cresteri salariale
Update

Majorări salariale în 2023. Află cât vor plusa angajatorii la salarii

Domeniile unde vor crește veniturile

Principalul criteriu care îi determină pe angajați să-și schimbe jobul este salariul, arată un studiu eJobs, desfășurat în 2022. Și cum 2022 a fost un an favorabil să-și renegocieze salariile, aceleași așteptări le au și anul acesta. Iar majorarea salariilor se află pe lista de priorități a angajatorilor în 2023. Află din cel mai recent sondaj eJobs câte companii au bugetat cresteri salariale în 2023, cu cât vor plusa la salariu, precum și domeniile în care oamenii vor fi motivați financiar.

Potrivit celui mai recent sondaj derulat de eJobs, 6 din 10 companii spun că au bugetat măriri salariale pentru acest an, asta în condițiile în care 73,7% au adoptat această măsură și anul trecut. 

„2022 a fost un an în care cea mai mare parte a angajaților au putut să își renegocieze salariile pentru că piața le-a creat contextul favorabil în acest sens. Pare că și 2023 este în aceeași linie, iar bugetele pe care angajatorii le-au făcut anul trecut includ majorări salariale în medie cu 5% – 10%. Este o marjă procentuală aplicată și anul trecut, în cea mai mare parte a cazurilor. Chiar dacă majoritatea angajatorilor nu au actualizat salariile cu inflația, au preferat să aloce măriri salariale la nivelul întregii companii, știind că acesta, este până la urmă, principalul criteriu care îi determină pe candidați să își schimbe jobul”, spune Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

 

Cresteri salariale în 2023

Un sfert dintre respondenții sondajului spun că salariile nu vor crește cu mai mult de 5% anul acesta, în timp de 37,5% au programate măriri între 5% și 10% comparativ cu anul trecut. 20,8% anunță majorări de 10% – 20%, iar 12,5% spun că vor fi ajustate cu inflația.

Există deja o aliniere din punctul de vedere al acordării acestor creșteri, respectiv 68,2% dintre angajatori spun că ele vor viza toți angajații din companie. 18,2% declară că fiecare manager de departament va decide ce angajați vor primi salarii mărite, în funcție de performanța acestora. 9,1% au bugetate creșteri în special pentru angajații din poziții entry level, iar 4,5% le vor direcționa către specialiștii din companie, ca metodă de retenție.

 

De ce unii angajatori nu măresc salariile

„21% dintre angajatorii care au luat parte la sondaj spun ferm că nu vor aplica o astfel de măsură în 2023, iar principalul motiv pe care îl invocă în acest sens este faptul că se tem de un posibil context economic nefavorabil, care ar putea afecta stabilitatea companiei. Un alt argument, menționat de 12% dintre respondenți, este legat de rezultatele financiare curente ale companiei, care nu pot susține creșteri salariale în acest an”, explică Ana Călugăru.

 

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Domeniile în care sunt stabilite creșteri salariale

Vânzările, resursele umane, producția, telecomunicațiile, IT-ul, bankingul și agricultura sunt principalele domenii în care sunt stabilite creșteri salariale în lunile care urmează. Cele mai multe dintre companiile participante la sondaj sunt din București (47,7%), următoarele județe, din punctul de vedere al reprezentativității, sunt Cluj, Mureș, Prahova, Brașov, Constanța, Timiș, Bacău și Suceava. Sondajul a fost realizat în luna februarie, pe un eșantion de 130 de companii angajatoare.

În acest moment, pe eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile peste 30.000 de locuri de muncă.

 

Ai găsit informații utile în articolul despre cresteri salariale in 2023? Citește și:

 

Ce se (mai) întâmplă cu joburile remote

 

Topul județelor și domeniilor cu cele mai mari salarii la început de an

Categorii:
Update

Proiectul We Are HR, lansat în 2017, își propune să vină în întâmpinarea managerilor și specialiștilor în resurse umane cu cele mai noi tendințe din domeniu și cu o perspectivă diferită asupra proceselor de recrutare, retenție și motivare a talentelor. Atât site-ul cât și revistă omonimă oferă informații esențiale și statistici relevante despre industrie și pun în discuție tehnicile actuale de recrutare, precum și instrumentele și tehnologiile folosite în acest proces și modul în care acestea influențează viitorul unei noi generații de candidați și angajați.

Leave a Reply

*

*