că e momentul să am propriile proiecte și am fondat alături de mai mulți prieteni Asociația Paspartu și proiectele Revista Arte și Meserii și Carte peste carte, care continuă și astăzi. Legat de pus muzică, nu ar fi multe de spus. Am fost curios, am încercat și mi-a plăcut. Am prieteni foarte pricepuți la treaba asta, și mă mai joc alături de ei. E relaxant.

 

Crosul Companiilor B2RUN powered by 7card la Buc

 

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

În ce fel ți s-a schimbat traseul profesional din momentul în care ai ales să dai la Drept până în prezent? Aveai în plan toate proiectele extra care au apărut pe drum? Sau cum a fost?

Nu, multe au apărut pe parcurs, dar cumva sunt legate de preocupări pe care le-am avut dintotdeauna. Când alegi o facultate precum Dreptul, în afară de situația în care ai juriști acasă – ceea ce nu este cazul meu –, nu prea ai cum să știi cu ce se mănâncă. Faptul că îmi place ce fac este o întâmplare care nu are nici o legătură cu ceea ce aveam în cap la momentul alegerii. În anul al III-lea de facultate, cred, am studiat Dreptul Proprietății Intelectuale care mi-a plăcut mult. Aveam și un profesor care îmi plăcea foarte mult. Mai eram atras de Dreptul public. Așadar, când am terminat facultatea am știut că vreau să fac fie Dreptul proprietății intelectuale, fie să mă îndrept către o carieră în Externe sau Afaceri Europene (ministere pe care le cunoșteam din stagii de practică). Cum însă am terminat facultatea în plină criză, dreptul public nu era o variantă pentru mine. Așa că am început să lucrez la o agenție de proprietate intelectuală, domeniu în care activez și acum, pe care îl studiez mai departe în cadrul studiilor doctorale și pe care am să îl predau la facultate. Nu cred că este întâmplător, este unul dintre cele mai creative și libere ramuri de drept, motiv pentru care se îmbină destul de bine cred cu celelalte preocupări ale mele.

 

Cum arată o zi de lucru, 9 to 5, să zicem, pentru tine? Dar o seară de lucru?

Privitor la 9.00 –  17.30 plus prelungiri este simplu, sunt la birou. Seara, depinde. În general fiecare seară este dedicată unui anumit hobby: astăzi scriu un articol pentru facultate, mâine mă întâlnesc cu colegii din Paspartu, poimâine mă relaxez la o repetiție, răspoimâne ies la alergat etc. Duminica încerc să fie liberă de orice fel de activitate.

Categorii:
Update

Head of Marketing // Cu 14 ani de experiență în marketing și comunicare, dobândită lucrând în resurse umane, jurnalism și ecommerce, la eJobs e responsabilă de crearea și implementarea strategiei de marketing B2B și B2C și alinierea ei cu obiectivele de business. Expertiză în: Brand Marketing, Job boards, Strategie, Employer Branding, Comunicare Corporate și Internă, Resurse umane

Leave a Reply

*

*