work-life balance
Dezvoltare personala

Work-life balance depinde de cum te vinzi la job

Idei pentru timpul liber

Conceptul acesta work-life balance sună tare bine în teorie, dar ce te faci când duci cu tine acasă toată povara task-urilor pe care le mai ai de rezolvat? Îți propun să te gândești la bucuriile mici de zi cu zi pe care le poți câștiga încă de la prima discuție pentru un job.

 

Cum e cu work-life balance la români

Azi stau doar 8 ore la birou, cam așa sună rezoluția aceea îndrăzneață din metrou. De multe ori nu are nicio treabă cu realitatea. O ședință care se întinde mai mult, un raport care e musai să fie terminat decalează ora aceea ideală de plecare. Și uite așa, începi să te gândești la work-life balance și îți mai impui și limite: să nu mai stai atât la birou, să ai și tu viață personală. Îți mai aduci aminte și de nordici, ei cum pot să muncească 6 ore pe zi și să fie și fericiți? Dar ce faci când ajungi acasă? Iei cu tine stările, gândurile și tot bagajul acela generos de task-uri neterminate la birou.

 

Știi de ce danezii sunt cei mai fericiți oameni din lume?

Discuția despre echilibru e destul de complicată la job. Nu ne putem alege mereu (sau cât am vrea) mediul și situațiile și nu ne putem schimba domeniul și angajatorul de la o zi la alta. În schimb, putem începe cu timpul liber, unde ne putem controla destul de mult activitățile.

World Economic Forum

Their secret? Intentional intimacy. Read more: http://wef.ch/2G0mdfa

Aici, una dintre soluții pentru atingerea unui echilibru poate fi conceptul de „Hygge” (modul de viață al danezilor), care înseamnă, pe scurt, să ai mici bucurii zi de zi, pe care în mare parte ți le creezi tu. Să nu aștepti momentul magic și total al bucuriei închipuite și investite în niște activități clasice, ca petrecerea la care vei merge în weekend, nunta sau concediul de peste 4 luni.

 

La tine când te-ai gândit ultima dată?

Daniel David de la Universitatea Babeș Bolyai Cluj (profesor universitar de psihologie clinică și psihoterapie) a avut recent o observație interesantă legată de petrecerea timpului liber la români. Zicea că, într-o mare parte din timp, românii sunt în general nefericiți. Astfel, când au ocazia să evadeze (în concedii sau în zilele libere), majoritatea tinde să exagereze cu distracția, ca să compenseze cumva nefericirea de zi cu zi, acumulată până în momentul eliberării.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Apropo de Hygge, mi se pare că românii nu stau prea bine la  „hygge-ul” lor din timpul liber. Suntem obișnuiți destul de mult din generațiile anterioare să fim ocupați mereu, să fim mereu pe fugă, adică și în timpul liber. Pentru că nu e simplu și ușor să te oprești din alergat și să te uiți la tine, să te cunoșți, să vezi ce îți place, la ce te pricepi, să experimentezi.

 

Există viață dincolo de Facebook

Înțeleg pornirea asta de a alerga și de a fi ocupat mereu, pentru că în general românii (din cauza sărăciei) au încercat să se descurce cum au putut, adică să dezvolte tot felul de activități din care să mai facă un ban în plus. E un comportament care și-a mai pierdut din putere odată cu noile generații, din ce observ.  Cu toate astea, rămâne o artă și o provocare personală și individualizată în a-și găsi fiecare metodele lui de a petrece timpul liber într-un mod plăcut. Aici mă refer la activități care să îți ofere ceva sănătos și constructiv că experiență și trăire, nu la a „pierde” timpul liber sau a-l folosi cu ce îți vine mai la îndemână (statul pe Facebook pe telefon, privitul la televizor fără limită etc).

 

4 ore bune de lucru, de la Roma sau Barcelona

De exemplu, un programator în România are unul din cele mai mari venituri (mă refer doar la salariați), are un job mai solicitant față de alte categorii profesionale și este unul dintre cei mai căutați angajați. Dacă luăm toate astea în calcul, un programator poate spune pe bună dreptate că pentru el un program de 8 ore este prea mult, nu e realist. Are nevoie de o concentrare și o atenție la detalii mai mare decât la multe alte joburi. Astfel, pentru el, work-life balance poate însemna să lucreze 4 ore dintr-un apartament din Roma timp de o lună sau dintr-o casă de vacanță din Barcelona.

 

Work-life balance pornește de la interviul pentru job

Cumva, work-life balance ține de stilul de viață al fiecăruia, de nevoile și resursele lui ca individ. Dar ține și de cum te „vinzi” pe piața muncii. Depinde mult de valoarea ta în contextul angajatorului tău. În funcție de asta și de nevoile tale personale, poți să îți negociezi venitul și condițiile de muncă.

Pe aceeași temă, sigur îți va plăcea să citești:

Află cum să faci lucrurile mai încet, mai puțin, mai bine

Cât de important este echilibrul între viață personală și job

Categorii:
Dezvoltare personalaOpinie

Este Employer Branding Specialist în cadrul @E.ON. Crede în relația bună cu jobul, odată ce ți-ai găsit vocația și în comunicare cu echipa pentru a evita supraîncărcarea. Este unul dintre ambasadorii timpului liber pe care încearcă să-l simplifice ca să nu-l transforme într-un alt timp de muncă.
One Comment
  • Viața profesională și cea personală învață să trăiască bine împreună
    22 March 2019 at 5:57 am
    Leave a Reply

    […] Cum să te vinzi mai bine la job pentru work-life balance […]

  • Leave a Reply

    *

    *