O strategie completă pentru sănătatea echipei tale Medlife NN
Focus

O strategie completă pentru sănătatea echipei tale

Mirela Dogaru și Gabriela Lupaș-Țicu îți oferă toate răspunsurile

După 2020, sănătatea angajaților a căpătat noi valențe și reprezintă un capitol în continuă evoluție. Companiile pun din ce în ce mai mult accent pe starea de bine a oamenilor din echipă, fiind atente atât la sănătatea fizică, dar și la cea emoțională. Toate aceste demersuri sunt importante pentru motivarea și loializarea angajaților și, în ansamblu, pentru sănătatea pe termen lung a companiei.

Tocmai pentru că știm importanța acestui subiect, ți-am pregătit nu unul, ci două interviuri în cadrul acestui material, care oferă o imagine în detaliu a posibilităților pe care companiile le au în acest moment pentru a asigura wellbeingul echipelor și a le proteja starea de bine. Mirela Dogaru, Director Comercial MedLife, povestește despre cele mai noi soluții de sănătate oferite de operatorul de sănătate, iar Gabriela Lupaș-Țicu, Chief Marketing & Operations Officer NN România, punctează beneficiile asigurărilor, în completarea serviciilor de prevenție.

 

Mirela Dogaru, Director Comercial MedLife

 

Mirela Dogaru, Director Comercial MedLife

Mirela Dogaru, Director Comercial MedLife

1. Cum se raportau angajații la abonamentele medicale la începutul lui 2020 și cum se raportează în prezent? Ce schimbări a adus pandemia?

Încă dinaintea pandemiei, abonamentele medicale erau al doilea cel mai dorit beneficiu extrasalarial, după tichetele de masă, iar ultimii 3 ani nu au făcut decât să amplifice interesul angajaților vizavi de pachetele de servicii medicale. Criza de COVID-19 a condus la o atitudine mult mai responsabilă și mai proactivă în privința sănătății, după ce vremurile pe care le-am traversat ne-au demonstrat că având o stare de sănătate bună, suntem mai rezilienți în fața bolii și avem capacitatea de a ne adapta mai rapid la schimbare. Ca urmare, vedem pe de o parte un interes crescut din partea angajatorilor pentru pachete cu o complexitate mai ridicată a serviciilor medicale, iar pe de altă parte, am observat mai multă deschidere și din partea IMM-urilor și a companiilor la început de drum pentru a oferi acest tip de beneficiu în pachetul de angajare. Pandemia a popularizat, totodată, zona de sănătate emoțională, despre care anterior se discuta foarte puțin. Astăzi, angajații se așteaptă ca firma în care lucrează să abordeze deschis acest subiect, iar în acest sens, am creat, la rândul nostru, soluții și programe prin care oferim asistență specializată companiilor partenere. În plus, există un interes tot mai crescut pentru extinderea beneficiilor de sănătate și pentru membrii familiei. Oamenii își pun baza în angajatorii lor și caută companii care le pot oferi sentimentul de protecție, de grijă, iar o astfel de măsură poate contribui la consolidarea relației dintre angajat și companie.

 

2. Telemedicina a fost de mare ajutor în perioada pandemiei. Cât de folosită mai este ea în prezent? Ce planuri mai aveți în 2023 pe zona aceasta de digitalizare?

Dacă la început de 2020 se puteau face consultații la distanță doar pentru anumite specialități, pandemia a dus la o dezvoltare accelerată a telemedicinei. Pentru a veni în sprijinul pacienților care aveau nevoie în continuare de noi în acea perioadă, ne-am adaptat rapid și am lansat clinica online MedLive. Prin intermediul acesteia, pacienții au acces la peste 150 de medici, care acoperă mai mult de 40 de specialități, care le pot oferi sfaturi și recomandări, fie că sunt acasă, fie în vacanță sau în altă țară. Serviciul a fost extrem de bine primit, mai ales că, în perioada respectivă, accesul în unitățile medicale era restricționat, iar un sondaj realizat de noi ne arată că, în 2021, 1 din 3 români a apelat la consultații în regim online. Trendul a fost unul crescător pe parcursul anului trecut, iar în primele luni din 2023, datele ne arată că am ajuns la o dublare a numărului de accesări, comparativ cu începutul lui 2022. Printre cele mai accesate specialități se numără: medicina generală, endocrinologia, ginecologia, psihologia, medicina internă, iar în funcție de sezon mai apar fluctuații – spre exemplu, primăvara și toamna există cerere pentru alergologie, iar în sezonul rece vedem o creștere pentru consultațiile de pediatrie. Suntem convinși că traiectoria va rămâne în continuare similară, oamenii fiind deja familiarizați cu acest serviciu și bucurându-se de un avantaj foarte important, respectiv timpul câștigat prin posibilitatea de a discuta cu medicul de oriunde și oricând, fără a se mai deplasa în unitatea medicală. Totodată, digitalizarea este un pilon esențial în strategia de dezvoltare MedLife, și, în continuare, ne vom adapta la ceea ce tehnologia are de oferit și vom investi în modernizarea serviciilor noastre, pentru a crește calitatea actului medical, dar și pentru a facilita experiența pacienților și partenerilor noștri.

