viitorul recrutarii
Agenda

Viitorul recrutării e aici!

În culisele HR World Cluj

După succesul pe care l-a avut prima ediție a conferinței HR World de la București, am zis că e cazul să replicăm experiența și la Cluj și bine am făcut, căci feedback-ul a fost peste așteptări.

Conferința de pe Dealul Feleacului a adus împreună 15 speakeri în fața a 250 de specialiști care ocupă joburi resurse umane și a atins subiecte de un real interes în acest moment, de la digitalizarea proceselor de recrutare, employer branding, ce înseamnă inovație în HR și  viitorul beneficiilor, până la ce putem face pentru a reține și fideliza angajații valoroși și cum să-ți creezi o strategie de recrutare coerentă pornind de la datele pe care le ai.

„Pe vremea când lucram în telecom, puneam un anunț și aplicau 20 de oameni și alegeam dintre ei, asta era recrutarea. Acum ne luptăm să-i convingem pe oamenii buni. Dar eu cred că pe termen lung așa trebuie să fie lucrurile, adică să fie un echilibru între ce dai și ce primești”, ne-a povestit Delia Sofonea, People Director la eMAG, apropo de provocările cu care se confruntă HR-ul.

Bineînțeles că discuțiile despre Generația Z nu puteau să lipsească atunci când vorbim despre  angajații de mâine și despre noua versiune a omului de HR.

„În momentul în care aplică pentru un job, tinerii din Generația Z ar trebui să țină cont că la final contează câte proiecte ai terminat și nu câte proiecte ai început, iar acest lucru ar trebui să se reflecte și în CV-ul lor”, a punctat Ștefan Turtaru, Global Strategist Recruiter la Crossover.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Mai important însă decât ce trebuie să înțeleagă viitorii angajați e ce ar trebui să înțeleagă angajatorii despre ei, căci mai degrabă cei din urmă sunt cei care se pot mula mai ușor.

„Atâta timp cât înțelegem modul în care viitorii angajați sunt construiți, vom putea și noi să ne adaptăm mesajul corespunzător. Iar ei, la rândul lor, trebuie să înțeleagă imaginea de ansamblu, să nu mai fie atât de grăbiți în a lua o decizie. Cumva trebuie să fie mai cumpătați și să nu își dorească să ardă etapele”, a fost de părere Andrei Crețu, cofondator 7card.

Mai multe despre cum a fost la HR World Cluj în video-ul de mai jos:

 

Categorii:
Agenda

Head of Marketing // Cu 14 ani de experiență în marketing și comunicare, dobândită lucrând în resurse umane, jurnalism și ecommerce, la eJobs e responsabilă de crearea și implementarea strategiei de marketing B2B și B2C și alinierea ei cu obiectivele de business. Expertiză în: Brand Marketing, Job boards, Strategie, Employer Branding, Comunicare Corporate și Internă, Resurse umane

Leave a Reply

*

*