work-life balance
Focus

Înapoi la simplitate

Mai încet, mai puțin, mai bine

Ne-am obișnuit să vrem și să cerem mai mult, mai repede, mai bine în mediul profesional (și nu numai). Dar dacă cele trei nu sunt neapărat dependente? Dacă mai bine nu înseamnă neapărat mai mult sau mai repede? Dacă adevărata soluție pentru performanță stă în simplificare, nu în complexitate?

Zilele trecute, o colegă perfect smart și extrem de bună prietenă cu limba română scria într-un text „poluri opuse” și nu vedea nimic în neregulă cu asta. Tot pe-atunci, o prietenă își căuta înnebunită cheile de la casă timp de două ore doar ca să descopere, într-un final, că le pusese (unde altundeva?) în frigider. În timpul ăsta, evident că nici eu n-am stat degeaba: după ce am așteptat mai bine de trei săptămâni să-mi ajungă o cremă din UK, am rătăcit-o în casă, mai exact în coșul de gunoi, am tras concluzia după ce am întors casa cu susul în jos și crema tot nicăieri.

Ce au în comun cele trei episoade demne de râsu’-plânsu’? Fondul pe care s-au manifestat. Și colega, și prietena mea, și eu treceam prin niște perioade hiperaglomerate la job, cu extrem de multe proiecte simultane, cu zile de lucru încheiate în somn cu vise zbuciumate în care mai rezolvam niște task-uri și weekend-uri pe jumătate ale noastre, pe jumătate ale companiilor pentru care lucram. Și, mai departe de amuzamentul unor astfel de episoade, există aspecte și mai puțin nostime în cazul celor trei pentru că e modul organismului de a ne atrage atenția că îl cam suprasolicităm.

Știm că stresul e boala secolului în care trăim și că sunt puțini cei care-i scapă cu adevărat. Și am acceptat asta și ca angajați, și ca angajatori sau ca oameni de HR. Și, în timp ce burnout-ul nu mai e un subiect de actualitate la nivel organizațional, el se întâmplă în continuare, în pofida tuturor lucrurilor pe care le facem și unii, și alții pentru a-l contracara. Că nu mai e nou și că facem lucruri pentru a-l stopa nu înseamnă că brusc și dispare. E nevoie de mult timp, efort și educație și din partea angajatorilor, și a angajaților.

 

Câteva cifre

Conform Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a cărei misiune e, printre altele, de a găsi soluții pentru a le face viața cetățenilor mai bună și mai echilibrată, acest work-life balance nu e chiar o utopie. Sunt locuri unde se întâmplă, iar fruntașe în sensul ăsta sunt Olanda, Danemarca, Franța, Spania, Belgia, Norvegia, Suedia, Germania, Rusia și Irlanda. La polurile opuse (sic!), se află Turcia, Mexic, Israel, Coreea, Japonia, Islanda, Africa de Sud, Australia, Statele Unite și Noua Zeelandă. Țările fruntașe la capitolul work-life balance au mers până într-acolo încât au considerat necesar să legifereze pentru a menține acest echilibru. Chiar și Uniunea Europeană a dat încă din 2008 o directivă prin care săptămâna de lucru nu trebuie să aibă mai mult de 48 de ore, cu tot cu overtime.

Cea care deține recordul absolut la capitolul work-life balance, Olanda, are și una dintre cele mai scurte săptămâni de lucru din lume, cu o medie de 29 de ore lucrate, plus dreptul de a trece la un program part time fără ca angajații să-și pună în pericol jobul, păstrându-și, în același timp, beneficiile și venitul orar. Câștigătoarea trofeului de argint, Danemarca, le oferă angajaților minimum cinci săptămâni de concediu de odihnă pe an, dar și dreptul de a alege când să înceapă ziua de lucru sau dacă să lucreze de acasă sau de la birou. Cât despre deținătoarea bronzului, Franța, aceasta a dat recent o lege prin care angajații au voie să ignore mailul de birou în afara orelor de program.

Și dacă sunt surprize și nu prea în aceste clasamente și România nu apare nici în frunte, nici în coadă, asta nu ne păcălește prea mult. Mai ales că dintr-un studiu realizat recent de eJobs a reieșit că 42,3% dintre angajații români au fost nevoiți să-și întrerupă concediul și să se întoarcă mai repede la birou pentru a rezolva probleme legate de serviciu. În plus, 40,3% dintre angajați declarau, în cadrul aceluiași studiu, că obișnuiesc să lucreze în zilele libere.

Am fost și eu aici și, sunt convinsă, că și tu, măcar o dată în concediu. Și, deși nu mi-am întrerupt niciodată vacanța pentru că ceva „ardea” la birou, m-am simțit vinovată în ultimele două vacanțe în care mi-am dezactivat toate notificările legate de job și recunosc că am mai tras cu ochiul, o dată la câteva zile, la inbox sau la grupurile de la muncă pentru că FOMO (fear of missing out) a ajuns să ne guverneze nu doar viețile sociale, ci și pe cele profesionale. Dacă se ia vreo decizie crucială cât timp eu sunt plecată și îmi pierd dreptul la veto? Dacă se întârzie lucruri din cauza lipsei mele de reacție? Dacă, dacă, dacă? Adevărul e că după toate aceste „dacă” urmează scenarii mai mult sau mai puțin SF. Dacă într-adevăr e cazul ca ele să se întâmple, telefonul îți va suna sau cine va avea nevoie de tine cu siguranță va găsi calea să te contacteze. End of story.

 

Câteva realități

Când ai norocul să faci ceea ce-ți place, devine mai ușor însă să accepți dezechilibrul dintre viața personală și cea profesională. Pentru că nu simți că muncești atâta timp cât îți place la nebunie. Însă, chiar și așa, tot poți ajunge la o stare de oboseală fizică și psihică. Mai ales când raportul dintre ce dai și ce primești se dezechilibrează și el. Și atunci nu numai că te alegi cu dezechilibruri de tot felul, dar îți scade și productivitatea, în timp ce, pe de altă parte, stresul și anxietatea se umflă-n pene ca un elefant gonflabil.

Din păcate însă, sunt multe aspecte de luat în calcul: mai e vorba și de context, și de moment, și de realitate. Trăim în epoca în care totul trebuie să se întâmple acum – asta dacă n-am reușit să facem lucrurile să se întâmple ieri. În care jobul ne invadează nu doar pe mailul și telefonul de serviciu, ci și pe Facebook Messenger, și pe WhatsApp, și pe Slack, și, în principiu, cam peste tot pe unde e rost de canal de comunicare.

Categorii:
Focus

Chief Content Editor // De mai bine de 10 ani contribuie la conturarea de proiecte editoriale, multe de la zero, cel mai recent fiind chiar We Are HR. Economist la bază, CV-ul ei include presă, marketing și e-commerce. La eJobs e responsabilă de crearea și implementarea strategiei de conținut B2B și B2C. Dacă ar putea, și-ar lua un job full time de călător.

Leave a Reply

*

*