 

3. Tot mai mulți angajați se plâng din cauza burnout-ului. La ce soluții concrete pot apela angajatorii pentru a preveni astfel de situații?

Fenomenul de burnout este, din păcate, o realitate din piața muncii, cauzele acestuia fiind multiple – de la un stil de viață haotic, un program de lucru aglomerat, la care se adaugă și stresul generat de evenimentele de la nivel global, criza sanitară, războiul, inflația. Toate acestea au condus la stări de epuizare fizică și psihică pentru foarte mulți oameni – un studiu efectuat de eJobs în 2022 arătând că peste 21,8% dintre angajați au intrat în burnout în ultimul an. În calitate de partener de sănătate, dincolo de a susține angajații să depășească aceste momente, prin soluții personalizate acordate de specialiștii noștri în funcție de simptomatologie, credem că este foarte importantă prevenția, prin schimbarea stilului de viață și adoptarea unor principii sănătoase. Prin formarea unei rutine alimentare, de mișcare și somn, prin alegeri conștiente și sănătoase, precum și prin identificarea modalităților de a face față stresului, vom reuși să facem față mai ușor provocărilor și necunoscutului, iar pe termen lung, acestea ne ajută la creșterea calității vieții, prevenirea epuizării, dar și a altor probleme de sănătate și inclusiv la creșterea performanței la locul de muncă. Aceasta este una dintre direcțiile principale pe care o avem în vedere în strategia noastră de a oferi cea mai bună îngrijire pacienților, iar recent am deschis Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me, prima unitate medicală cu acest profil din România. Activitatea centrului asigură o abordare integrată a mai multor specialități medicale și non-medicale cu impact direct asupra stilului de viață – nutriție, psihologie, somnologie, activitate fizică, adicții și mindfulness. Pacienții vor putea beneficia într-un circuit integrat de o evaluare completă a acestor parametri, de planuri de intervenție personalizate și de monitorizare, care, în definitiv, conduc la o schimbare de optică și comportament, printr-o abordare integrată a prevenției.

 

4. Ce câștigă angajatorii care pun pe un loc fruntaș wellbeing-ul echipei?

Wellbeing-ul nu este doar un termen care sună bine în strategia de resurse umane, ci o nevoie concretă din piața muncii. Așa cum ne-au arătat ultimii ani, bunul mers al unei companii este în strânsă legătură cu bunăstarea angajaților, care pornește de la condiția fizică, dar nu se limitează la acest aspect. Există mai multe dimensiuni ale sănătății – mintală, organizațională, morală. Companiile trebuie să se ocupe nu numai de bolile care ar putea, în cazul în care sunt transmisibile, să distrugă eficiența unui întreg departament. Astăzi, angajatorii au un rol mult mai complex și trebuie să susțină angajatul să facă față problemelor, fie că vorbim de sănătatea fizică sau de cea psihică, să îi asigure un mediu din care să lipsească bullying-ul, bazat pe meritocrație, cu posibilități de dezvoltare personală, unde sunt încurajate sportul, un stil de viață echilibrat, practicarea hobby-urilor. De aceea, în contextul în care piața muncii este tot mai competitivă, grija pentru starea de bine a angajaților este o direcție strategică esențială pentru atragerea și reținerea talentelor și, în egală măsură, un pariu sigur pentru menținerea productivității la nivelul așteptat și atingerea rezultatelor de business.

 

5. Ați anunțat anul acesta lansarea unui abonament complet de sănătate – cum a pornit ideea acestuia și ce servicii include?

Cu un portofoliul de peste 800.000 de angajați, suntem liderul pieței de abonamente medicale, iar obiectivul nostru este să contribuim constant cu soluții eficiente la dezvoltarea unui mediu de business sănătos în România. Credem într-o abordare integrată a sănătății, ceea ce presupune nu doar efectuarea regulată a investigațiilor anuale, ci, în primul rând, abordarea unui stil de viață sănătos, bazat pe mișcare, nutriție și sport. Este o direcție pe care ne-am bazat investițiile din ultimul an, iar mai apoi a fost un pas firesc să dezvoltăm și o soluție integrată, respectiv abonamentul de sănătate complet, care oferă angajaților protecție 360: de la servicii medicale de prevenție, la servicii de wellness, servicii stomatologice și până la o asigurare medicală. Pachetele medicale de prevenție, cu care companiile deja sunt familiarizate, includ acces gratuit sau cu discount la servicii precum medicina muncii, consultații de specialitate, analize de laborator și servicii de imagistică, într-o rețea națională de aproape 700 de locații proprii și partenere. Adițional, companiile pot opta și pentru programe personalizate de antrenament în cele 4 săli de fitness din rețeaua SWEAT Concept, unde MedLife a devenit acționar majoritar vara trecută.

