Inteligent sau artificial?
Recunosc despre mine că, atunci când vine vorba despre tehnologie, am fost întotdeauna un late adopter. Reticentă, în primă fază, la inovație, dar un utilizator loial odată ce microbul ajungea să-mi intre în sânge. Pe cât de greu îmi este, inițial, să mă adaptez la mecanisme și tool-uri care par profund neprietenoase și seci, pe atât de ușor accept, în cele din urmă, că, fără ele, viața noastră de la job, dar și din afara lui, ar fi cu mult mai complicată. Pentru că, da, până la urmă, din toată sintagma, accentul cade pe „inteligență”, nu pe „artificial”.
Cu toate acestea, de ingredientul artificial ne lovim cel mai adesea și îl vedem ca pe un obstacol peste care ne este greu să trecem. Poate pentru că nu îl înțelegem. Sau poate pentru că ne temem de el. Iar temerile nu sunt în mod obligatoriu nejustificate.
Una dintre predicțiile ușor înspăimântătoare ale lui Kai-Fu Lee, unul dintre cei care au făcut pionierat în domeniul inteligenței artificiale, a fost că în următorii 15 ani 40% dintre joburi vor dispărea din cauza elementului artificial. Și nu se referea numai la joburile din fabrici, de pe liniile de producție sau de suport. Ci și la cele din zona white collar, care până nu de mult erau considerate safe și destul de rezistente la „amenințările” externe. Aici sunt incluse joburi din domenii precum contabilitate, marketing, sănătate, juridic, industria ospitalieră și așa mai departe. Pe măsură ce se dezvoltă și devine mai sofisticată, inteligența artificială (creată, până la urmă, de inteligența naturală) ajunge să se poată suprapune peste cât mai multe domenii și specializări. Și să le acapareze, prin urmare.
Are însă și limitele ei. Sunt din ce în ce mai puține, este drept, dar nu pot fi ignorate și nici nu pot fi înlocuite. Da, inteligența artificială poate suplini task-urile repetitive, sarcinile mecanice, însă nu va putea niciodată emula capacitatea de a conduce echipe, de a fi vizionar, de a avea empatie, de a lua decizii în funcție de nuanțe, nu doar de culori absolute. Pentru că AI-ul nu are acea calitate fără de care nicio inteligență, oricât de ascuțită ar fi, nu poate fi puternică – emoția umană. Iar asta încă nu au putut să reproducă și să transfere în Machine Learning IT-iștii. Și, foarte probabil, nici nu vor reuși să pună într-un contur clar ceva atât de greu de definit și explicat, care funcționează doar după legi profund subiective.
Cum va schimba piața muncii inserarea elementului artificial
Dincolo de utilitate, care poate fi perfect deservită de tot ce înseamnă AI, oamenii (că e vorba de clienții noștri, de angajați, de candidați sau de cei din cercul nostru intim) mai au nevoie de ceva în plus. Au nevoie de o tușă de umanitate care să îi facă să creadă că un serviciu sau un produs a fost creat pentru ei anume, nu pentru o masă nedefinită de public, că sunt înțeleși, că pot fi cu adevărat ascultați și că, undeva, cumva, la capătul „firului” se află cineva la fel ca ei. Perfect failibil, dar uman.
Tot Lee dădea exemplul perfect care susținea această teorie: unul dintre cunoscuții săi a creat o tabletă care să-i ajute pe utilizatorii cu vârstă înaintată și greu deplasabili să-și poată gestiona de acasă, cu minimum de efort, toate treburile zilnice, de la cumpărături, până la plata facturilor sau consultațiile la medic. Nu a avut succes, iar oamenii continuau să apeleze tradiționalele linii de suport telefonic, cu enervanții timpi de așteptare, dar la capătul cărora se afla un operator care îi putea ajuta. Mai mult decât rezolvarea unor probleme punctuale, oamenii aveau nevoie să comunice cu alți oameni. Pentru că oamenilor le place să vorbească cu alți oameni, să fie auziți, să simtă că nu sunt singuri. Iar asta, din nou, nu se poate reproduce încă.
„În următorii 15 ani 40% dintre joburi vor dispărea din cauza inteligenței artificiale.” Kai-Fu Lee
Inteligența artificială nu poate motiva echipe, pentru că nu are empatie, nu poate fi inspirațională, pentru că nu are viziune, nu poate crea loialitate, pentru că nu are similaritate cu oamenii și nu poate inova, pentru că nu are imaginație. Dar ce poate face (și lista nu este nici în acest caz scurtă) face repede și aproape fără greșeală. Iar companiile încep să nu mai aibă niciun motiv pentru care să nu o adopte, chiar și în departamente care păreau exclusiv rezervate oamenilor, precum Resursele Umane.
Nu doar în afară, ci și în România se întâmplă asta, iar angajații și candidații sunt la fel de speriați de ce va urma și uneori chiar furioși pentru că, dintr-odată, nu se mai simt indispensabili (așa cum, în mod complet nejustificat, mulți s-au simțit o bună perioadă). Companii din banking, din telekom sau servicii IT au ținut primele pagini ale ziarelor de business din România pentru restructurările pe care le-au făcut anul acesta. Cu siguranță lista nu se încheie aici, pentru că economiile măsurate în bani și timp pe care le aduc înlocuirea oamenilor cu „roboți” sunt prea mari pentru a fi trecute cu vederea. Iar business-urile trebuie să-și îndeplinească, până la urmă, rolul pentru care au fost create – acela de a face profit.
Dacă ar fi, totuși, să spun cum cred că va influența inteligența artificială piața muncii, aș zice că, da, joburile mecanice și repetitive vor fi înlocuite poate chiar până la preluarea completă de roboți. Pe de altă parte, se vor consolida din ce în ce mai mult joburile care au la bază empatia. Nimeni nu-și dorește un profesor robot, un medic robot sau un manager robot. Nimic din ce presupune emoție și decriptarea unor realități dincolo de evidența imediată nu poate fi înlocuit de roboți.
Dacă acceptăm această limitare a elementului artificial, poate ne va fi mai ușor să acceptăm și rolul pozitiv pe care îl poate juca în viețile noastre. Și că ne poate fi mai degrabă un ajutor decât un dușman.
Ți-a plăcut acest articol? Citește și:
