salarii
Update

Termenul la care toate anunțurile de angajare trebuie să aibă salariul publicat

Află decizia Uniunii Europene!

Dacă până acum ai publicat salariile poate doar pentru anumite joburi sau pentru poziții nou înființate în companie, situația se schimbă de anul viitor. Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligați să aibă salarii publice pentru toate pozițiile pe care le scot în piață pentru angajare. Descoperă care este termenul, ce alte condiții este important să respecți, precum și ce avantaje îți aduce transparentizarea!

Astfel, până la mijlocul anului 2026, toate grilele salariale ar trebui să fie publice. În plus, angajații vor avea posibilitatea să obțină informații despre veniturile colegilor lor. 

 

Câte joburi au salarii publicate pe eJobs.ro

În acest context, de la începutul anului și până acum, dintr-un total de peste 110.000 de joburi noi, postate pe eJobs.ro, 37.000 de joburi aveau și salariul menționat în anunțul de angajare. 83% dintre acestea au fost postate de angajatorii din România, 13,2% de cei din afara țării, iar 3,9% aparțin joburilor remote.

„La nivel european, măsura are ca scop principal reducerea discrepanțelor salariale dintre femei și bărbați. România nu este o țară în care aceste discrepanțe să se resimtă foarte pronunțat, însă avem, pe de altă parte o lipsă de încredere a candidaților în transparența companiilor atunci când deschid un proces de recrutare și, de multe ori, consideră că nepublicarea salariului în anunțul de angajare vine din dorința angajatorilor de a trage în jos piața salariilor. Tocmai de aceea, atunci când văd joburi care au salariul afișat, sunt mai tentați să aplice decât în cazul anunțurilor care nu au nicio specificație concretă despre grila salarială”, spune Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

 

Care sunt domeniile transparente

În momentul de față, aproape 8.000 de joburi postate pe eJobs.ro au salariul afișat. Numărul reprezintă aproximativ 30% din totalul de joburi disponibile. Până acum, domeniile care au manifestat cea mai mare deschidere din acest punct de vedere au fost retail, servicii, turism, transport / logistică, industria alimentară și construcții. Mai exact, domeniile care nu doar că au cele mai mari volume de angajări, dar care se și confruntă cu o rată ridicată a fluctuației de personal, astfel încât nevoia de a găsi candidați care să ocupe pozițiile rămase vacante este imediată.

 

Salarii în domeniile transparente

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, pentru aceste domenii, mediile salariale nete la nivel național variază între 3.700 și 5.000 de lei, astfel: angajații din turism câștigă în medie, 3.700 de lei pe lună, cei industria alimentară 3.800 de lei, în timp ce în retail media netă la nivel național este de 4.000 de lei. 4.300 de lei este salariul mediu net pentru angajații din servicii, 4.400 pentru cei din transport / logistică, 4.000 pentru transport / distribuție și 5.000 de lei pentru construcții.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

 

Efectele pozitive ale publicării salariilor

„Dincolo de faptul că va trebui să se alinieze la o măsură obligatorie, companiile înțeleg că o astfel de măsură va avea o serie de efecte pozitive, de la reducerea timpului necesar închiderii unei poziții – pentru că, știind salariul, candidații vor aplica mult mai țintit -, până la crearea unui avantaj competitiv pentru cei care oferă salarii peste media pieței. Datele noastre arată că anunțurile cu salariul afișat generează cu 40% mai multe aplicări decât celelalte, asta pentru că reușesc să câștige încrederea candidaților, care își doresc să lucreze pentru o companie pe care o asociază cu ideea de transparență.  Este, spre exemplu, o practică tot mai des întâlnită în rândul angajatorilor din străinătate care, astfel, pot atrage mai ușor candidații români, în condițiile în care, în ultimii ani, a scăzut disponibilitatea acestora pentru relocare în afara țării”, detaliază Ana Călugăru.

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile peste 30.000 de locuri de muncă.

 

Ai găsit utile informațiile din articolul despre salarii publice? S-ar putea să te intereseze și:

Ce șanse ai să atragi lucrători străini în echipa ta

Dacă ar fi hotărâți să-și dea demisia, ce i-ar întoarce din drum?

Categorii:
Update

Proiectul We Are HR, lansat în 2017, își propune să vină în întâmpinarea managerilor și specialiștilor în resurse umane cu cele mai noi tendințe din domeniu și cu o perspectivă diferită asupra proceselor de recrutare, retenție și motivare a talentelor. Atât site-ul cât și revistă omonimă oferă informații esențiale și statistici relevante despre industrie și pun în discuție tehnicile actuale de recrutare, precum și instrumentele și tehnologiile folosite în acest proces și modul în care acestea influențează viitorul unei noi generații de candidați și angajați.

Leave a Reply

*

*