O altă facilitate o constituie pachetele de servicii dentare oferite în cele 18 clinici DENT ESTET din țară, care prevăd un plan de prevenție, prin consultații de specialitate, reduceri semnificative pentru profilaxie și imagistică dentară și un plan de intervenție în caz de urgență medicală. Mai mult decât atât, pe lângă acestea, mai avem o serie de opțiuni pentru personalizarea abonamentelor, precum Concierge Doctor, un serviciu premium, reprezentat de un consilier medical care evaluează starea de sănătate a pacientului și îi face un plan de investigații personalizat, Relax Life – servicii de masaj la birou și în cabinet, Home Class – sedințe online de fitness, pilates, gimnastică medicală și nu numai.

La acestea se adaugă asigurarea medicală de grup NNCare, pe care am dezvoltat-o alături de partenerii noștri NN Asigurări de Viață, o soluție complexă prin care companiile pot oferi angajaților lor sprijin financiar în eventualitatea unor accidente sau alte probleme de sănătate nepremeditate.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

În concluzie, companiile le pot oferi echipelor lor un abonament complet, un abonament de trăit bine, prin care beneficiază de toate opțiunile de care au nevoie pentru un stil de viață sănătos, în timp ce sunt liniștiți că, dacă apar situații neprevăzute, sunt acoperiți. În condițiile în care forța de muncă este vulnerabilă și mult mai predispusă bolilor, dar și ca urmare a contextului macroeconomic tot mai provocator, grija față de sănătatea angajaților rămâne o investiție sigură pentru buna funcționarea a unui business, pe termen lung.

 

6. Cum crezi că va evolua piața beneficiilor extrasalariale în 2023?

Principalul factor de atracție la un job rămâne, fără doar și poate, salariul, însă, cele mai recente rapoarte despre piața muncii ne arată că există un interes tot mai crescut din partea angajaților și pentru pachetul de beneficii extrasalariale. Am văzut deja multă efervescență în acest domeniu în ultimii ani, pe fondul nevoii de a atrage personal calificat, și, cu siguranță, companiile vor căuta în continuare să diversifice facilitățile oferite, pentru a crește nivelul de atractivitate al joburilor, precum și satisfacția angajaților. Beneficiile pentru sănătate nu se demodează, dimpotrivă, rămân printre cele mai valoroase și solicitate opțiuni din pachetul de angajare. Ne propunem să fim în continuare un partener de încredere pentru companiile din România și să dezvoltăm noi soluții care să răspundă cât mai bine nevoilor de sănătate ale angajaților, fiind atenți la progresul științific și tehnologic, pentru a crește performanța acestora.

 

Gabriela Lupaș-Țicu, Chief Marketing & Operations Officer NN România

Gabriela Lupaș-Țicu, Chief Marketing & Operations Officer NN România

Gabriela Lupaș-Țicu, Chief Marketing & Operations Officer NN România

 

1. Ce plusuri aduce o asigurare de sănătate de grup, cum se diferențiază NNCare de restul celor similare de pe piață și cum poate veni ea în sprijinul angajaților?

Ultimii ani ne-au arătat tuturor cât de important este să avem grijă de noi și de cei dragi și să protejăm tot ce contează cu adevărat. În tot acest timp, din discuțiile cu clienții, am observat preocuparea din ce în ce mai mare pentru sănătate și nevoia de liniște că se pot baza pe sprijin financiar în cazul în care apare o problemă medicală. Starea de bine și stabilitatea financiară sunt, așadar, o prioritate, iar pe lângă demersurile individuale în acest sens, oamenii caută sprijin și din partea companiilor pentru care lucrează. În același timp, și companiile se preocupă tot mai mult să asigure stabilitate echipei și să dezvolte soluții pentru motivarea și loializarea acesteia, în contextul pieței muncii tot mai competitive din ultimii ani. Vedem din ce în ce mai multe inițiative desfășurate de angajatori pentru a asigura angajaților un stil de viață sănătos și protecția de care au nevoie dacă se întâmplă ceva neprevăzut.

Asigurarea de sănătate de grup NNCare a fost dezvoltată de NN Asigurări de Viață în parteneriat cu MedLife tocmai în acest context, cu o serie de diferențiatori importanți. Împreună oferim astfel companiilor o soluție completă pentru sănătatea angajaților, de la prevenție și diagnostic și până la tratament și spitalizare, cu protecție care poate fi extinsă pentru familia lor. Totodată, asigurarea NNCare este modulară și poate fi personalizată în funcție de tipul de servicii medicale incluse și de nivelul de protecție ales, având componente care includ beneficii pentru afecțiuni grave și serviciul de tip a doua opinie medicală, cu acces la peste 500 de medici din 90 de centre medicale din străinătate.

 

2. Ce rol joacă o asigurare de sănătate de grup în atragerea talentelor, dar și în retenția și loializarea echipei?

Grija pentru sănătatea echipei a crescut foarte mult în ultimii ani, nu numai pentru că unele afecțiuni pot fi transmisibile și pot afecta prin urmare și alți oameni din companie, dar și în contextul nevoii angajaților de sprijin financiar pentru acoperirea cheltuielilor neplanificate care pot să apară atunci când au o problemă medicală personală sau în familie. În acest context, o soluție completă pentru sănătate ajută companiile să-și arate grija pentru oameni și susținerea atunci când au nevoie, un diferențiator important în crearea unui brand atractiv de angajator.
Prin dezvoltarea unor pachete de beneficii extrasalariale complexe, care, pe lângă avantajele imediate, pun din ce în ce mai mult accent pe sănătate și pe viitorul financiar al oamenilor, companiile devin mai competitive pe piața muncii, ceea ce contribuie la atragerea de talente și la retenția, motivarea și loializarea oamenilor care fac deja parte din echipă.

 

3. Care sunt beneficiile unei asigurări, în contextul în care angajații beneficiază de servicii medicale prin intermediul abonamentului medical?

Abonamentul medical și asigurarea de sănătate sunt soluții complementare care, la pachet, oferă oamenilor acoperire completă pentru sănătatea lor și a celor dragi. Angajații au acces astfel atât la beneficiile incluse în abonament, cât și la protecție și sprijin financiar în situații neprevăzute care necesită spitalizare sau intervenții chirurgicale. Iar companiile oferă angajaților liniștea că se pot concentra pe sănătate, costurile pentru tratament, analize și consultațiile în regim ambulatoriu sau de urgență fiind acoperite de abonamentul și asigurarea de grup. Asigurarea de sănătate de grup NNCare acoperă cheltuieli de până la 250.000 de lei pe an, în funcție de problema de sănătate și de nivelul de protecție ales.

 

4. Cum poate fi o astfel de asigurare personalizabilă în funcție de nevoi? Cu ce alte asigurări suplimentare poate fi ea completată?

NNCare este o asigurare modulară, ceea ce înseamnă că angajatorii pot alege unul dintre pachetele disponibile, în funcție de protecția pe care vor să o ofere angajaților, la care se pot adăuga asigurări suplimentare pentru a acoperi intervențiile chirurgicale în ambulatoriu, afecțiunile grave sau nașterea. Asigurarea se adresează companiilor cu cel puțin 20 de angajați și poate fi acordată ca beneficiu extrasalarial angajaților cu vârsta între 16 și 65 de ani, dar și familiei lor, inclusiv copii începând de la vârsta de 3 luni.

 

5. Cum arată planurile pe 2023 pentru NN România?

Și în 2023, NN va continua să fie alături de clienți în demersurile lor de a proteja tot ce contează mai mult pentru ei. Prin tot ceea ce facem, pentru noi contează să fim un sprijin pentru cei peste 2,2 milioane de români care se bazează pe noi pentru protecție în fața neprevăzutului și pentru un viitor financiar mai bun. Astfel, punem accent pe dezvoltarea portofoliului de produse pentru a oferi mereu soluții relevante și adaptate nevoilor pe care le observăm în piață. Și ne concentrăm continuu pe dezvoltarea ecosistemului digital pe care îl oferim clienților pe tot parcursul interacțiunii cu noi și cu produsele lor.

Categorii:
FocusLeadership

Managing Editor // Absolventă a Facultății de Administrarea Afacerilor din cadrul Academiei de Studii Economice București a dat în 2008 de gustul jurnalismului și, de atunci până în prezent, încearcă să combine latura practică, realistă, insuflată de facultate, cu cea magico-escapistă a scrisului. La We Are HR și eJobs este atât ochiul critic, analitic, cât și creator de conținut. Iubește în special interviurile realizate cu lideri, antreprenori și specialiști în HR care-i oferă o altă perspectivă, una extrem de aplicată, asupra pieții muncii.

Leave a Reply

*

*